George-Cătălin Stângă
George-Cătălin Stângă

Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.16/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 George-Cătălin Stângă - declaraţie politică referitoare la "Colectarea selectivă a deşeurilor";

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Colectarea selectivă a deşeurilor"

Colectarea selectivă a deşeurilor este un concept ecologic şi reprezintă o condiţie obligatorie pentru reducerea poluării, care, din păcate, la noi, încă este departe de a fi aplicată. Sunt mai multe cauze pentru acest lucru. Pentru a pune în practică acest concept, totul porneşte de la educaţie. Dacă nu avem educaţia, conştiinţa, simţul civic sau responsabilitatea de a respecta şi a înţelege importanţa impactului asupra mediului a fiecărui gunoi aruncat, atunci lucrurile vor bate pasul pe loc.

Se pune accent la nivel mondial, se organizează conferinţe, summit-uri, se trag semnale de alarmă în legătură cu schimbările climatice pe care le resimţim cu toţii, cu impactul poluării asupra ecosistemelor, efectele gazelor de seră ş.a. Se caută soluţii pentru stoparea modificărilor climatice, începând cu reducerea poluării, dar ştim foarte bine că stă în puterea fiecăruia dintre noi de a realiza că fiecare gest sau schimbare de atitudine, vizavi de protecţia mediului, are o importanţă majoră. Acţiunile ecologice organizate de ONG-uri, instituţii sau grupuri cu iniţiativă sunt salutare şi binevenite, numai că ele sunt doar o parte a soluţiei. Aceste acţiuni sunt extrem de utile pentru a conştientiza importanţa unui mediu curat, însă fără o acţiune coordonată, atât a statului, cât şi a societăţii civile, lucrurile nu se vor rezolva.

Cum spuneam anterior, lucrurile se pot schimba pornind de la fiecare individ în parte, conştientizând importanţa reciclării, fie că vorbim de PET-uri, sticle, cutii de carton, obiecte din metale şi, de ce nu, haine, produse electrocasnice, baterii şi acumulatori. Poate că, din comoditate sau lipsa spaţiului din apartament, mulţi dintre noi nu adunăm PET-urile, sticlele, dozele de aluminiu pentru a le recicla şi obişnuim să le aruncăm la containerul cel mai apropiat.

Campaniile de reciclare a deşeurilor, lansate de diferite supermarketuri, benzinării, firme specializate, vin în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le cupoane, vouchere cu reduceri pentru a-i stimula, determina să depună la automatele instalate în acest sens diverse deşeuri, participând activ la reducerea poluării printr-un gest mic, cu însemnătate mare.

Administraţiile locale, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, sunt obligate să investească în achiziţionarea echipamentelor necesare pentru colectarea selectivă a deşeurilor, să construiască puncte de colectare suficiente, să asigure transportul separat al deşeurilor în autospeciale moderne, toate într-un sistem integrat.

Cred că este nevoie să punem accentul pe mai multă educaţie ecologică, de la vârstele fragede, pe campanii media şi, bineînţeles, pe promovarea unor modele, exemple de oameni responsabili, care au iniţiativă şi se implică în acţiuni ecologice sau care, chiar în mod aparent simplist, colectează PET-uri şi le depun la automatele de colectare, contribuind astfel la salvarea planetei.

Doar împreună putem face schimbarea pe care ne-o dorim şi putem contribui la un mediu mai curat şi mai sănătos.