Parliamentary debates

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Când bunicii înjură în faţa nepoţilor..."

A mai trecut o campanie electorală. Echipele politice aşezate la start au avut, fiecare în parte, indiferent dacă se declară mulţumite sau nemulţumite, surprize neplăcute. Toţi am contat pe un scor mai mare, un scor care să permită partidului din care facem parte o poziţionare cât mai bună a candidatului propriu în competiţia prezidenţială. Pe toţi ne-a luat prin surprindere procentul mare obţinut de un independent, actorul Mircea Diaconu, vot clar antisistem, acordat unei persoane carismatice, percepută de către opinia publică a fi onestă, în ciuda deciziilor ANI şi sentinţei definitive legate de aceasta.

Dacă a existat cineva care să se îndoiască de faptul că proiectul USL a fost foarte iubit de români, că tactica PSD de campanie de a se identifica, în continuare, cu acest proiect, a condus la un relativ câştig, sunt sigură că acum este lămurit în privinţa aceasta. Cu toate acestea, scorul PSD face îndoielnic succesul la prezidenţiale al stângii în faţa dreptei româneşti unite. Acesta este motivul real pentru care premierul solicită liderilor PNL întoarcerea la guvernare, nu grija şi respectul pentru voinţa românilor. Dar de mimat, mimează bine! Aceasta şi structura mediatică pe care o are în sprijin îl fac un adversar politic de temut, chiar dacă actul de guvernare lasă de dorit.

Dincolo de scorurile şi mizele politicienilor pentru aceste alegeri, un lucru pare să fie clar: miza românilor a fost foarte mică, într-atât de mică încât a extrapola acest scor asupra unor alegeri viitoare este o mare greşeală. Aşa cum o mare greşeală este şi incapacitatea de a înţelege anumite semnale transmise de electorat şi de activele de partid structurilor de conducere a acestora. De răspunsul onest, de adaptarea la aceste semnale, depinde practic soarta partidelor şi a ţării pentru următorii zece ani.

Simţind miza momentului, venerabilul domn Ion Iliescu şi-a lăsat treburile casnice specifice senectuţii, a lăsat-o şi pe distinsa doamna Nina, care a trecut de curând printr-o intervenţie chirurgicală, şi s-a "proptit" în faţa camerelor de luat vederi ca un veritabil politician, preşedinte "de onoare" al partidului. Până aici, nimic anormal. Vine omul, la cei 84 de ani, ca bunicul în faţa nepoţilor cărora le-a lansat moştenire cel mai mare partid din România. Dar faptul că "bunicul" scoate din guşa plină de venin acele cuvinte jignitoare la adresa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, sintetizate în apelativul "lichea", este halucinant.

"Bunicul" înjură public în faţa "nepoţilor" şi ajungi să nu te mai miri în legătură cu limbajul suburban pe care îl folosesc în politică urmaşii domnului Ion Iliescu.

Şi se mai poate lămuri, cu această ocazie, încă o dilemă: la cum merg lucrurile în PSD, după o astfel de ieşire publică a "preşedintelui de onoare", mai crede cineva că dată fiind părerea lui Ion Iliescu, PSD ar fi susţinut la preşedinţie pe "licheaua şi chiulăul" Crin Antonescu?! Totul, dar absolut totul, a fost o mistificare, căreia, alături de români, i-au căzut pradă şi politicieni de bună-credinţă.

Am fost obligată de această întâmplare să-mi aduc aminte de mistificarea uriaşă din 1989 care a permis confiscarea puterii de către structuri care au condamnat România la sărăcie, dependenţă şi incultură. M-am revăzut în Piaţa Universităţii, alături de dascălii mei din ASE, cu ecuson de "golan2, mi-am amintit mineriadele... Şi peste toate acestea am redescoperit, în prezent, rânjetul... rânjetul lui Ion Iliescu, rânjetul lui mare, cât 24 de ani de istorie...