Parliamentary debates

Domnul Gabriel Andronache:

"Parlament şi parlamentarism - garanţia unei vieţi democratice"

După ce, acum câteva zile, am celebrat cu mândrie Ziua drapelului naţional, unul dintre simbolurile identitare centrale ale existenţei unitare a poporului român, ziua de 30 iunie este dedicată sărbătoririi Zilei internaţionale a parlamentarismului.

Bucurându-mă de încrederea electoratului braşovean, am deosebita onoare, dar şi responsabilitate, de a fi parlamentar român şi de a susţine, prin toate mijloacele democratice, rolul Parlamentului nostru în societatea românească, dar şi la nivel internaţional.

Începând cu data de 30 iunie 1889, când a fost înfiinţată Uniunea Interparlamentară - organizaţia mondială a parlamentelor, în fiecare an, această zi reprezintă prilejul de a sărbători rolul important al parlamentelor naţionale la nivel internaţional, dar şi pentru a face o analiză a activităţii lor de peste an. Anul acesta, această dată coincide cu finalul primei sesiunii parlamentare din acest an.

Într-o eră a democraţiei autentice, nu putem concepe viaţa politică a unui stat fără existenţa unui parlament puternic, indiferent de forma de guvernare, monarhie sau republică, Parlamentul jucând un rol central în buna desfăşurare a activităţilor esenţiale oricărei naţiuni libere, influenţând şi controlând instituţiile statului. Poporul, alegând direct reprezentanţii săi, conferă puterii legislative, adică Parlamentului, întreg sprijinul pentru adoptarea sau respingerea legilor. Desigur, nu trebuie omis rolul important jucat de Guvern, care pune în executare legislaţia adoptată de Parlament.

Ca orice sistem de guvernare, şi parlamentarismul are avantajele şi dezavantajele sale. Pe de o parte, vorbim despre asigurarea unei stabilităţi socio-economice, despre posibilitatea de cenzurare reciprocă a puterilor în stat sau despre decizii luate împreună cu Guvernul şi cu Preşedintele, iar pe de altă parte partidul majoritar sau alianţa de la guvernare îşi pot impune viziunea privind guvernarea.

Chiar dacă vorbim despre monarhii parlamentare sau despre republici parlamentare, indicele democraţiei se află la un nivel ridicat.

În multiseculara sa istorie, la nivel internaţional, parlamentarismul s-a dovedit a fi unul dintre elementele motrice şi de dezvoltare a fiecărui stat independent.

Încercând să punctăm câteva jaloane ale evoluţiei parlamentarismului românesc, putem menţiona, ca începuturi, adoptarea Regulamentelor Organice din Ţara Românească, în 1831, şi apoi, în 1832, în Moldova. Ulterior, în 1858, prin Convenţia de pace de la Paris, erau stabilite în cele două principate româneşti câte o adunare electivă. Abia din 1864, prin adoptarea "Statutului dezvoltator al Convenţiei de la Paris", în fapt prima Constituţie românească, este înfiinţat şi Corpul ponderator, Senatul, astfel încât, alături de Adunarea Electivă, este consacrat principiul bicameralismului românesc. După 1866, Parlamentul, alcătuit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, devine unica putere legislativă, cu un puternic rol de a cenzura posibile porniri spre autoritarism.

Parlamentul românesc al acelor ani a reprezentat unul dintre pilonii modernizării tânărului stat, România. Legislativul a devenit, aşadar, una dintre instituţiile fundamentale ale ţării. Declararea independenţei de stat, ratificarea actelor de unire ale românilor şi adoptarea diferitelor constituţii au fost unele dintre cele mai importante evenimente în centrul cărora s-a aflat Parlamentul românesc, for ce reprezenta voinţa naţiunii.

Datorită rezistenţei democraţiei româneşti, în anii negri ai începutului totalitarismelor în Europa, România a reuşit să menţină monarhia parlamentară până aproape de începutul marii conflagraţiei mondiale. A urmat, apoi, o perioadă grea pentru parlamentarismul românesc - rolul Parlamentului devine decorativ, apoi este suspendat. Regimul comunist a încercat o formă de democraţie populară, prin care, după 1948, Marea Adunare Naţională devine "organul suprem al puterii de stat", în fapt, acesta adopta cu obedienţă, fără dezbateri adevărate, propunerile conducerii PCR. În realitate, era o pervertire a adevăratului spirit al parlamentarismului.

Abia după adoptarea Constituţiei României, în 1991, putem vorbi despre o revenire la adevăratul parlamentarism românesc, într-un cadru adevărat liber, bineînţeles cu luminile şi umbrele sale, dar care a înscris ţara noastră în categoria statelor democratice.

Această declaraţie îmi oferă posibilitatea de a reafirma dorinţa mea de a consolida şi mai mult rolul pe care îl joacă parlamentarismul în România, dar şi la nivel internaţional.

Parlamentarismul reprezintă una dintre cele mai puternice garanţii ale unei lumi libere şi democratice.