Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Mugurel Surupăceanu - despre "Măsuri de criză păguboase sau despre cum înţelege Guvernul Boc să guverneze România"; | ![]() |
||
|
"Măsuri de criză păguboase sau despre cum înţelege Guvernul Boc să guverneze România" Măsurile anunţate în ultimul timp de Guvernul României pentru combaterea crizei arată ca executivul nu are nici cea mai vagă idee despre cum să se lupte eficient cu criza financiară care a început acum aproximativ 2 ani şi care se adânceşte odată cu ezitările guvernanţilor în funcţie. Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, a propus impozitarea pensiilor care trebuie, conform domniei sale, să fie tratate ca orice alt venit. Problema pe care o ridică domnul ministru este una falsă. Asta pentru că pensiile sunt deja impozitate începând cu plafonul de 1000 de lei. Impozitarea pensiilor înseamnă într-o interpretare coerentă propunerea de impozitare a pensiilor mici. Pensionarii sunt deja o categorie defavorizată în România, o categorie socială care se află la limita supravieţuirii. După refuzul de a mări punctul de pensie, Guvernul vine cu propunerea impozitării pensiilor mici, măsură care îngroapă practic o categorie socială care şi aşa are grave probleme. O altă măsură propusă de Guvern pentru stoparea pierderilor bugetare este tăierea alocaţiilor copiilor ai căror părinţi au venituri peste salariul mediu pe economie. În primul rând, dreptul la alocaţie de stat este un drept garantat de Constituţia României fiecărui copil, nu fiecărui părinte. În al doilea rând, ceea ce urmăreşte Guvernul prin această măsură este găsirea unor noi fonduri pentru atragerea banilor la bugetul statutului. Membrii executivului nu gândesc însă mai departe de lungul nasului. În momentul în care vor fi tăiate sau diminuate dramatic alocaţiile pentru unii dintre copiii din România şi vor creşte cele pentru familiile cu mai mulţi copii sau fără venituri, România se va confrunta cu mari probleme pe alt palier social. Aşa cum se practică încă de pe acum, fără implementarea acestei măsuri familiile foarte sărace vor da naştere unui număr mai mare de copii pentru a-şi asigura venituri fără a munci. Aceste venituri nu sunt însă suficiente pentru a întreţine nevoile unui copil fără a beneficia şi de alte venituri. Se va ajunge în situaţia în care un număr tot mai mare de copii vor trăi în mizerie şi analfabetism. Aceasta este o faţă a proiectului executivului privind problema alocaţiilor la care guvernanţii nu au răspunsuri. Inflaţia de false măsuri ale Guvernului Boc IV nu se opreşte însă aici. Disponibilizările din ultima vreme făcute cu scopul de a economisi bani la bugetul statului se întoarce acum împotriva Guvernului. Oamenii intraţi în şomaj şi-au luat concediu medical şi statul este nevoit acum să plătească aceleaşi venituri foştilor angajaţi. În loc de economie Guvernul pierde bani, iar oamenii îşi pierd locurile de muncă. Unde este atunci eficienţa Guvernului Boc? Cum răspund miniştrii pentru bâlbele la nivel înalt care conduc România către faliment? Sunt întrebări la care o guvernare proastă va ocoli cel mai sigur răspunsurile şi va continua serile măsurilor păguboase care-i afectează, aşa cum am arătat, pe cei mulţi şi săraci. |



