Parliamentary debates

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Adoptarea de măsuri pentru creşterea participării pe piaţa muncii şi reducerea şomajului"

În prezent multe state membre, printre care şi România, se confruntă cu nepotriviri din ce în ce mai grave între cererea şi oferta de forţă de muncă. Ratele şomajului sunt în creştere, profilându-se perspectiva unei lupte pe scară largă pentru talente, având în vedere că întreprinderile se vor confrunta cu situaţia unor posturi vacante greu de acoperit şi cu o penurie de personal cu calificările necesare, ca urmare a evoluţiei demografice.

Rata redusă a participării anumitor grupuri-ţintă, care înregistrează rezultate mai slabe în cadrul statisticilor privind pieţele muncii, este o altă sursă de anxietate. Participarea insuficientă a tinerilor cu un nivel scăzut de calificare, a persoanelor cu vârsta de 55 de ani şi peste, a migranţilor, a persoanelor cu handicapuri care le afectează capacitatea de muncă, a persoanelor aflate în şomaj de lungă durată, a persoanelor sărace şi a altor grupuri dezavantajate, rămâne o problemă structurală gravă, chiar dacă este bine cunoscută. Se constată, în plus, o agravare a decalajului educaţional. În acelaşi timp, investiţiile în învăţarea pe tot parcursul vieţii continuă să indice un nivel insuficient al ambiţiilor în Europa.

În acelaşi timp, pe măsură ce percepţia societăţii asupra rolului agenţiilor guvernamentale şi a serviciilor publice se modifică, multe servicii publice de ocupare a forţei de muncă trebuie să ia decizii politice problematice în legătură cu finanţarea lor pe termen lung şi cu tipurile de activităţi desfăşurate. Deşi criza bancară a amplificat necesitatea de a reglementa piaţa, iar punerea în aplicare a politicilor rămâne o funcţie esenţială a serviciilor publice de ocupare a forţei de muncă, în mai multe ţări există o tendinţă în creştere de a sublinia importanţa responsabilităţilor autonome ale cetăţenilor şi întreprinderilor, uneori cu o posibilă reducere a necesităţii de intervenţie de către furnizorii de servicii finanţaţi public şi subliniind necesitatea de a utiliza în mod inteligent resursele publice.

Consider că serviciilor publice de ocupare a forţei de muncă li se cere să răspundă unor provocări prezente şi viitoare. Astfel, apreciez că pentru a reacţiona rapid la schimbarea circumstanţelor şi a combina intervenţiile pe termen scurt cu soluţiile durabile, este necesar să se dea dovadă de flexibilitate, de un mod de organizare suplu şi de creativitate. Serviciile publice de ocupare a forţei de muncă pot anticipa şi influenţa schimbările pieţei muncii prin schimbul de informaţii cu organismele de elaborare a politicilor şi printr-un comportament anticiclic.

În ultimele decenii, în toate statele membre a câştigat teren convingerea că serviciile publice de ocupare a forţei de muncă ar trebui să joace un rol mai activ în ceea ce priveşte reducerea dependenţei de prestaţiile de şomaj. Pentru a răspunde la schimbările fundamentale prin care trec pieţele muncii şi societatea, se conturează treptat o nouă categorie de roluri care să ofere sprijin pe durata întregii cariere.

În acelaşi timp, factorii de decizie politică sunt în căutarea unui echilibru nou şi corect între flexibilitate şi securitate - "flexisecuritatea" - pentru angajatori şi angajaţi. Ambele abordări pot fi considerate un răspuns la volatilitatea crescută a pieţei muncii şi la consecinţele asupra securităţii sociale.

O serie de tendinţe au dus la dispariţia pieţei tradiţionale a muncii, caracterizată de lucrători de sex masculin care-şi întreţin familia, lucrând cu normă întreagă până la ieşirea la pensie, adesea pentru un singur angajator. Printre aceste tendinţe se numără trecerea de la producţia de masă la furnizarea unor servicii mai personalizate, intrarea femeilor pe piaţa muncii, erodarea pieţelor naţionale ale muncii etc. Ca urmare a acestor schimbări, relaţiile de muncă au devenit mult mai puţin stabile, cu diferite tranziţii realizate pe parcursul vieţii, atât pentru a intra sau a ieşi de pe piaţa muncii, cât şi pentru a-şi schimba cariera. Aceste pieţe tranziţionale ale muncii implică noi riscuri sociale, care tind să afecteze grupurile dezavantajate: o capacitate slabă de a realiza venituri din cauza nivelului scăzut de educaţie, instabilitatea veniturilor ca urmare a fluctuaţiilor cererii şi a tranziţiilor între locurile de muncă, pierderea totală a veniturilor din cauza şomajului involuntar, o capacitate limitată de a realiza venituri din cauza unor obligaţii sociale, precum îngrijirea copiilor sau a persoanelor în vârstă, o capacitate de a realiza venituri diminuată sau redusă la zero din cauza unui handicap, a unei boli cronice sau a îmbătrânirii.

Consider că noua realitate a pieţei tranziţionale a forţei de muncă necesită noi răspunsuri politice, pentru a permite cetăţenilor să facă faţă unor tranziţii riscante şi să-şi îmbunătăţească viaţa profesională.

De aceea, vă propun să ne concentrăm în perioada următoare asupra dezvoltării sistemului public de ocupare a forţei de muncă din mai multe perspective: în loc de a compensa în mod pasiv pierderile venitului şi de a proteja locurile de muncă, administraţiile publice ar trebui să investească activ în capitalul uman al persoanelor şi în mediile profesionale, pentru a ajuta oamenii să se protejeze ei înşişi; în loc de a consolida tranziţiile între locurile de muncă, administraţiile publice ar trebui să se concentreze asupra susţinerii carierelor profesionale oferind persoanelor perspective, precum şi un cuvânt de spus în ceea ce priveşte dezvoltarea lor; este nevoie de o trecere de la serviciile convenţionale la facilitarea, orientarea şi dirijarea sistemelor publice de ocupare a forţei de muncă.

Aşadar, consider că prin introducerea acestor abordări în cadrul legislativ din ţara noastră va creşte transparenţa pieţei muncii, mobilitatea persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi se vor remedia deficitele de pe pieţele muncii din cadrul comunităţilor locale.