Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 26, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.52/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 26, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 26, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având tema "Aderarea la OCDE reprezintă obiectivul prim al statului român"; | ![]() |
||
|
"Aderarea la OCDE reprezintă obiectivul prim al statului român" Din anii '90 încoace, România a făcut progrese consistente, chiar dacă poate în viaţa de zi cu zi tindem să trecem cu vederea realizările noastre din ultimele trei decenii. Aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană au fost nişte realizări colosale ale românilor, iar astăzi, dacă o ducem mai bine şi ne simţim apăraţi în faţa pericolelor, este pentru că am devenit parte din familia euroatlantică. Aceste două momente din istoria noastră contemporană sunt stâlpii stabilităţii şi dezvoltării României. Însă România are nevoie de mai mult. Dezvoltarea şi modernizarea trebuie să fie accelerate pentru a recupera decalajul dintre noi şi cele mai dezvoltate ţări din zona euroatlantică la care ne uităm cu admiraţie astăzi. De aceea, principalul obiectiv al ţării noastre este aderarea la OCDE, organism de expertiză în zona economică, fiscală, socială, şi nu numai. Recent, România a primit recomandările organizaţiei, prin care se sugerează creşterea producţiei de energie verde. Dorim ca ţara noastră să fie un furnizor de energie în următorii ani, iar pentru acest lucru va trebui să investim mai mult în producţia de energie, inclusiv a celei verzi. Însă nu putem fi de acord cu unele măsuri, cum ar fi introducerea impozitării progresive. Nu doar pentru că suntem liberali, şi pentru noi contribuţiile echitabile la bugetul de stat sunt o linie roşie peste care nu putem trece, ci pentru că, în primul rând, actualul sistem fiscal, respectiv cota unică, este stimulativ pentru mediul de afaceri şi pentru investiţii. România a atras în ultimii ani investiţii record în economie, inclusiv din fonduri private. Iar, în al doilea rând, pentru introducerea impozitării progresive este nevoie de o digitalizare completă a Fiscului şi a instituţiilor statului, ceea ce la acest moment nu se poate realiza complet. Toate aceste aspecte sunt şi vor fi discutate împreună cu reprezentanţii OCDE, astfel încât România să facă paşii care să-i permită aderarea la această organizaţie în următorii ani. |


