Cristina Burciu
Cristina Burciu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 16, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.100/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 16, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Cristina Burciu - declaraţie politică cu tema "Donarea de sânge, un act de maximă responsabilitate umană şi socială";

Doamna Cristina Burciu:

"Donarea de sânge, un act de maximă responsabilitate umană şi socială"

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, aniversată în data de 14 iunie, îmi exprim convingerea că la nivel naţional trebuie să conştientizăm populaţia asupra beneficiilor de care pot beneficia semenii noştri aflaţi în dificultate, mai ales că suntem încă în pandemie, iar pericolul nu a trecut.

În mod evident, avem nevoie de o mai mare implicare a autorităţilor abilitate, în scopul dinamizării şi eficientizării campaniilor naţionale de donare de sânge.

Din experienţa de până acum, marea majoritate a campaniilor de promovare a donării benevole de sânge nu au avut rezultatele aşteptate. Astfel de campanii au fost derulate de ONG-urile din domeniu şi au fost adresate îndeosebi persoanelor care doresc să doneze sânge benevol şi dispuse astfel să salveze vieţi omeneşti, fără a primi recompense şi nici tichetele valorice oferite de statul român. Din păcate, au existat cazuri în care nu s-a înregistrat nici măcar un singur donator benevol, fapt care trebuie să pună pe gânduri autorităţile responsabile, în speţă Ministerul Sănătăţii.

Îi felicit pe toţi românii care au înţeles importanţa deosebită a acestui act de suflet şi generos de a dona sânge, mai ales pe cei care fac acest lucru în mod repetat. Datorită solidarităţii şi conştiinţei lor, multe vieţi au fost salvate şi se bucură acum de o nouă şansă de a trăi sănătoşi în continuare.

Este vital acum ca un număr din ce în ce mai mare de oameni să înţeleagă că donarea este indispensabilă în tratarea anumitor boli, pentru care nu există până acum un produs capabil să substituie sângele uman.

Consider că Ministerul Sănătăţii, împreună cu societatea civilă cu implicare în acest domeniu vital, trebuie să identifice de urgenţă măsurile de stimulare a donării de sânge, mai ales că românii nu prea sunt dornici să facă astfel de gesturi umanitare în lipsa unor beneficii.

Cu siguranţă, avem nevoie, uneori, şi de gesturi simple, mici, care pot ajuta un număr mare de apropiaţi ai noştri aflaţi în suferinţă!