Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2010
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 26, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Axenie Carmen - declaraţie politică: "Va mai avea România armată naţională?"; | ![]() |
||
|
"Va mai avea România armată naţională?" Tema declaraţiei mele de astăzi este recentul proiect al MApN aflat în dezbatere publică, care stipulează, printre altele, următoarele: "Cadrele militare în activitate au obligaţia să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin convenţii şi tratate internaţionale". Menţionez, de la început, că abordarea mea nu va fi una a unui specialist militar sau a unui analist, ci una prin care transmit o îngrijorare aflată pe buzele multor români din colegiul meu şi din toată ţara. De şapte ani de zile, cimitirele României au început să găzduiască mormintele unor tineri soldaţi morţi departe de ţară. Îmi amintesc şi acum câtă durere a fost la Tecuci în ziua înmormântării unui soldat decedat în misiune externă. Din 2003 şi până în clipa de faţă, 17 militari români şi-au pierdut vieţile în Afganistan, iar alţi 51 au fost răniţi. Chiar în clipa în care ne aflăm, moartea este mai aproape de cei 1750 de soldaţi români din Afganistan decât le sunt vestele anti-glonţ. Îngrijorarea puternică a mii de mame, neveste şi copii le defineşte zi de zi viaţa, câtă vreme rudele le sunt plecate pe front. Teama lor ia sfârşit la întoarcerea celor dragi. Dar acum, prin acest nou proiect al MApN, observăm că se doreşte instaurarea efectivă a obligativităţii pentru misiunile externe. Dacă până mai ieri, militarii români mai aveau o oarecare libertate de a refuza astfel de misiuni, acum se caută o cale prin care, cu foarte puţine excepţii, toată armata naţională să fie la dispoziţia MApN şi a NATO, deşi Constituţia României, art. 118. par. 1, arată că armata este "subordonată exclusiv voinţei poporului". Îmi veţi spune că datele actuale ale ţării noastre, ţară integrată în UE şi membră a NATO, impun o serie de obligaţii internaţionale peste care nu se poate trece. Îmi veţi arăta că pe vreme de criză, un salariu de 2500 de euro, cât primeşte un militar în misiune, nu e puţin lucru. În fine, îmi veţi reaminti că această obligativitate e stipulată prin lege încă din 2006 şi printr-o dispoziţie a domnului ministru Teodor Meleşcanu, în 2007. La toate acestea vă pun şi eu în faţă, în special colegilor din comisia de specialitate, următoarele întrebări preluate de la unii cetăţeni români. Prima: O armată naţională, obligată în întregul ei să desfăşoare misiuni externe, se mai poate numi "naţională" sau devine "un corp de armată de intervenţie" a forţei NATO? A doua: Această obligativitate va viza, într-un caz special pe care nu-l putem intui acum, şi cetăţenii civili care au efectuat stagiul militar? A treia: Viaţa şi sănătatea unui militar român valorează numai 2500 de euro? A patra: Chiar merită acest lung şir de jertfe umane în Afganistan şi Irak? Adresez această ultimă întrebare şi următorilor profesionişti: Mihail-Anton Samuilă, Iosif-Silviu Fogoraşi, Narcis Şonei, Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, Aurel Marcu, Ionuţ Cosmin Sandu, Claudiu Marius Covrig, Dragoş Traian Alexandrescu, Claudiu Chira, Petre Tiberius-Marcel, Vasile Unguraş, Florin Bădiceanu, Valerică Leu, Dan Ciobotaru, Paul Caracudă, Marius Florin Sfecheş, Cristian-Petru Filip. Mi-aş dori mult să avem răspunsul acestor tineri, dar ei nu ne mai pot răspunde decât din ceruri. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă solicit, în memoria acestora, un minut de reculegere şi mult mai multe de reflecţie serioasă. |



