Adrian-Miroslav Merka
Adrian-Miroslav Merka

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.34/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 17, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Adrian-Miroslav Merka - referire la propunerea de completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005;

 

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

În această perioadă de recesiune economică ale cărei efecte negative se resimt la nivelul întregii populaţii, consider că este obligaţia autorităţilor să întreprindă eforturi susţinute pentru a minimiza consecinţele negative ale crizei. În acest sens, o prioritate pentru autorităţi trebuie să fie sprijinirea tinerilor, care sunt poate cei mai afectaţi de criza economică, acordându-le acestora facilităţi care să le permită să supravieţuiască perioadei nefaste pe care o traversăm.

Şi doresc să mă refer în această declaraţie îndeosebi la categoria viitoarelor mame care se confruntă tot mai des cu spectrul şomajului, chiar în perioada sarcinii, şi care deşi au o vechime considerabilă în muncă, nu pot beneficia de ajutorul pentru creşterea copilului din cauza faptului că nu îndeplinesc condiţiile legii actuale privind contribuţia pe ultimele 12 luni care precedă naşterea copilului.

Faţă de această situaţie am considerat necesară o completare a OUG nr.148/2005 cu o excepţie care să prevadă că femeile care au o vechime în muncă mai mare de 10 ani vor beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului chiar dacă nu au stagiul de cotizare integral în ultimele 12 luni înainte de a naşte. Consider că o astfel de modificare în legislaţia este necesară pentru a putea asigura condiţii decente pentru creşterea copilului şi a acorda astfel o reparaţie morală faţă de femeile care au trudit în viaţă, dar care din cauza unei conjuncturi nefavorabile nu pot beneficia de nişte bani care le-ar putea ajuta după naştere, deoarece este puţin probabil că îşi vor găsi un loc de muncă în perioada ce urmează naşterii.

Ţin să precizez că această propunere de modificare legislativă a primit, săptămâna trecută, avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi se aşteaptă în prezent raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Am convingerea că şi colegii mei din Comisia de muncă vor înţelege necesitatea unei astfel de modificări şi vor înainta plenului Camerei Deputaţilor un raport favorabil.