Parliamentary debates

Domnul Angel Tîlvăr:

"Solidari doar la câştig?!"

Una dintre ultimele măsuri adoptate de guvernul condus de domnul prim ministru Victor Ponta a stârnit, spre surprinderea mea, o seamă de controverse în societatea noastră. Este vorba de preconizatul ajutor guvernamental pentru cetăţenii cu venituri modeste care înregistrează întârzieri la achitarea ratelor bancare.

Trebuie să recunosc faptul că n-am înţeles, sub nici o formă, vehemenţa cu care unii concetăţeni, din politică sau din mass-media, au atacat această iniţiativă, chiar înainte ca ea să se materializeze. Cât de blamabil poate fi un guvern care, în vremuri de cumpănă, hotărăşte să-şi ajute compatrioţii? De fapt, care este, oare, principala menire a unui guvern, dacă nu aceea de a sprijini, la vreme de nevoie, oamenii care chiar au nevoie disperată de un asemenea sprijin?

Să ne amintim doar în ce context au ajuns aceşti oameni într-o asemenea nedorită şi umilitoare situaţie: cu câţiva ani în urmă, după o perioadă de creştere constantă a economiei naţionale şi, deci, a veniturilor populaţiei, România a fost lovită crunt şi extrem de dureros de o criză financiară ale cărei rădăcini se regăseau pe cu totul alte meleaguri şi din cauze total neimputabile oamenilor politici sau cetăţenilor din ţara noastră (aş spune chiar, cu atât mai puţin acestora din urmă). Ce soluţie a găsit în acel moment Guvernul României? Ei bine, în loc să transfere costurile crizei asupra sistemului bancar, spre exemplu, ca principal vinovat de declanşarea acestui cataclism economic mondial, guvernul acelor ani a găsit de cuviinţă să împovăreze contribuabilul de rând, diminuându-i veniturile salariale cu 25%, fără a ţine seama de faptul că momentul declanşării crizei l-a surprins pe acesta cu familie, cu copii şi cu împrumuturi bancare, contractate în perioada în care salariul său era intact, iar băncile îi acordau celebrele "credite cu buletinul".

La ce a condus o asemenea "măsură înţeleaptă" este mai mult decât evident: s-a ajuns la pauperizarea constantă a populaţiei, cu consecinţa directă a scăderii consumului şi a acumulării restanţelor bancare. Dacă nu vrem să recunoaştem nici măcar o asemenea evidenţă, atunci suntem, cu siguranţă, de-a dreptul rău intenţionaţi.

Ce a făcut şi continuă să facă actualul guvern al ţării? Simplu! Asumându-şi, în mod tacit, dar cu mare nobleţe, gafele săvârşite de un guvern anterior, a trecut la reparaţiile pe care le mai putea face, reîntregind într-o primă instanţă veniturile salariale, abuziv diminuate anterior şi încercând să-i sprijine, mai apoi, în limita posibilităţilor, pe concetăţenii care, aşa cum arătam anterior, au ajuns să cumuleze întârzieri la plata creditelor bancare nu din rea voinţă, ci pur şi simplu pentru că erorile economice ale unui alt guvern al acestei ţări i-a împins într-o asemenea situaţie.

Mai mult încă, măsura preconizată vine şi în sprijinul sistemului nostru bancar care, nemaiavând cum să-şi recupereze restanţele de la aceste persoane fizice, ar fi obligate să găsească o altă soluţie pentru amortizarea pierderilor, iar aceasta ar fi, cred eu, una singură: înăsprirea criteriilor de creditare, cu consecinţe grave asupra întregii economii naţionale. Crede cineva, cu adevărat, că aceasta ar fi o soluţie dezirabilă pentru oricare dintre noi? Sincer, mă îndoiesc că ar fi aşa.

Din toate aceste motive, consider că, departe de a fi criticabilă, soluţia găsită trebuie să fie lăudată şi încurajată. Căci este o soluţie dreaptă, care sprijină atât cetăţeanul aflat în nevoie, cât şi economia naţională şi care vine, zic eu, exact la timp pentru a putea evita prelungirea unei situaţii de care, repet, cetăţeanul român nu se face cu nimic vinovat.