Parliamentary debates

Doamna Claudia Boghicevici:

"Prezenţa femeilor în politică"

Fiind într-o lună în care aniversăm femeia, am decis să fac o declaraţie politică destinată acesteia. Dacă ne uităm în ultimii zece ani pe scena politică, nu putem să nu observăm progresele făcute în această privinţă: avem din ce în ce mai multe femei care au deţinut importante portofolii ministeriale, femei active în Parlament, femei-lider de partid, femeie-comisar european.

De asemenea, nu putem să nu ne uităm şi la statisticile şi realităţile mai puţin optimiste: 13% femei-ministru în România - 25% în UE, 10% femei parlamentare în România - 23% în UE; 15% femei în consilii locale în România, 30% în UE. Nu avem nicio femeie la conducerea unui consiliu judeţean, iar la marile oraşe se remarcă doar Craiova şi Sibiu.

Poate că o explicaţie la ceea ce ne arată statisticile poate fi votul uninominal, deşi dacă ne uităm la procentul de femei candidate, vom vedea că nu există mari diferenţe faţă de cel al aleselor în Parlament. Deci problema nu e că românii nu votează femei, ci mai degrabă că nu au ce femei să voteze, pentru că ele nu candidează, fie că nu vor, fie că nu au susţinerea partidelor.

O femeie care optează pentru o carieră politică îşi asumă o normă dublă care deseori devine triplă, iar timpul petrecut cu familia devine o activitate de lux. În acelaşi timp, pentru a face faţă în politică, o femeie trebuie să îşi asigure resurse financiare, o sarcină deloc uşoară, dacă luăm în considerare că femeile în România câştigă mai puţin decât bărbaţii, că în unele cazuri mentalitatea patriarhală îi îndeamnă pe aceştia din urmă să fie cel puţin reticenţi în susţinerea soţiei cu toate resursele pentru o carieră politică. Nu în ultimul rând, cauza care determină nepromovarea suficientă a femeilor în politică trebuie căutată în interiorul partidelor, şi anume absenţa sau promovarea dificilă a unei agende care să reprezinte şi interesele de gen.

Totuşi, cel mai important lucru nu cred că este numărul femeilor în politică, ci activitatea lor. Cred că trebuie să depăşim stadiul analizei statistice şi să ne uităm mai degrabă la activitatea femeilor în politică. Nu contează neapărat câte femei sunt în România, dacă ele sunt sau nu o majoritate, ci contează în ce măsură drepturile lor sunt respectate. La fel, nu contează câte femei sunt în Parlament sau în Guvern, ci gradul lor de influenţă, modul în care reprezintă interesele celor care le-au ales şi preocuparea pentru promovarea intereselor specifice de gen.

Astfel, în ceea ce priveşte acest din urmă aspect, chiar şi o analiză superficială a activităţii femeilor parlamentar din ultimele legislaturi demonstrează preocuparea lor pentru reprezentarea intereselor femeilor. Există acum măsuri pentru combaterea violenţei în familie, a hărţuirii sexuale, măsuri pentru sprijinirea femeilor cu copii şi a mamelor singure.

Cred că partidele trebuie să aibă un sistem de promovare care să aibă în vedere şi reprezentativitatea de gen. Ele sunt cele cele prin intermediul cărora se poate realiza şi atât de necesara capacitare a femeilor, promovarea unui feminism autoafirmativ. Dezvoltarea unor organizaţii de femei puternice în cadrul partidelor va avea drept efect nu doar o creştere a reprezentării femeilor în viaţa politică, dar şi o mai bună cunoaştere a intereselor de gen şi o mai mare solidaritate în promovarea lor.

Cred cu tărie că dacă femeile din România vor vedea cât mai multe femei politician active şi care promovează pe agenda publică subiecte de interes pentru ele, şansele ca ele să îşi zică "de ce nu aş putea fi şi eu aşa" cresc.