Ervin Molnar
Ervin Molnar

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Ervin Molnar - declaraţie politică: "Republica Moldova este pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană";

Domnul Ervin Molnar:

"Republica Moldova este pe drumul ireversibil de aderare la Uniunea Europeană"

Manifestaţia de ieri din Chişinău, la care au participat aproape 100.000 de oameni, reprezintă o dovadă de netăgăduit a determinării fraţilor noştri de peste Prut de a fi parte din marea familie europeană. În prezenţa preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, şi a conducerii statului, cetăţenii Republicii Moldova, înarmaţi cu steagul Uniunii Europene, au strigat la unison dorinţa unei întregi naţiuni.

România, în calitatea sa de stat ce are o relaţie extrem de specială cu Republica Moldova, a fost un susţinător constant al aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. După prea mulţi ani în care Moldova a fost în siajul Moscovei, acum a sosit momentul pentru a înscrie ţara vecină pe drumul său european ireversibil. Obiectivul ca, până în 2030, Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, este unul fezabil.

În ultimii ani, s-au făcut progrese enorme. A obţinut statutul de ţară candidat, facilităţi pentru producători şi transportatori, precum şi suport financiar pentru ca fiecare familie să treacă mai uşor de criza energetică provocată de Rusia, arie unde şi România a jucat un rol extrem de important, în special privind înlăturarea dependenţei energetice a Republicii Moldova faţă de statul agresor rusesc.

Partidul Naţional Liberal, prin reprezentanţii săi din Parlamentul European, a sprijinit cu orice ocazie şi a propus luarea unor decizii de sprijin faţă de Republica Moldova, mai ales în contextul dificil creat de invazia Rusiei în Ucraina. În această discuţie, un lucru trebuie spus răspicat - politica României faţă de Republica Moldova trebuie să fie una transpartinică, legată strict de interesul naţional şi de datoria morală şi istorică pe care noi o avem faţă de fraţii de peste Prut. Indiferent de ce partid politic ar fi la putere, indiferent de cine ocupă sau va ocupa fotoliile executive şi decizionale, hotărârea de a susţine parcursul european al Republicii Moldova trebuie să fie perenă, un adevărat deziderat de ţară.

Ca deputat liberal, dar în special ca român, voi fi mereu un ferm susţinător al Uniunii Europene, al NATO şi al tuturor statelor ce îşi asumă valorile pe care UE şi NATO le reprezintă!

Adunarea Naţională "Moldova Europeană" de la Chişinău a arătat unui continent întreg că Moldova este Europa, lucru pe care nimeni nu are dreptul să îl nege!