Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.23/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică intitulată "Îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR este imperioasă!"; | ![]() |
||
|
"Îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR este imperioasă!" Subiectul pensiilor speciale trebuie să fie clarificat odată pentru totdeauna. Ministerul Muncii are obligaţia să vină cu explicaţii şi soluţii la aspectele reclamate, fiind ministerul responsabil să aducă soluţii legislative, în concordanţă cu observaţiile Băncii Mondiale şi ale Comisiei Europene. PNL are toată deschiderea de a sprijini această reformă importantă în domeniul pensiilor în comisiile de resort şi apoi la votul din Parlament. Până atunci, însă, este important să eliminăm orice fel de speculaţii legate de fondul proiectului, de adoptarea lui la timp şi de îndeplinirea angajamentului din PNRR. Am susţinut mereu că această reformă trebuie să aibă la bază principiul contributivităţii, deoarece în acest fel aducem echitate şi evităm toate speculaţiile legate de constituţionalitatea proiectului. Cu toate acestea, PNL nu este de acord cu încadrarea pensiilor militarilor în categoria aceasta a "pensiilor speciale". Denumirea de pensii "speciale" este o exprimare superficială în cazul pensiilor militare, o generalizare care nu e corectă. În aceste situaţii specifice, vorbim despre pensii ocupaţionale sau de serviciu. Este important de menţionat că inclusiv ministrul muncii a precizat anterior că pensiile militare nu sunt pensii speciale, precizând că acest lucru a fost înţeles şi de reprezentanţii Comisiei Europene. Unele voci spun că dacă nu va fi clarificată această chestiune a pensiilor, nu vom primi banii din a doua tranşă din PNRR. Această speculaţie a fost contrazisă chiar de Comisia Europeană, care a negat acest lucru. Comisia a precizat clar faptul că reforma pensiilor speciale, respectiv jalonul 215, nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere. Mai mult decât atât, Comisia subliniază că pentru toate jaloanele din PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeană, iar evaluarea se face în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată. Cum a precizat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, MIPE, cererea a II-a de plată nu este în niciun pericol, iar evaluarea documentaţiei transmise spre validare urmează parcursul procedural firesc. MIPE a transmis Comisiei Europene, la 15 decembrie 2022, cea de-a doua cerere de plată din cadrul PNRR, în valoare de 3.227.690.000 euro, din care 2.147.490.000 euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil şi 1.080.200.000 euro reprezintă sprijin sub formă de împrumut. Aceasta a fost condiţionată de îndeplinirea a 51 de ţinte şi jaloane aferente primelor două trimestre din 2022, fiind reglementate aspecte cheie precum decarbonarea, interoperabilitatea bazelor de date pentru reducerea birocraţiei şi cloud-ul guvernamental. Vom lucra în continuare pentru îndeplinirea tuturor ţintelor şi jaloanelor din PNRR, pentru a atrage banii necesari dezvoltării României. |


