Parliamentary debates

Domnul Vasile Nagy:

"Poliţia Română"

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei Agiei), continuă cu domnia lui Mihail Suţu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de Poliţie.

În 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite "Cronica poliţienească" prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile "înaltei poliţii" şi "obişnuitei poliţii", ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul-lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.

În prezent, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române sunt legiferate de Legea nr. 218 din 23.04.2002. Astfel, Poliţia Română este în prezent "instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii".

Zi de zi, fie că asigură ordinea şi liniştea publică la diferite manifestaţii, fie contribuie la menţinerea ordinii publice, poliţistul intră în contact cu diferite categorii de cetăţeni.

Activitatea poliţienească implică multă acţiune, dar şi interacţiune cu persoane oneste, cinstite, cu un comportament orientat pro-social, care respectă şi susţin forţele de ordine prin încurajări verbale, informaţii, alteori fiind în calitate de martor. Orice suport din partea cetăţenilor este apreciat de poliţişti şi ei încearcă necontenit să nu dezamăgească aşteptările cetăţenilor.

Există însă o categorie de persoane care nu au avut anterior contacte sau experienţe directe cu poliţiştii şi în acest context, îşi creează o impresie destul de confuză ce rezultă în mare parte din relatările altor persoane, or din imagini distorsionate, prezentate în unele surse.

Mulţi sunt cei care critică natura omului legii, nu ţin cont că înainte de a fi poliţist în primul rând este omul care încercă să-şi onoreze atribuţiile funcţionale cu maximă prudenţă şi dăruire de sine.

Imaginaţi-vă pentru o clipă cum ar arăta societatea în care trăim fără Poliţie, numai aşa vom putea conştientiza necesitatea sistemului poliţienesc, şi aprecia valoarea fiecărui poliţist care contribuie la asigurarea unui mediu de securitate.

Detectarea infracţiunilor este un obiectiv principal al poliţiei din toate ţările. Una dintre cele mai importante metode pentru detectarea şi investigarea eficientă a infracţiunilor este intervievarea eficientă a victimelor, martorilor şi suspecţilor.

Realizarea adecvată şi profesionistă a acestei funcţii cheie poate contribui în mare măsură la rezolvarea infracţiunilor, ducând astfel la înfăptuirea justiţiei şi întărirea statului de drept.

Totuşi, ca orice metoda, ea poate fi de slabă calitate şi poate fi mânuită de oameni având cunoştinţe inadecvate şi abilităţi insuficiente. Acest lucru s-a manifestat foarte adesea prin încălcarea drepturilor omului de către poliţişti, în special în interogarea suspecţilor: nu numai în trecut, ci şi în zilele noastre.

Conştienţi de necesitatea prevenirii abuzurilor şi de profesionalizarea standardelor poliţieneşti, Consiliul Europei a identificat ca obiectiv esenţial al activităţii poliţieneşti protejarea drepturilor omului.

Drepturile omului nu sunt un impediment pentru o activitate poliţienească eficientă; mai degrabă, o activitate poliţienească eficientă se realizează numai cu respectarea drepturilor omului.

Acţionând mână în mână cu respectarea drepturilor omului, poliţiştii vor câştiga pe drept stima, încrederea şi sprijinul comunităţii pe care o slujesc.

În acest fel, poliţiştii vor fi mai buni în meseria lor şi vor avea mai multe satisfacţii de pe urma acesteia.

Profesionalismul poliţienesc şi respectarea drepturilor omului constituie un echilibru perfect, în care una nu poate exista fără cealaltă, ameninţarea cu violenţa faţă de un suspect, chiar fără intenţia de a o concretiza, nu poate fi justificată în aceste condiţii.

Imaginea Poliţiei Române este pusă periodic la pământ de poliţişti care uzează de forţă în mod nejustificat. Cu toate acestea, instituţia nu îşi învaţă angajaţii cum să se comporte cu cetăţenii şi nici nu ştie câte cazuri punctuale de agresiune are în propria ogradă.

