Dănuţ Bica
Dănuţ Bica

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.35 Dănuţ Bica - declaraţie politică intitulată "Reforma care deformează România. Primăriile, la mâna Guvernului!";

Domnul Dănuţ Bica:

"Reforma care deformează România. Primăriile, la mâna Guvernului!"

Ziua de miercuri, 8 noiembrie 2017, va fi consemnată în istoria modernă a României drept una dintre zilele cele mai nefaste pentru administraţiile publice ale unităţilor administrativ-teritoriale, reprezentând momentul de cotitură în care s-a realizat reculul cel mai puternic pentru toate progresele făcute în acest domeniu, în cei douăzeci şi şapte de ani de la căderea comunismului. Miercuri s-a decis nu numai bulversarea mediului de afaceri din ţară, nu numai instituirea unui sistem de impozitare aberant, nu numai reducerea salariilor din sectorul privat şi amânarea creşterii salariilor în sectorul bugetar, ci şi recentralizarea financiară a administraţiilor publice locale. Scopul? Trecerea sub controlul politic de la Bucureşti a tuturor deciziilor publice care ar fi trebuit luate la nivel local. Comitetul Executiv al PSD şi încă şeful acestuia îşi doresc să devină un nou Comitet Central al PCR, cu faţă umană.

Din anul 2013, suntem spectatorii unei drame macabre, regizate până în cel mai mic detaliu de Liviu Dragnea şi baronii PSD, de rit nou. De când a părăsit administraţia judeţului Teleorman şi s-a mutat în capitală, Liviu Dragnea s-a străduit, cu orice chip şi cu orice cost, chiar în detrimentul interesului naţional, să controleze de la Bucureşti toată administraţia publică locală a României. Or, cum este cel mai simplu să realizezi acest lucru, având în vedere că în România sunt nu mai puţin de 41 judeţe şi 3.181 de municipii, oraşe şi comune? Când administraţiile publice locale au sarcini multe de dus la îndeplinire şi dispun de bani puţini, este evident că pârghia cea mai simplă şi mai eficientă prin care acestea pot fi controlate o reprezintă finanţările care vin de la Guvern.

Prima demonstraţie a intenţiilor despotice ale lui Liviu Dragnea, a avut loc în anul 2013, atunci când, sub lozinca generoasă a descentralizării administraţiei publice locale, a promovat, pentru satisfacerea intereselor baronilor din PSD, o lege profund neconstituţională, a cărei punere în aplicare ar fi echivalat cu feudalizarea României.

Astăzi, după 11 luni de guvernare PSD-ALDE, mai bine de 1.500 de administraţii publice locale din România au ajuns în pragul incapacităţii de plată. Majoritatea primăriilor de comune şi de oraşe mici, care au venituri proprii reduse, nu mai dispun de bani nici măcar pentru plata salariilor propriilor angajaţi, până la finalul acestui an. Despre investiţii publice de interes local ar fi chiar o glumă să mai vorbim, pentru că la bugetele locale nu se mai găsesc bani nici pentru văruirea pomilor de pe marginile străzilor. Singurele investiţii demarate - ce-i drept, deocamdată doar pe hârtie - stau toate în pixul domnului Liviu Dragnea, finanţarea lor urmând a se realiza prin controversatul Program Naţional de Dezvoltare Locală, a cărui implementare se face profund selectiv, în funcţie de culoarea carnetului de partid al primarului.

Anul 2017 a fost un an foarte greu pentru administraţiile publice ale unităţilor administrativ-teritoriale din România, care abia şi-au tras suflarea, iar la rectificarea bugetară din luna septembrie nu au primit resurse financiare suplimentare nici măcar pentru echilibrarea bugetelor şi pentru onorarea cheltuielilor curente. Dacă anul acesta primăriile au scos-o sau o vor scoate la capăt, într-un fel sau altul, anul viitor situaţia va fi deosebit de grea.

În primul rând, trebuie să spunem, cu subiect şi predicat, că majorarea salariilor din administraţia publică locală, motiv de mare mândrie pentru domnul Liviu Dragnea şi pentru Guvern, nu a fost însoţită şi de transferarea sumelor necesare de la bugetul central către bugetele locale. Altfel spus, măriţi salariile, dar nu vă dăm bani! Aşa se face că multe administraţii publice locale nu vor avea suficienţi bani nici măcar pentru plata salariilor. Într-un gest cinic, Liviu Dragnea le-a arătat obrazul primarilor pentru că "au îndrăznit" să crească salariile funcţionarilor şi le-a cerut la fel de cinic "să se descurce" singuri!

Pseudoreforma fiscală, adoptată miercuri, 8 noiembrie, lasă primăriile fără circa 37% din veniturile pe care le primeau din cotele defalcate din impozitul pe venit, măsură care echivalează cu dezastrul pentru administraţia publică locală. Nimeni nu contestă oportunitatea măsurilor de relaxare fiscală, însă ele trebuie gândite în aşa fel încât să nu îngenuncheze instituţiile fundamentale ale statului. Şi pentru această problemă Liviu Dragnea a găsit o soluţie la fel de toxică ca şi pentru cele precedente - bani atribuiţi pentru administraţiile publice locale de la buget, de Guvern. Pe ce criterii, domnule Dragnea? Am înţeles! Criteriile le veţi elabora tot dumneavoastră în şedinţele de partid, iar interpuşii de la Guvern le vor pune în practică.

Fiecare zi petrecută cu PSD la guvernare înseamnă paşi consistenţi înapoi, pentru România. În 11 luni ne-am întors în timp cu cel puţin 11 ani. Nu vă pot spune câţi români au resimţit vreun beneficiu al guvernării PSD-ALDE în acest an. În orice caz, extrem de puţini şi nu întotdeauna cei îndreptăţiţi. Ceea ce pot, însă, să vă spun cu certitudine este că această guvernare iresponsabilă, bazată pe minciună crasă, a bulversat şi a demolat tot ceea ce se construise corect, în ultimii ani, în ţara noastră, nenorocind perspectivele economice ale României. PSD şi-a trădat mandatul primit în alegerile parlamentare, şi-a trădat alegătorii, a pierdut legitimitatea de a guverna.

În consecinţă, trebuie să evacueze Palatul Victoria pe scara de urgenţă!