Parliamentary debates

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Adio ... puşcărie! Sinucideri în zeghe"

Tot mai mulţi pacienţi din mediul instituţionalizat ajung la spital în urma tentativelor de sinucidere. Fenomenul există în întreaga lume, dar în România, într-un singur an, s-a dublat numărul deceselor din penitenciar datorat actelor suicidare. Şi profilul sociodemografic al deţinutului care recurge la tentative suicidare s-a modificat şi înregistrăm diferenţe semnificative între cei care recurg la metode chimice (intoxicaţii) şi cele fizice în realizarea actului suicidar.

La sfârşitul anului trecut în penitenciarele româneşti erau 31.817 deţinuţi şi s-au înregistrat 115 decese din care aproape un sfert (24%) au avut cauze violente, iar din acestea aproape 90% (mai precis 88%) au fost reprezentate de sinucideri.

Dacă în 2010 şi 2011 s-au înregistrat câte 10 cazuri de sinucideri, anul trecut 22 de deţinuţi s-au spânzurat, iar unul a murit prin intoxicaţie voluntară.

Pe o statistică parţială remarcam că, în cazul tentativei autolitice, există variaţii semnificative legate de vârstă, numărul de recidive, precum şi calendarul şi distribuţia săptămânală a actelor autolitice în penitenciarul de maximă siguranţă Iaşi.

Suicidarii din penitenciar sunt exclusiv bărbaţi, a căror vârstă este în medie de 25,22 de ani, dar cei care recurg la mijloace mecanice (plăgi mutilante, ingestie de corpi străini, spânzurare) sunt mai în vârstă (25-34 de ani) decât cei care recurg la intoxicaţii (sub 24 de ani), recidivează frecvent şi preferă lunea ca zi a actului suicidar, iar sinuciderile prin mijloace mecanice sunt mai frecvente în lunile februarie şi mai. Intoxicaţiile sunt preponderente sâmbăta şi în luna septembrie.

Indiferent de mijloacele folosite, actele suidicidare se produc adesea dimineaţa, când personalul de supraveghere este mai numeros şi, ţinând cont că mulţi deţinuţi refuză tratamentul sau este suficient tratamentul în ambulatoriu, se conturează ipoteza că multe dintre aceste acte sunt demonstrative.

Mediul penitenciar determină un risc suplimentar pentru suicid datorită vieţii în captivitate, măsurilor disciplinare, companionilor cu comportamente deviante, dar şi particularităţi ale actelor suicidare legate de restricţiile la mijloacele ce pot produce vătămarea.

Deţinuţii cu risc suidicidar major sunt:

• cei aflaţi prima dată în arest preventiv şi cei care în urma procesului de judecată au obţinut o sentinţă mai lungă decât se aşteptau sau cei al căror status s-a modificat de puţin timp (au trecut de la a fi în arest preventiv la ispăşirea unei sentinţe);
• cei ce au un istoric de tentative de suicid;
• cei ce au un istoric de consum abuziv de alcool sau alte droguri;
• cei ce suferă de boli fizice cronice sau foarte dureroase;
• cei ce sunt condamnaţi pentru crimă sau delicte sexuale;
• cei ce au dificultăţi în comunicare;
• cei ce au un istoric de agresiune sexuală sau abuz sexual;
• cei ce sunt izolaţi din punct de vedere social, atât în interiorul penitenciarului, cât şi în afara lui.

În aceste condiţii promovarea sănătăţii mentale în închisori ar aduce beneficii deţinuţilor, personalului, dar şi comunităţii, în general, şi dacă plecăm de la premisa că scopul final al sistemului este acela de a reintegra individul în societate, protejarea sănătăţii mentale a acestuia măreşte posibilitatea unei bune reacomodări în comunitate, după ispăşirea pedepsei, fapt ce reduce posibilitatea unei recidive. Acest lucru ar aduce beneficii comunităţii prin scăderea riscului producerii unor noi infracţiuni, reducerea numărului celor ce se reîntorc în închisori şi, implicit, scăderea costurilor determinate de întreţinerea acestora.