Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.96/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.34 | Ioan Balan - declaraţie politică cu titlul "Dragnea, Grindeanu şi Bodog, emblema incompetenţei care ucide!"; | ![]() |
||
|
"Dragnea, Grindeanu şi Bodog, emblema incompetenţei care ucide!" Ultima veste neagră pe care ne-a oferit-o mass-media zilele acestea ne spune că numărul deceselor copiilor nevaccinaţi nu s-a oprit şi creşte de la o săptămână la alta şi, până astăzi, 27 de micuţi s-au stins din viaţă, pentru că ţara are un Guvern condus de mai mulţi prim-miniştri, profund incompetenţi, care mai mult îşi pun piedici între ei decât să guverneze. De ce încă mor copiii în România anului 2017? Dintr-un motiv absolut banal: pentru că Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, nu a fost în stare, nici după jumătate de an de când a venit la putere, să asigure stocurile necesare de vaccinuri împotriva unei boli, eradicată de multe decenii în majoritatea statelor cât de cât dezvoltate - rujeola. Dacă aş fi văzut că vaccinurile apar ca prin minune, peste noapte, de la nu ştiu ce furnizor, prieten cu nu ştiu cine, cu un preţ de nu ştiu câte ori mai mare, aş fi înţeles imediat că nu mai este vorba despre incompetenţă, ci despre pură hoţie! Însă, nu pot să nu constat că şi la atâtea luni de la declanşarea deceselor copiilor, în România încă nu sunt vaccinuri suficiente! Una spune ministerul, una susţine propaganda şi alta se întâmplă în realitate. În prezent rujeola ucide fără milă orice prunc neimunizat, pentru care Guvernul se bucură că a mai făcut o economie bugetară. Rujeola continuă să ucidă orice şcolar pentru care părinţii nu au avut bani să comande de la mii de Km distanţă vaccinul care i-ar fi salvat viaţa. Repet! Este vorba despre rujeolă. Însă ameninţările la adresa micuţilor, mai ales în primii ani de viaţă, sunt multiple. De aceea ministerul ascunde adevărata situaţie a imunizării copiilor împotriva tuturor bolilor pentru care ştiinţa medicală are leacuri şi pentru care Guvernul are obligaţia să asigure imunizarea. De ani de zile atrag atenţia asupra faptului că în Bucovina, mai ales în şcolile din mediul rural, hepatita este o constantă! Oare câţi copii sunt imunizaţi împotriva virusului hepatitei, deşi, statistic, banii grei se cheltuiesc în acest scop? Acest dispreţ total pentru starea de sănătate a copiilor ne-a aruncat în topul european al ruşinii, care se referă la cea mai mare mortalitate a copiilor la nivelul Uniunii Europene. Aşa cum procedez de fiecare dată, m-am adresat ministrului Bodog pe calea unei interpelări, însă nu am nicio speranţă că ar avea soluţii la problemele sistemului public de sănătate sau că îşi va găsi cuvintele, ca să dea un răspuns decent. Corect ar fi fost să-şi dea demisia şi să plece chiar după primul deces. A demonstrat deja că funcţia de ministru este o pălărie mult prea mare pentru Domnia Sa, deşi provine, ca medic, din sistemul românesc de sănătate. Precizez faptul că nu este primul ministru al sănătăţii căruia i-am spus că dacă nu este în stare să gestioneze mortalitatea infantilă, să se ducă să-şi caute alt loc de muncă, pentru că nimeni nu-l obligă să fie ministru! Asist cu amărăciune la piesa proastă pe care o joacă PSD în legătură cu salarizarea în sistemul public. Cred că ne-am convins cu toţii ce viziune îngustă sau, mai bine spus, ce capacitate limitată de a înţelege lucrurile au cei care guvernează astăzi România. Promit şi amăgesc medicii cu salarii uriaşe, considerând că prin aceasta toate problemele sistemului de sănătate se vor rezolva. Dacă Dragnea, Grindeanu sau Bodog ar fi aruncat măcar un ochi pe studiile Colegiului Medicilor din România, ar fi constatat că problema salarizării este una importantă, însă nu este singura! Este una dintre cele multe! Zecile de mii de medici care au fugit din România mâncând pământul, au plecat şi pentru că în România nu şi-ar fi putut face meseria şi nu au vrut să fie părtaşi la un sistem care ucide, nu tratează. Sănătatea din România nu primeşte de ani buni de zile bani pentru investiţii, bani pentru cercetarea medicală, bani pentru instrumentar, medicamente şi tot ceea ce poate să contribuie la salvarea unei vieţi. Aşa cum văd liderii PSD sănătatea, ea se rezumă la nişte încă incerte majorări salariale, însă spitalele, clinicile şi infrastructura medicală rămâne aceeaşi. Adică medicii chirurgi de la Timiş sau nu mai ştiu de pe unde, să meargă să-şi ascută în continuare bisturiile la tocilărie, pacienţii cu urgenţe majore să fie în continuare transportaţi în portbagajul unei maşini vechi, incubatoarele pentru nou-născuţi să meargă tot cu remorca pentru deşeuri menajere. Da, aceasta este viziunea şi soluţia PSD pentru sănătatea românilor! Din păcate, nepăsarea şi nepriceperea celor doi prim-miniştri, Dragnea şi Grindeanu, precum şi incompetenţa demonstrată a ministrului de la sănătate continuă să facă victime, mai ales în rândul micuţilor. Nu vreau să repet obsesiv, însă am convingerea că voi, cei din coaliţia PSD-ALDE, cei care susţineţi Guvernul, ar trebui să vă ruşinaţi de fundătura în care acest Guvern împinge România. |


