Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.160/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Florică Ică Calotă - declaraţie politică intitulată "Agricultura românească, asul din mânecă?!"; | ![]() |
||
|
"Agricultura românească, asul din mânecă?!" Agricultura, cu o producţie de aproximativ 16 miliarde de euro în anul 2017, plasează România pe locurile codaşe ale clasamentelor europene din perspectiva educaţiei - cu peste 40% din fermierii activi având mai mult de 50 de ani. Însă tot agricultura este şi unul dintre puţinele sectoare ale economiei care pun ţara noastră în fruntea topurilor europene, datorită producţiilor generoase de cereale şi plante oleaginoase, fiind chiar liderul european în producţia de miere în 2015. Actualele politici europene încurajează tinerii fermieri prin tot felul de programe de finanţare care pot fi accesate până în 2020. Europa îmbătrâneşte şi, în curând, vom fi cel mai bătrân continent de pe planetă, iar situaţia este şi mai gravă în mediul rural, unde reînnoirea generaţională este inexistentă. Există însă speranţă! Potrivit spuselor domnului Mihail Dumitru - director general-adjunct la DG AGRI, din cadrul Comisiei Europene, în următorul exerciţiu financiar, ce se va derula în perioada 2021-2027, va creşte valoarea maximă a ajutorului pentru instalarea tinerilor fermieri şi dezvoltarea întreprinderilor în mediul rural, până la 100.000 de euro. De asemenea, o sumă echivalentă cu cel puţin 2% din pachetul financiar naţional de plăţi directe - subvenţia pe suprafaţă - va trebui dedicată tinerilor fermieri. Tot în următorul exerciţiu financiar aferent perioadei 2021-2027 se vor dezvolta noi instrumente financiare pentru asigurarea capitalului de lucru şi se vor sprijini financiar forme de cooperare între fermieri care să faciliteze accesul la terenuri sau transferul acestora către tineri. Lumea trebuie să înţeleagă că a fi agricultor nu înseamnă că faci muncă necalificată la câmp, că agricultura nu înseamnă sapă şi lopată, că agricultura nu înseamnă sărăcie şi mai ales că agricultura nu este un domeniu ce ţine de trecut, meseria de agricultor fiind una din cele mai importante meserii din lume. România se află în acel punct de cotitură în care agricultura poate redeveni asul din mânecă sau dimpotrivă, dacă nu vom şti să profităm, poate fi precum călcâiul lui Ahile. |


