Parliamentary debates

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Preoţi cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină!"

Societatea românească este, de 25 de ani, frământată de numeroasele probleme ale noii poziţionări geo-strategice, de dilemele unei orânduiri sociale, cea capitalistă, de care se distanţase pe o perioadă de jumătate de secol, de ceea ce reprezintă, în concepţia fiecăruia, dar şi în mentalul colectiv, o societate democratică etc.

Indiferent care este tema de referinţă, (opţiunea pentru apartenenţa la euroatlantism, trecerea la economia de piaţă, instaurarea democraţiei post dictatura lui Ceauşescu, privatizarea şi asimilarea patronilor, ca realitate socială benefică) opţiunea individuală a românilor s-a făcut având scop ultim, declarat sau nu, o viaţă mai bună. Ceea ce reprezintă sintagma "o viaţă mai bună" pentru fiecare dintre cetăţeni şi pentru socio-grupuri este o temă abordabilă în domeniul sociologic, psihologic etc. Dar fiecare îşi doreşte, atunci când face opţiuni sociale sau politice, ceea ce înseamnă pentru sine şi ai lui "o viaţă mai bună".

Este evident faptul că în zona satisfacerii intereselor sociale de bază, respectiv a intereselor economice, statul postdecembrist a ratat: românii nu sunt, nici pe departe, prosperi cum au sperat, ba dimpotrivă, iar de siguranţa zilei de mâine, s-a ales praful! Par a o duce mai bine cei care au ales să părăsească ţara, emigranţii economici, care au valorificat, de nevoie, în folos personal, una dintre posibilităţile noi ale românilor, care sunt şi cetăţeni europeni, şi anume libertatea forţei de muncă. În plus faţă de aceasta, în momente complicate ale existenţei lor, la naştere, când sunt bolnavi sau aparţinători ai unor bolnavi, sau atunci când au de-a face cu decidentul public, indiferent de ipostaza sa, de la funcţionara de la ghişeu până la ministru, când se confruntă cu sistemul de educaţie, incoerent şi fără predictibilitate, românii se simt aflaţi în voia sorţii. Un stat slab, corupt, incapabil să negocieze în favoarea românilor în exterior, incapabil să promoveze valori şi modele în interiorul ţării, pare că s-a îndepărtat de menirea lui de manager naţional, furnizor de încredere, de stabilitate, de bunăstare, de lege clară şi înţeleaptă.

Şi atunci, în aceste condiţii de restrişte, unde să se îndrepte nădejdea românilor, dacă nu spre Dumnezeu?!

Şi de ce se inflamează tot felul de autodeclaraţi liber-cugetători, apărători fără obiect ai statului nostru laic, care nu are a fi apărat în identitatea sa laică?! Mulţimea credincioşilor din România şi-a manifestat credinţa cu bun-simţ şi decenţă. În altă zonă a lumii au fost înălţate ruguri pe care au fost arşi oamenii... Nu la noi...

Nevoia ca biserica să nu fie atrasă în controverse politice şi pseudo-ideologice este enormă. Trebuie chemaţi la colaborare, întru această lucrare, clericii din toate cultele, ca exponenţi ai unei societăţi civile, pe care ne-o dorim de o moralitate înaltă.

Sigur că da, statul român este laic, dar de multe secole "oastea e creştină", aşa cum cântam în Imnul Naţional. Iar noi, politicienii, trebuie să ocrotim acest lucru... Ca pe un lucru sfânt, ca pe o parte delicată a sufletului românesc, ca pe un adevăr de neatins al identităţii noastre naţionale.

Partidul Naţional Liberal, ca unic partid naţional (şi istoric!) îndeplineşte acest deziderat în mod natural... Căci "Nihil sine Deo!"