Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.33/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 10, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică intitulată "Guvernul dreptei neputincioase atentează la siguranţa naţională şi la securitatea alimentară a ţării"; | ![]() |
||
|
"Guvernul dreptei neputincioase atentează la siguranţa naţională şi la securitatea alimentară a ţării" Legea bugetului de stat a trecut de votul Legislativului, însă problemele majore ale românilor au rămas, deşi acestea au fost prezentate prin amendamente pertinente de către parlamentarii PSD în cadrul dezbaterilor. Alianţa PNL-USR-UDMR condamnă la dispariţie foarte mulţi fermieri, crunt loviţi de seceta de anul trecut, care acum sunt executaţi silit de furnizori. Paradoxal, coaliţia austerităţii a decis respingerea amendamentelor PSD privind alocarea ajutoarelor pentru fermierii afectaţi de secetă, fapt ce va arunca în faliment 20.000 de agricultori, iar un milion de hectare de pământ vor rămâne necultivate. Îi reamintesc domnului Cîţu că agricultura este un sector economic strategic, de siguranţă naţională, iar securitatea alimentară nu constituie un moft, ci este tratată cu seriozitate şi consideraţie de orice stat care se respectă. Prin acest gest, Guvernul "nu se poate" şi-a probat din nou cinismul şi incompetenţa, deoarece este vorba despre o problemă majoră a României, nu de alocarea unor sume către investiţii punctuale. Respingerea amendamentelor PSD privind sprijinul fermierilor afectaţi de secetă compromite grav sectorul agroalimentar autohton, care aprovizionează cu hrană populaţia, fapt ce poate avea consecinţe dezastruoase pentru ţară. Coaliţia austerităţii pune în pericol nu doar existenţa acestor fermieri, ci şi şansa ca agricultura să contribuie la creşterea economică promisă de guvernanţi pentru acest an. Dezastrul va fi cuantificat total până la 30 iunie 2021 şi va avea un efect devastator asupra veniturilor pe care le va genera acest an agricol în PIB-ul ţării. În timp ce fermierii sunt batjocoriţi, Guvernul "taie tot" a legiferat mita electorală în Legea bugetului de stat, împărţind sute de milioane de lei cu dedicaţie către localităţile conduse de PNL, USR-PLUS şi UMDR. În realitate, guvernarea lui Iohannis pedepseşte milioanele de români care nu au votat cu partidele coaliţiei, prin atitudinea sfidătoare, arogantă şi dispreţuitoare, prin practici de sorginte totalitară, care nu au ce căuta într-un sistem democratic. |


