Parliamentary debates

Domnul Neculai Iftimie:

"Resursele de apă ale României"

Resursele de apă ale României însumează teoretic circa 135 milioane metri cubi, din care putem folosi o treime. Resursele de apă depind în mare măsură de râurile care izvorăsc din alte ţări, ceea ce ar trebui să ne determine să păstrăm apele curate şi să ne îngrijim de managementul bazinelor hidrografice.

Apa este un element esenţial pentru viaţă şi pentru procesele naturale. La nivel global apa reprezintă o resursă limitată, fapt ce impune abordarea problemelor legate de aceasta, astfel încât să se asigure resursele de apă pentru generaţiile viitoare.

Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă - râuri, lacuri, fluviul Dunărea (≈90%) şi ape subterane (≈10%).

Totalul cursurilor de apă sunt surse de apă care sunt utile sau ar putea fi folositoare pentru om.

Utilizarea apei se face în domeniile agricole, industriale, uz casnic, agrement şi activităţi de mediu. Practic, toate aceste utilizări umane necesită apă proaspătă.

97% din apa de pe Pământ este apă sărată şi doar 3% este apă dulce, din care puţin peste 2/3 este îngheţată în gheţării şi calotele de gheaţă.

Restul de apă dulce care nu este îngheţată este, în principal, găsită în apele subterane, cu doar o mică prezenţă deasupra solului sau în aer.

Apa acoperă 71% din suprafaţa Pământului.

Pe măsura creşterii populaţiei umane de-a lungul timpului şi a folosirii intensive şi extensive a resurselor de apă, problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a omenirii.

Sursele majore de poluare permanentă a apelor de suprafaţă sunt reprezentate de activităţile industriale, activităţile agrozootehnice, precum şi depozitele de deşeuri menajere şi industriale neautorizate şi necorespunzător amenajate.

Cu toţii avem nevoie de apă pentru a supravieţui, dar fără râuri sănătoase, lacuri şi zone umede nu există apă.

Fenomenul poluării a căpătat în ultima perioadă proporţii îngrijorătoare. Poluarea apelor curgătoare este de obicei invizibilă deoarece agenţii poluanţi se dizolvă în apă. Prevenirea poluării apelor este desigur mai simplă decât tratamentul. Unde prevenţia nu are succes trebuie luate măsuri administrative, măsuri legislative.

Ştim cu toţii cum arată un râu, un baraj sau un lac de acumulare poluat (de exemplu - Barajul Bicaz): ambalaje de sticle de plastic plutesc în derivă, constituind adevărate insule de deşeuri, cu miros urât şi apă tulbure, unde cu timpul peştii şi vegetaţia dispar.

În aceste condiţii, nu ar trebui ca luciul de apă şi talazurile aferente să fie administrate de consiliile locale?

În aceste condiţii comunităţile locale vor primi şi unele facilităţi.

Consider că nu este încă târziu!