Marin Almăjanu
Marin Almăjanu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Marin Almăjanu - declaraţie politică având subiectul "PDL minte în privinţa sistării investiţiilor!";

 

Domnul Marin Almajanu:

"PDL minte în privinţa sistării investiţiilor!"

Acuzaţiile mincinoase ale liderilor PDL-işti referitoare la sistarea investiţiilor publice de către Guvernul Ponta nu reprezintă altceva decât o nouă fumigenă defăimătoare, aruncată la întâmplare, fără vreun dram de veridicitate în ea!

Prin rectificarea bugetară decisă recent de către Guvernul USL nu s-au sistat investiţiile, ci, de fapt, au fost luaţi bani doar de la acele proiecte care erau dedicate clientelei de partid PDL-iste şi direcţionaţi către priorităţile stringente!

Mai bine zis, s-a constatat că existau numeroase proiecte care nu aveau suma totală bugetată, iar în condiţiile actuale, termenele de finalizare erau de 28, 64 sau chiar 320 de luni. Altfel spus, acele lucrări nu erau nici începute şi nici nu aveau termene de finalizare viabile, doar că în fiecare an era prevăzută câte o sumă pentru finanţarea acestora, bani cu care nu se făcea nimic concret, ci doar erau meniţi să fie direcţionaţi către puşculiţa PDL-istă, adică să ajungă în buzunarele cui trebuie... Există aproximativ 500 de astfel de proiecte cu dedicaţie!

Premierul Ponta a subliniat recent că în bugetul elaborat anul trecut de către fostele guverne PDL au fost trecute proiecte fără finanţare, bugetul pentru justiţie s-a terminat de la 1 mai, dar şi că proiectul de rectificare a pornit de la un buget conceput greşit şi nedrept, chiar "criminal" faţă de persoanele cu dizabilităţi, însă Ministerul Finanţelor Publice ia toate măsurile necesare pentru a menţine stabilitatea bugetară: "Vedem tot felul de proiecte la care România se angajase şi existau zero lei în buget, şi aici Ministerul Dezvoltării a fost campion în promisiuni goale şi tromboane. Urma să organizăm tot felul de lucruri, dar nu punea nimeni niciun leu în buget. România, pentru justiţie, în viziunea bugetului făcut în 2011, se termina la 1 mai, de atunci nu mai aveau bani şi nici nu au mai avut vreun ban, în schimb trebuie să aplicăm reglementări, să dăm noi bani pentru judecători şi grefieri, bani pe care nu-i prevăzuse nimeni".

Este normal ca cei din PDL să se supere deoarece, indirect, Guvernul Ponta le-a sistat alimentarea fondurilor de campanie electorală, dar nu mi se pare corect să inventeze un nou repertoriu de minciuni pe tema investiţiilor doar pentru a deturna atenţia publică de la dezastrul pe care l-au lăsat în urma lor, un şir nesfârşit de fapte guvernamentale reprobabile, dificil de remediat!