Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.40/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.35 | Sorin-Ioan Bumb - declaraţie politică intitulată "PSD amanetează viitorul comunităţilor locale"; | ![]() |
||
|
"PSD amanetează viitorul comunităţilor locale" Ultima găselniţă financiară a PSD, prin care Guvernul le permite primăriilor să folosească banii de dezvoltare pentru a plăti salarii şi să se împrumute de la stat pentru a realiza proiecte pentru comunitate, este un nou exemplu al colapsului bugetar în care România a fost aruncată în urma revoluţiei fiscale eşuate. Nu doar că este un model care penalizează primarii performanţi, care au avut grijă, ca orice bun gospodar, să pună bani deoparte pentru investiţii, dar perpetuează un model fanariot al dependenţei faţă de tătucul de partid, care nu are nimic de-a face cu o administraţie europeană. Iată cum banii de investiţii se duc în consum, iar comunităţile locale vor rămâne iarăşi cu noroiul de pe străzi, cu fântânile de pe uliţe şi cu toaletele din fundul curţii, pentru că banii necesari infrastructurii vor fi folosiţi pentru plata salariilor pe care PSD le-a mărit artificial, fără ca economia reală să suporte aceste majorări. Primarii sunt transformaţi şi ei în nişte simpli contabili, care nu vor mai putea decât să plătească salarii şi ajutoare sociale. În plus, PSD amanetează şi viitorul comunităţilor locale, nu doar că le fură prezentul. Primarii care mai îndrăznesc să se gândească la proiecte de dezvoltare sau cei care au deja proiecte în derulare şi au nevoie de fonduri pentru a le derula, vor putea să se împrumute la stat. Aici intervine însă o altă mare problemă. Sumele acordate de stat, cu titlu de împrumut, provin din privatizări, adică din vânzarea a ceea ce mai rămăsese de preţ prin economia românească. În loc să folosească banii din privatizări pentru proiectele mari de infrastructură care ar fi susţinut economia şi ar fi generat noi venituri la buget, compensând astfel activele vândute, statul le va folosi pentru a finanţa investiţii la nivel local, fără impact macro-economic. Şi uite aşa rămânem şi cu banii daţi şi cu activele profitabile vândute, pentru că alchimiştii PSD au crezut că pot inventa un perpetuum mobile financiar care i-ar fi surprins şi pe cei din comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru economie. |



