Iulian-Alexandru Muraru
Iulian-Alexandru Muraru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.95/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.33 Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică despre parteneriatul dintre România şi Statele Unite ale Americii;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

În perioada 6-15 iunie, am avut onoarea să fiu membru al unei delegaţii parlamentare române în Statele Unite ale Americii.

Vă spun fără lipsă de modestie, delegaţia Parlamentului care a reprezentat România în întâlniri bilaterale cu congresmeni, companii, reprezentanţi ai Pentagonului sau ai Departamentului de Stat şi think tank-uri de top, a avut cea mai consistentă vizită făcută vreodată la acest nivel în istoria relaţiilor dintre cele două ţări.

Unul dintre cele mai discutate subiecte în cadrul vizitei oficiale din SUA pe care am avut-o în calitate de membru al delegaţiei Camerei Deputaţilor a fost includerea României în Programul "Visa Waiver".

Vă spun că am făcut paşi concreţi pentru realizarea acestui obiectiv prioritar de maximă importanţă pentru cetăţenii români, cu eforturile susţinute ale Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, care a făcut un obiectiv principal din acest deziderat.

Programul "Visa Waiver" permite cetăţenilor ţărilor participante să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism pentru sejururi de până la 90 de zile, fără viză. Includerea ţării noastre în programul scutirii de viză ar oferi o confirmare vizibilă a statutului României de partener strategic al SUA.

De aceea, vă pot asigura că în toate discuţiile avute cu reprezentanţii Congresului american am obţinut susţinerea şi sprijinul pentru acest obiectiv important al ţării noastre.

Deschiderea Congresului american faţă de accederea României la Programul "Visa Waiver" este mai actuală ca oricând, iar acest lucru se datorează, pe lângă eforturile diplomatice, întregii comunităţi de români care trăiesc paşnic în Statele Unite ale Americii şi care se bucură de întreg respectul şi admiraţia oficialităţilor americane.

Ca membru al delegaţiei parlamentare române în SUA şi în calitate de Reprezentant Special al Guvernului Pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, am avut întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi supravieţuitori ai Holocaustului.

Am avut o întrevedere cu Ellen Germain, Reprezentant Special pentru Holocaust, Departamentul de Stat şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor evreieşti, alături de care am discutat despre paşii pe care i-am făcut în România prin adoptarea Strategiei Naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, despre legea care introduce istoria evreilor şi Holocaustului ca disciplină obligatorie pentru elevii de liceu, începând cu anul şcolar 2023-2024, despre muzeu naţional de istorie a Evreilor şi a Holocaustului şi îmbunătăţirea legislaţiei pentru sprijinirea eforturilor de combatere a negării şi distorsionării realităţii istorice privind memoria victimelor Holocaustului.

De asemenea, am avut plăcerea de a-l revedea pe Norman Manea, supravieţuitor al Holocaustului, al deportării în Transnistria, dar în egală măsură şi al lagărului comunist, un nume pe care România l-a valorizat atât de puţin! Norman Manea, cel mai tradus romancier român în străinătate, este un om de o infinită căldură şi bunătate, un om care iubeşte România atât de mult şi de frumos.

În timpul Bursei Fullbright din Statele Unite, am avut prilejul să-l întâlnesc pentru prima dată pe Norman, cel mai cunoscut, cel mai frumos şi mai autentic scriitor al nostru peste Ocean, un om de o generozitate incredibilă, un suflet enorm şi un erou de o demnitate absolut incredibilă.

Am avut o vizită la sediul Lockheed Martin, companie aerospaţială de securitate care are aproximativ 114.000 de angajaţi în întreaga lume şi este implicată în principal în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea şi susţinerea sistemelor, produselor şi serviciilor cu tehnologie avansată.

Parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii este unul solid, sprijinit pe valorile democraţiei şi a statului de drept.

Relaţia transatlantică este acum mai puternică ca niciodată, România devenind turnul de observaţie al Alianţei în regiune.

Astăzi, România, ca membră NATO, în contextul războiului din Ucraina, se bucură pe deplin de umbrela Alianţei nord-atlantice, implicit de sprijinul Statelor Unite ale Americii, în consolidarea nivelului de siguranţă şi securitate pe flancul estic.

La împlinirea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite, cele două state sunt astăzi mai unite ca oricând, prin materializarea relaţiilor de colaborare pe diverse domenii, dar mai ales în plan economic şi militar. Faptul că astăzi discutăm despre atragerea investitorilor americani pe teritoriul României, de consolidarea militară pe fondul tensiunilor din flancul estic, cât şi posibilitatea eliminării vizelor pentru români, atestă puternica legătură strategică între cele două state.

În acest context, România este un aliat de încredere şi fidel al SUA, cu un palmares consolidat de cooperare în toate domeniile legate de securitate. Vom continua să construim pe această bază fermă şi suntem gata să continuăm dialogul şi eforturile asupra tuturor problemelor de interes comun.