Angelica Fădor
Angelica Fădor

Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.69/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 5, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Angelica Fădor - declaraţie politică: "Pentru şcolile din mediul rural, anul şcolar 2019-2020 va începe tot cu grupurile sanitare în curte?";

Doamna Angelica Fădor:

"Pentru şcolile din mediul rural, anul şcolar 2019-2020 va începe tot cu grupurile sanitare în curte?"

Problema şcolilor cu toaleta în curte nu va fi rezolvată nici în acest an, în ciuda tuturor declaraţiilor optimiste ale miniştrilor educaţiei şi finanţelor de la începutul acestui an.

S-a încheiat campania electorală, au avut loc alegerile europarlamentare, iar guvernanţii ar trebui să revină cu picioarele pe pământ şi să se ocupe de punerea în practică a promisiunilor cuprinse în Programul de guvernare, "reabilitarea/modernizarea clădirilor şcolare, pentru ca toate unităţile de învăţământ să obţină autorizaţii de funcţionare - sanitară şi ISU", fiind una dintre acestea.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, la începutul anului 2019, în reţeaua de învăţământ preuniversitar de stat mai funcţionau 1.180 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcţiilor de învăţământ, deşi la finalul anului 2017 erau raportate 2.219 unităţi de învăţământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă şi fără canalizare.

Dacă analizăm datele, ar însemna că, în cursul anului 2018, au fost soluţionate situaţiile din peste 1.000 de şcoli din ţară. Greu de crezut, realitatea contrazicând acest artificiu al Guvernului, această cosmetizare a statisticii doar pentru "a da bine".

De altfel, ministrul educaţiei naţionale, doamna Ecaterina Andronescu, anunţa, în luna februarie, că va implementa un proiect astfel încât "cele 1.489 de şcoli care au încă toaleta în curte să aibă grupuri sanitare normale şi fireşti pentru secolul XXI, în care trăim".

De menţionat este că fostul ministru al educaţiei, Liviu Marian Pop, publica în ianuarie 2018 o listă cu 2.418 şcoli care au toaletă în curte.

Constatăm că există neconcordanţe majore între datele făcute publice de responsabilii din domeniul educaţiei privind numărul şcolilor cu toaleta în curte, iar pentru că situaţia nu le face cinste deloc, încearcă să diminueze, din condei, numărul acestora.

În şedinţa de Guvern din data de 30 mai a fost aprobată o hotărâre de Guvern prin care Ministerul Educaţiei Naţionale va transfera către primării suma de 64,9 milioane de lei, pentru ca acestea să rezolve problema unui număr de 858 de şcoli care au toaletă în curte, nu au apă curentă şi canalizare.

Cu toate acestea, ministrul educaţiei nu a reuşit să obţină finanţare decât pentru 858 de şcoli, dar şi aceasta mult prea târziu pentru ca lucrările să fie finalizate înaintea începerii noului an şcolar.

Primarii vor trebui să realizeze până atunci proiectele tehnice şi selecţia firmelor care să realizeze aceste lucrări, dar mă îndoiesc că în decurs de trei luni se vor putea efectua şi procedurile, şi execuţia lucrărilor.

Din păcate, această problemă va trena şi doar un guvern capabil să gestioneze proiecte şi programe serioase va reuşi să aducă civilizaţia în şcolile din mediul rural românesc.