Parliamentary debates

Domnul Costel Alexe:

În intervenţia mea de astăzi doresc să vă reţin atenţia cu privire la o problemă majoră a societăţii româneşti privind piaţa muncii, locul tinerilor şi oferta educaţională, aşa cum arată ea astăzi.

Ministrul liberal al muncii, doamna Mariana Câmpeanu, a subliniat, în aceste zile, că una din cele mai grave chestiuni ale României o reprezintă rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor. Statisticile cele mai recente arată că şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a crescut în ultimii patru ani, de la 18,6% la 23%. Ce înseamnă acest lucru? Mai simplu, acest fapt demonstrează că rata şomajului în rândul tinerilor este de patru ori mai mare decât şomajul populaţiei adulte. De asemenea, doamna ministru a mai explicat că această situaţie a fost agravată de lipsa unor măsuri urgente, în anii guvernării PDL, care să stimuleze accesul tinerilor pe piaţa muncii şi care să încurajeze angajatorii să recruteze pe cei mai numeroşi din rândul persoanelor fără un loc de muncă.

Aceste declaraţii nu fac decât să confirme oficial ceea ce ştiam şi simţeam cu toţii de mult timp. În special noi, cei tineri, printre care mă număr, şi care luăm zilnic pulsul celor care ies de pe băncile şcolii - prieteni, cunoscuţi, colegi, amici - am observat o agravare a situaţiei lor economice atât timp cât numărul locurilor de muncă este foarte redus, mai ales, în ultimii ani, pe fondul crizei economice şi a unei guvernări dezastruoase, tinerii au fost cei mai văduviţi de şanse.

După cum probabil ştiţi, reforma de la nivel european a scurtat ciclurile studiilor de licenţă şi doctorat; pe cale de consecinţă, numărul absolvenţilor nu a crescut, dar frecvenţa cu care aceştia intră abrupt pe piaţa muncii s-a mărit. În plus, lipsa unui sistem de practică pentru studenţi îi lasă de multe ori pe tineri fără o minimă experienţă la terminarea facultăţii, astfel încât cei dispuşi să angajeze persoane fără multe referinţe în CV sunt extrem de puţini.

Blocarea abuzivă şi iraţională a posturilor în sistemul public, începând cu 2009, a lăsat zeci de mii de absolvenţi de studii administrative, economice, juridice fără şansa de a accesa singurul sistem viabil. Acest lucru a produs o aglomerare extraordinară pe piaţa muncii a absolvenţilor, a coborât mult nivelul ofertei salariale, a generat foarte mulţi tineri "supracalificaţi" şi a transformat sistemul public în unul complet nefuncţional. Aşadar, ceea ce s-a întâmplat din 2009 a însemnat o adevărată crimă pentru aparatul bugetar. Prin blocarea posturilor şi reducerile salariale nu au fost afectaţi doar tinerii, sistemul a fost întors în urmă cu mulţi ani. El este azi îmbătrânit, greoi, neproductiv.

Însă, una dintre cele mai mari probleme, care a dus la numărul record de tineri şomeri în România, a fost lipsa de concordanţă între oferta educaţională şi cerinţele de pe piaţa muncii. Un studiu recent demonstrează acest lucru. Astfel, mai bine de 80% dintre absolvenţii de studii superioare nu profesează în domeniul pentru care s-au pregătit deoarece nu există locurile de muncă pe care ei le-au visat în momentul intrării la facultate. Şi aceasta este nu numai o problemă pentru piaţa muncii, este o chestiune gravă care descurajează mult tinerele generaţii şi le reduce semnificativ performanţa. Dacă tinerii ajung în locuri de muncă pe care nu le-au dorit, înseamnă că vor fi necalificaţi pentru ceea ce lucrează şi, pe de altă parte, supracalificaţi la un loc de muncă ce nu solicită aşa ceva.

Ancheta realizată recent a mai evidenţiat că anual, în România, există peste 190.000 de absolvenţi de studii superioare, majoritatea fiind specializaţi în ştiinţe economice, juridice sau administrative. Aceste ponderi sunt complet nejustificate în raport cu ceea ce oferă piaţa muncii din România. În statele avansate, economia este formată preponderent din piaţa serviciilor, care poate deţine până la 80% din angajaţi, urmată de industrie şi economie. România, însă, după cum bine ştim cum toţii, este o ţară cu un sector agricol care deţine mai bine de jumătate din economie. În acest sens, disciplinele umaniste nu au căutare foarte mare, ceea ce generează şi un dezacord major între ceea ce caută angajatorii şi oferta celor care vor un loc de muncă.

Mai mult, în ţara noastră, printre tineri, studiile în ştiinţe sociale, drept şi business reprezintă 53,4% în facultăţile din România, comparativ cu 35,6% cât este valoarea medie în ţările europene. Studiile în inginerie, construcţii şi industrie reprezintă 17,3%, faţă de 12,9% cât este media europeană. Aşadar, iarăşi o discrepanţă semnificativă.

O vină mare o au, desigur, universităţile care nu se adaptează la trendul european, la specificul românesc şi la proiecţiile pe care le arată cercetările pentru piaţa muncii. Multe astfel de centre academice introduc locuri noi sau specializări noi nu în funcţie de oferta locurilor de muncă după absolvire, ci în funcţie de dorinţele viitorilor studenţi care, fără o consiliere în carieră şi fără date exacte, aleg de obicei ceea ce este mai facil, mai puţin dificil şi mai lipsit de pragmatism pentru ei.

Nu numai eu, dar şi Guvernul USL vom lua măsuri pentru remedierea urgentă a acestor lucruri. În primul rând, pentru a stimula angajarea tinerilor, este necesar elaborarea unui pachet legislativ care să includă acordarea unor prime de mobilitate pentru tineri sau recunoaşterea stagiilor de practică ori voluntariat efectuate de studenţi ca vechime în câmpul muncii. Totodată, cred că este urgentă nevoie de o măsură legislativă care, la nivel de universităţi, să creeze obligaţii în vederea responsabilizării acestora. Este evident că nimeni nu vrea să ne întoarcem în 1989, când imediat după absolvire se oferea o repartizare, dar nici universităţile nu mai pot funcţiona cu specializări care nu au căutare pe piaţa muncii, mai ales în condiţiile în care învăţământul superior primeşte o subvenţie consistentă per număr de studenţi.

În Statele Unite ale Americii, dacă se constată că o anumită specializare are un grad de eficienţă redus pe piaţa muncii (adică dacă mai mult de 25% din absolvenţi nu-şi găsesc loc de muncă în profesia pentru care s-au pregătit în primii 3 ani de la absolvire), atunci acea specializare este automat desfiinţată. Este o măsură corectă şi firească, menită să corecteze raporturile dintre piaţa studiilor şi oferta locurilor de muncă. Cred că o astfel de prevedere ar trebui introdusă şi în legislaţia noastră, în legea educaţiei naţionale.

Aşadar, rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor trebuie urgent corectată cu astfel de măsuri care să ajute angajatorii să primească în companiile lor tineri absolvenţi, dar în acelaşi timp să responsabilizeze şi universităţile în alegerea celor mai bune specializări.

Să nu uităm că o ţară fără tineri este un loc fără viitor.