Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 14, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Agresiuni la urgenţă";

 

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Agresiuni la urgenţă"

Un pacient de 43 de ani din Vlădiceni agresează a doua oară în aceeaşi săptămână personalul care lucrează în urgenţă. Pacientul etilic transportat de ambulanţă pentru consult chirurgical a spart geamul ambulanţei şi a încercat să agreseze personalul cu pumnii şi cu fragmentele de sticlă, iar ulterior şi-a provocat multiple plăgi la nivelul antebraţelor. Doar intervenţia rapidă a poliţiei şi experienţa noastră de 20 de ani în a gestiona astfel de situaţii a făcut ca această situaţie să nu se termine ca cea de la UPU Cluj. Pacientul a fost imobilizat de poliţişti şi, după acordarea tratamentului de urgenţă, va fi dus la secţia de poliţie.

Cer adoptarea de urgenţă a proiectului de act normativ ce prevede pedeapsa maximă pentru cei care agresează personalul medical, precum şi asigurarea pazei UPU de către poliţie. Printre motivele necesităţii unui astfel de act normativ se înscriu numeroasele cazuri de agresiuni în unităţile de primire urgenţe din spitale, soldate cu răniri grave, perturbarea activităţii medicale, distrugeri de bunuri. Aceste agresiuni reprezintă încă un motiv pentru care personalul medical părăseşte sistemul de urgenţă.

Cei care lucrează în sistemul de urgenţă ajung să se întrebe dacă vor mai ajunge acasă. Am ajuns să fim agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi chiar de cei cărora încercăm să le salvăm viaţa. Nu există sisteme eficiente de protecţie sau sunt iluzorii. Nu mai încălzeşte pe nimeni faptul că se cumpără sisteme de supraveghere care pot doar contabiliza retroactiv înjunghiaţii sau victimele colaterale.

Sunt aproape doi ani de când propuneam pedeapsa maximă pentru cei care agresează personalul medical aflat în misiune, precum şi asigurarea pazei de către poliţişti, pentru a descuraja violenţele.

Nici astăzi acest proiect de lege nu a fost adoptat. La Iaşi un pacient agresează de două ori în mai puţin de o săptămână personalul medical, după ce în urmă cu două săptămâni un brancardier de la UPU Cluj a fost înjunghiat.

Legile pe care le iniţiez vin chiar din viaţa de zi cu zi. Acest proiect legislativ a beneficiat doar de avizul negativ din partea ministerului de resort. Mă întreb în ce limbă ar fi trebuit să mi se predea în şcoală pentru a mă putea înţelege cu Ministerul Sănătăţii.