Ervin Molnar
Ervin Molnar

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.64/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 25, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată "Românii din Sudan trebuie evacuaţi în cel mai scurt timp!";

Domnul Ervin Molnar:

"Românii din Sudan trebuie evacuaţi în cel mai scurt timp!"

De pe data de 15 aprilie, veştile privind evoluţia situaţiei din Sudan devin din ce în ce mai îngrijorătoare. În timp ce ţara se scufundă într-un război civil violent, în care se confruntă armata statului sudanez şi Forţele de Sprijin Rapid, grupare paramilitară bine organizată, numărul morţilor şi răniţilor creşte pe zi ce trece.

Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, monitorizează, încă de la debutul încleştărilor armate, situaţia din Sudan, pentru a se asigura că cetăţenii români aflaţi acolo sunt în siguranţă. Deşi activitatea Ambasadei României la Khartoum a fost suspendată din anul 2021, iar serviciile de asistenţă şi protecţie consulară pentru cetăţenii români din Sudan sunt asigurate de Ambasada României la Addis Abeba, românii aflaţi în Sudan au fost contactaţi de misiunea diplomatică română, urmând să fie evacuaţi cu proxima oportunitate.

Până la această dată, nouă cetăţeni români şi un membru de familie, cetăţean sudanez, au părăsit teritoriul Sudanului în noaptea de duminică spre luni, cu un zbor de evacuare organizat de autorităţile franceze până în Djibouti. Task force-ul interinstituţional al MAE, prin misiunile diplomatice şi consulare române implicate, a eliberat titluri de călătorie pentru cetăţenii români care nu mai deţineau documente valabile. Din Djibouti urmează a fi identificate alte mijloace de transport până la destinaţia finală. Conform datelor de care dispunem, în Sudan s-ar mai afla 20 de cetăţeni români şi 3 membri de familie, cetăţeni sudanezi şi egipteni, care au solicitat sprijin în vederea evacuării.

La Ministerul Afacerilor Externe va funcţiona task force-ul interinstituţional în regim 24/7, până când toţi cetăţenii români care au solicitat asistenţă din partea României vor fi în siguranţă. Situaţia prin care trece poporul sudanez este una tragică, gândurile noastre fiind îndreptate către victimele nevinovate ale acestui conflict, care sperăm că se va soluţiona cât mai repede cu putinţă. Statul român este determinat să se achite de principala sa responsabilitate faţă românii din afara graniţelor, şi anume asigurarea protecţiei acestora şi acordarea de asistenţă în situaţii de urgenţă precum cea pe care o avem astăzi.

Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc angajaţilor din Ministerul Afacerilor Externe român şi aliaţilor noştri pentru efortul pe care îl depun în aceste zile, fără de care cetăţenii români din Sudan nu ar fi putut fi evacuaţi în siguranţă.