Din păcate, nu este o noutate că unii poliţişti din România se comportă abuziv cu cetăţenii, Poliţia, întotdeauna a fost un câmp de luptă pentru oameni influenţi, fie că au bani, fie că au funcţii politice, un întreg campionat în materie de competiţie pentru a recomanda şefi de poliţie la nivel de oraş, inclusiv la secţie de poliţie, la nivel de inspectori şefi la judeţ.

Trebuie să punem capăt acestei acţiuni de influenţare a calităţii oamenilor care ajung pe treptele ierarhice la nivel de conducere în cadrul Poliţiei.

Siguranţa populaţiei trebuie să fie o prioritate a conducerii Poliţiei, de aceea, trebuie luate măsuri de îmbunătăţire a dotării poliţiştilor, în special a celor din stradă, de înnoire şi completare a echipamentului şi tehnicii necesare muncii operative.

Poliţiştii sunt trimişi în misiuni de menţinere a ordinii publice cu bastonul, pistolul şi chitanţierul de amenzi, şi lăsaţi să se descurce cum pot în faţa diverselor situaţii din teren.

Unii abuzează de amenzi, alţii de pumni, unii trag, alţii se retrag. Lipsiţi de o pregătire tehnică şi psihologică corespunzătoare, de instrumente de lucru moderne, cum ar fi armele cu electroşocuri şi camerele video, poliţiştii români sunt lăsaţi să se lupte de capul lor, cu arme din secolul trecut, într-o lume în continuă schimbare.

Sunt probleme ce privesc numărul insuficient de poliţişti, care, coroborat cu transferarea frecventă a acestora în alte posturi, provoacă o repartizare dezechilibrată a forţelor de poliţie.

Multe dintre problemele legate de dotarea logistică a secţiilor de poliţie sunt generate de restrângerile bugetare, încercându-se soluţionarea lor prin apelarea la surse de finanţare alternative.

Dacă în mediul urban, lipsa de personal afectează în mod special departamentele judiciare, acolo unde poliţiştii care execută astfel de activităţi sunt copleşiţi de numărul mare de dosare, în mediul rural lipsa de personal afectează întreaga activitate a unităţilor de poliţie, permanenţa la sediul unităţii de poliţie fiind aproape imposibil de asigurat, schemele de personal fiind subdimensionate, iar posturile sunt neocupate sau ocupate în mică măsură.

Nu în ultimul rând, plecările din sistem ale poliţiştilor cu experienţă conduc la imposibilitatea instruirii practice a personalului nou angajat, fapt ce afectează în mod clar calitatea activităţii poliţieneşti.

Aria de competenţă a unităţilor de poliţie este foarte mare, raportată la numărul poliţiştilor dintr-o secţie sau post de poliţie, aceştia neavând posibilitatea fizică de a acoperi toată zona în mod eficient.

Este necesară creşterea cifrei de şcolarizare în cadrul instituţiilor de învăţământ, sprijinirea poliţiştilor nou încadraţi, inclusiv cu sprijinul autorităţilor locale, la integrarea în comunitate.

Este necesară suplimentarea funcţiilor de agenţi de poliţie din structurile ordine publică, atât pentru mediul urban, cât şi rural, prin creşterea numărului poliţiştilor operativi raportat la numărul de locuitori, în vederea asigurării permanenţei la posturile şi secţiile de poliţie, dar şi a eficientizării activităţii poliţiei.

Este necesară instruirea corespunzătoare a poliţiştilor, mai ales în ceea ce priveşte modul de interacţionare a acestora cu cetăţenii (în special cu minorii).

În acest sens, consider că se impune şi elaborarea unor proceduri adecvate pentru instruirea generală, dar şi specială a poliţiştilor, cu privire la violenţa domestică, dispariţia minorilor, abuzul sexual asupra minorilor şi adulţilor, intervenţia negociatorilor, etc.

Dotarea logistică adecvată a poliţiştilor, aspect care să vină în consonanţă cu atribuţiile, responsabilităţile şi cu obligaţiile pe care România le are în calitate de membru al Uniunii Europene.

În acest sens, se impune atât achiziţionarea de echipamente care să fie distribuite de urgenţă în teritoriu, cât şi asigurarea unor spaţii adecvate funcţionării unităţilor de poliţie, scop în care este necesară întocmirea unei evaluări generale reale şi obiective cu privire la situaţia dotării logistice a poliţiştilor.