Anton Doboş
Anton Doboş

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.63/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Anton Doboş - declaraţie politică având ca subiect "PNL, liderul opoziţiei faţă de administraţia PSD a Iaşiului";

Domnul Anton Doboş:

"PNL, liderul opoziţiei faţă de administraţia PSD a Iaşiului"

Realitatea înfăţişată de alegători ne obligă să ne gândim tot mai serios la ceea ce avem de făcut, atât în plan local, cât şi în plan naţional. Mă voi referi astăzi la ceea ce se întâmplă în municipiul Iaşi, locul unde conducătorii iau decizii după bunul lor plac, unele chiar împotriva voinţei populaţiei.

Mai întâi, este necesară o scurtă descriere a tabloului edilitar, pentru că Iaşiul se află într-o situaţie unică, în sensul negativ al termenului. Oraşul a devenit polul naţional al lucrărilor scumpe, dar neterminate, al prafului şi zgomotului, al blocajelor în trafic. Aproape că nu există arteră importantă pe care să se poată circula de la un capăt la altul, fără a întâlni un şantier încremenit. Totul pare rezultatul unui exerciţiu de joacă la care participă nişte copii obraznici, care dispun după cum vor ei de banii părinţilor. Din acest punct de vedere, locuitorii altor judeţe, care ajung în vizită sau cu treabă la Iaşi, constată că acesta îşi pierde, încet-încet, liniştea şi frumuseţea de altădată.

Un alt aspect important din activitatea PSD a Iaşiului este mutilarea spaţiului verde. Defrişarea fără rost a pomilor din mai multe zone centrale a stârnit reacţia societăţii civile şi proteste în stradă. Vocea cetăţenilor a strigat în van, pentru că politicile publice ale şefilor primăriei nu ţin cont de ea. Ne sunt prezentate statistici false despre sădirea arborilor, dar în realitate vedem doar rădăcinile rămase în urma tăierilor, ca nişte răni adânci pe trupul oraşului. Mai mult, zgomotul drujbelor începe să se audă din nou, în mai multe cartiere, tot spre nemulţumirea şi în pofida dorinţei ieşenilor.

Lista deciziilor care contravin interesului public este lungă. Principalele societăţi şi regii, aflate în subordinea primăriei, au intrat sau sunt aproape de intrarea în insolvenţă, ca urmare a managementului defectuos, axat doar pe creşterea cheltuielilor, fără nicio stimulare coerentă şi justificată a veniturilor. Dacă analizăm cu atenţie toate comunităţile administrate de liderii PSD, vom vedea că stilul acesta, de a cheltui mereu şi nejustificat, a devenit patent social-democrat.

Pentru a ascunde adevărul, liderii locali ai PSD doar mimează consultarea publică şi încearcă mereu să arunce acuzaţii la adresa opoziţiei. Mecanismele de consultare publică sunt ignorate cu desăvârşire, aşa cum s-a întâmplat cu tăierea pomilor, cu creditele contractate de primărie, de pe urma cărora nu s-au finalizat decât foarte puţine investiţii, cu falimentarea societăţilor şi regiilor care gestionează activităţile edilitare.

Noi, liberalii, suntem hotărâţi să luptăm până când administraţia Iaşiului va deschide cortina în spatele căreia se ascunde acum pentru a lua astăzi decizii de impact comunitar. Cu toţii trebuie să ne implicăm mai mult, pentru ca acest mod de a cheltui nechibzuit să fie eliminat din toate instituţiile administraţiei locale. Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, cetăţenii vor sancţiona pe oricine acţionează împotriva interesului lor, mutilând şi îndatorând oraşele, falimentând activităţile principale, minţind la nesfârşit.