Ioana Grosaru
Ioana Grosaru

Sittings of the Chamber of Deputies of May 20, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 20, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.35 Ioana Grosaru - declaraţie politică referitoare la metodologia de organizare a concursurilor pentru directori în învăţământ.  

Video in format Flash/IOS

După o scurtă pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Ioana Grosaru, neafiliaţi.

Vă rog, doamnă deputat. (Probleme tehnice.)

O secundă!

Video in format Flash/IOS

Doamna Ioana Grosaru:

Bună ziua!

Stimaţi colegi,

Gândindu-mă că situaţia actuală se va rezolva cât de curând, vreau să prezint o declaraţie politică în legătură cu metodologia de organizare a concursurilor pentru directori, în învăţământ.

Atunci când vorbim despre concursurile pentru directori şi directori adjuncţi, nu vorbim doar despre dosare, punctaje, comisii şi proceduri, ci despre felul în care statul alege oamenii care vor conduce şcoli vii, cu copii, profesori, părinţi, familii, nevoi diferite şi, în unele cazuri, cu o limbă păstrată cu grijă din generaţie în generaţie, care nu poate fi tratată ca un simplu detaliu administrativ într-un proiect managerial.

Această discuţie devine cu atât mai importantă în cazul şcolilor şi secţiilor cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru că acolo limba nu este doar un mijloc prin care se predau lecţiile, ci este legătura copilului cu familia lui, cu istoria lui, cu identitatea lui şi cu acea parte din România care a fost construită, păstrată şi îmbogăţită şi prin prezenţa minorităţilor naţionale.

Un director care ajunge să conducă o astfel de şcoală nu administrează doar clase, orare, cataloage, documente şi şedinţe, ci trebuie să înţeleagă de ce acea limbă contează pentru copii şi pentru părinţi, de ce profesorii care predau acolo au nevoie de sprijin real.

Un copil care învaţă în limba unei minorităţi naţionale simte repede dacă şcoala lui este privită cu grijă sau dacă este lăsată la marginea preocupărilor, simte dacă directorul ştie ce se întâmplă acolo, dacă vorbeşte cu profesorii acelei secţii, dacă îi ascultă pe părinţi, dacă se interesează de lipsuri, de ore, de materiale.

De aceea, concursul pentru directori nu trebuie să se oprească la răspunsuri corecte şi bine formulate, pentru că un candidat poate afirma uşor că va sprijini toate secţiile şcolii, că va respecta toate nevoile şi că va promova toate formele de învăţământ, însă aceste cuvinte trebuie puse faţă în faţă cu realitatea şcolii pentru care candidează şi cu felul concret în care înţelege oamenii pe care urmează să îi conducă.

Acolo unde o şcoală are predare în limba unei minorităţi naţionale, comisia de concurs trebuie să poată vedea dacă viitorul director înţelege această responsabilitate, nu doar dacă ştie să treacă bine printr-o procedură, iar pentru ca această evaluare să nu rămână formală, trebuie gândite mecanisme prin care specificul acelei şcoli să fie cunoscut şi luat în seamă cu seriozitate.

Având în vedere legătura firească dintre minoritatea naţională şi şcolile sau secţiile cu predare în limba acelei minorităţi, care deservesc copii, familii... o opinie consultativă din partea organizaţiei minorităţii naţionale respective ar fi dacă în... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

O zi frumoasă în continuare!

Declar închisă partea întâi a şedinţei noastre de astăzi, dedicată declaraţiilor politice.

O zi bună!