Nicolae Georgescu
Nicolae Georgescu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.61/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 11, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Nicolae Georgescu - declaraţie politică despre "O nouă perspectivă de abordare a competenţelor-cheie în contextul inovaţiilor tehnologice şi digitale";

Domnul Nicolae Georgescu:

"O nouă perspectivă de abordare a competenţelor-cheie în contextul inovaţiilor tehnologice şi digitale"

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, persoanele au nevoie de o gamă largă de abilităţi pentru a se adapta şi a prospera într-un mediu aflat în rapidă schimbare. La nivel european, se analizează factorii care vor influenţa evoluţia Europei în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societăţii şi asupra ocupării forţei de muncă, până la îndoielile apărute cu privire la globalizare, la ameninţările la adresa securităţii şi la ascensiunea populismului.

În ultimii ani, societăţile şi economiile europene au suferit schimbări de natură demografică, ceea ce a atras după sine şi schimbări ale pieţei forţei de muncă, iar inovaţiile tehnologice şi digitale au dat naştere unor situaţii fără precedent. Toate acestea au dus la crearea unor locuri de muncă care nu existau acum zece ani, dar şi la posibilitatea aproape certă de a se crea noi forme de relaţii de muncă în viitor.

De aceea, în Declaraţia de la Roma, din 25 martie 2017, liderii celor 27 de state membre, Consiliul European, Parlamentul European şi Comisia Europeană se angajează să colaboreze în direcţia unei uniuni "în care tinerii primesc cea mai bună educaţie şi formare şi în care pot studia şi găsi locuri de muncă pe întregul continent". Pentru aceasta este necesară o regândire profundă a sistemelor de educaţie, a competenţelor-cheie şi a modului de abordare a învăţării pe tot parcursul vieţii.

Sistemele de educaţie şi formare profesională trebuie să se adapteze la noua realitate. Se analizează dacă însuşirea unui set fix de competenţe sau cunoştinţe de către tineri este sau nu suficientă. Se consideră că tinerii trebuie să acumuleze rezilienţă, un set vast de competenţe şi o capacitatea mărită de a se adapta la schimbări.

În acelaşi timp, progresul tehnologic rapid şi schimbările aferente ale profilurilor profesionale şi ale cerinţelor acestora fac ca pentru procesul de învăţare, de-a lungul vieţii, să fie necesară o nouă abordare şi o colaborare strânsă între industrie, educaţie, formare şi mediile de învăţare.

Dezvoltarea insuficientă a competenţelor necesare pentru a fi inclus în societate şi pe piaţa forţei de muncă duce la creşterea riscului de şomaj, sărăcie şi excluziune socială, ceea ce, la nivel general, este un obstacol în creşterea economică durabilă şi favorabilă incluziunii, pe lângă scăderea competitivităţii industriei şi a capacităţilor de inovare.

Cu toate că în sistemele de învăţământ europene conceptul de competenţe-cheie a câştigat importanţă, cele mai multe ţări europene înregistrând progrese semnificative în încorporarea competenţelor-cheie în curricula naţională şi în alte documente directoare, cele opt domenii de competenţe definite de Comisia Europeană în anul 2006 - comunicarea în limba maternă; comunicarea în limbi străine; competenţe în matematică şi competenţe elementare în ştiinţe şi tehnologie; competenţe digitale şi de utilizare a noilor tehnologii (TIC); competenţa de a învăţa să înveţi; competenţe de relaţionare interpersonală şi competenţe civice; spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; conştiinţa şi expresia culturală - au devenit insuficiente.

În ultimii ani, studiile şi rapoartele efectuate la nivel european şi mondial au arătat performanţele scăzute ale elevilor la citire, matematică şi ştiinţe. O altă provocare importantă se referă la necesitatea de a sprijini în continuare integrarea competenţelor transversale, cum ar fi TIC, antreprenoriatul şi educaţia civică în procesul de predare şi învăţare. Un al treilea domeniu de acţiune este de a încuraja mai mulţi tineri să urmeze o carieră în sfera matematicii, ştiinţei şi tehnologiei având în vedere că este necesar un număr mare de absolvenţi în aceste domenii vitale pentru inovare şi creştere.

În acest context, se poate vorbi despre competenţe specifice secolului XXI, care să stimuleze învăţarea deschisă şi flexibilă, şi despre a prioritiza investiţiile în educaţie şi formare profesională. Competenţe precum creativitatea, gândirea critică, luarea iniţiativei şi soluţionarea problemelor joacă un rol din ce în ce mai important în confruntarea cu complexitatea şi schimbările societăţii în continuă mişcare de astăzi.

Europa trece prin momente dificile, însă a fost întotdeauna capabilă să se adapteze. Şi de această dată trebuie să reacţioneze eficient la noile realităţi şi să transforme provocările în oportunităţi. Pe măsură ce statele membre depun eforturi pentru a depăşi efectele crizei economice şi financiare, importanţa competenţelor pentru creştere şi prosperitate a fost reafirmată.

Dezvoltarea competenţelor-cheie este un proces complex, care a necesitat introducerea sau adaptarea politicilor naţionale şi a legislaţiei în domeniu pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi pentru a asigura faptul că învăţarea şi predarea continuă să reflecte nevoile indivizilor şi ale societăţii. România, ca stat membru al Uniunii Europene, a întreprins şi face în continuare toate eforturile necesare pentru a se asigura că educaţia oferită în şcoli permite elevilor şi tinerilor să înveţe mai multe, să se adapteze mai uşor, să îşi găsească un loc de muncă şi să aibă şansa la progresul profesional.