Dumitriţa Gliga
Dumitriţa Gliga

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.36 Dumitriţa Gliga - declaraţie politică intitulată "Proiectul de Lege privind bugetul de stat pe 2021, între indiferenţă şi promisiuni fără acoperire!";

Doamna Dumitriţa Gliga:

"Proiectul de Lege privind bugetul de stat pe 2021, între indiferenţă şi promisiuni fără acoperire!"

Am trecut deja de jumătatea celei de-a doua luni din an şi Guvernul întârzie nepermis de mult prezentarea Proiectului de Lege a bugetului de stat pe 2021 spre dezbatere şi aprobare Parlamentului, fapt cu atât mai surprinzător cu cât în fruntea guvernului se află chiar ministrul finanţelor din precedentul Cabinet, adică exact persoana care avea obligaţia legală şi constituţională să pregătească, să elaboreze şi să prezinte, încă de la finalul anului trecut, un proiect pertinent şi coerent.

Dincolo de aceste bâlbe, aş zice inerente pentru echipa care guvernează astăzi România, ne întrebăm, în mod firesc, ce surprize neplăcute ne mai pregăteşte Guvernul în acest domeniu, dincolo de ceea ce transpare pe surse, mai mult sau mai puţin oficiale.

O asemenea interogaţie este mai mult decât legitimă şi ne punem cu toţii întrebarea, pentru că tot discutăm despre bugetul de stat şi finanţare, unde sunt zecile de miliarde de euro împrumutate cu o lejeritate şi o nonşalanţă cel puţin bizare de fostul ministru de finanţe şi actual premier. În ce "găuri negre" au intrat toţi aceşti bani, de vreme ce acum Guvernul se lamentează că nu găseşte finanţare? Ce s-a întâmplat cu banii împrumutaţi în numele ţării?

Sper că veţi fi de acord cu mine că asemenea întrebări sunt mai mult decât fireşti, atât timp cât resurse financiare pentru alocaţii sporite pentru copii, precum şi pentru indexarea sau majorarea pensiilor, nu s-au găsit, deşi legislaţia în vigoare impunea acest lucru, iar pentru susţinerea firmelor româneşti banii au ajuns cu maximă zgârcenie la destinaţie sau nu au ajuns deloc.

Asistenţa pe acest palier s-a situat la cel mai scăzut nivel dintre toate statele membre ale blocului comunitar, resurse financiare pentru sprijinirea fermierilor şi agriculturii româneşti, din nou, nu s-au găsit, deşi, peste tot în Uniunea Europeană, guvernele au avut o grijă specială pentru sectorul agricol autohton, bani pentru construirea de spitale şi instituţiile dedicate prezervării sănătăţii populaţiei nu au fost disponibili şi lista poate continua, din păcate!

Evident, avem de-a face cu aceeaşi viziune managerială, în condiţiile în care aceeaşi persoană, atunci ministru de finanţe, acum premier, a împrumutat şi a distribuit fără ca banii respectivi, pentru care vor plăti multe generaţii de români de aici înainte, să se regăsească de facto în economia reală şi în societatea românească.

În legătură cu felul în care au fost cheltuiţi banii, fostul ministru de finanţe şi actual premier a refuzat în repetate rânduri să vină să dea socoteală în Parlament, aşa cum cer legile democraţiei parlamentare şi Constituţia României. Iar acum, ne aflăm în situaţia în care, sub bagheta magică a aceleiaşi persoane, Guvernul ne pregăteşte, cu mare întârziere, un proiect de buget de stat care ar fi trebuit să fie elaborat de cel puţin câteva luni.

La ce ne putem aştepta, de acum încolo, de la acest guvern şi de la acest premier, de vreme ce colegii acestuia de coaliţie, de la Sănătate de exemplu, se declară deja nemulţumiţi de sumele vehiculate pentru a fi alocate acestui domeniu vital, în plină criză pandemică şi în plină campanie naţională de vaccinare anti-covid ?

Situaţia este similară şi la Învăţământ, unde se anunţă un nou an de restricţii şi perioade de cursuri online, fără ca Guvernul să dea semne, cât de firave, că înţelege situaţia critică a învăţământului românesc în momentul de faţă. Nu avem nicio informaţie despre posibile alocări de resurse financiare şi despre măsurile normale pe care ar trebui să le adopte, inclusiv pe palierul investiţional, pentru acoperirea cu Internet şi pentru dotarea cu mijloace IT a cât mai multor localităţi ale ţării, cu referire expresă şi la mult promisele, încă de anul trecut, tablete electronice, în lipsa cărora foarte mulţi elevi vor fi privaţi în continuare de un drept elementar şi constituţional, dreptul la educaţie.

În ce priveşte pensiile şi salariile, premierul declară că nu vor fi tăieri. În calitate de finanţist, premierul ar fi trebuit să ştie că tăierile de pensii şi salarii se pot face nu doar prin amputarea lor administrativă, ci şi prin neindexarea acestora cu rata inflaţiei.

Deci, este o cinică şi foarte dureroasă ipocrizie, pentru cei aflaţi în nevoie, adică pentru un procent considerabil din populaţia ţării, să afirmi, sus şi tare, că Guvernul nu taie pensii şi salarii, dar tu să excluzi, din start, indexarea salariilor şi a pensiilor, măcar cu rata inflaţiei, în condiţiile în care alimentele şi multe alte bunuri de larg consum s-au scumpit şi se scumpesc aproape de la o zi la alta.

Situaţia nu este mai puţin dramatică la nivelul comunităţilor locale, lipsite în mare măsură de un sprijin concret şi coerent din partea guvernului şi cărora nu li s-au decontat decât un procent rizibil din cheltuielile făcute în campania anti-covid. Guvernul este darnic, ca de obicei, doar când vine vorba despre promisiuni, dar se face că plouă atunci când trebuie să deconteze costurile campaniei naţionale de vaccinare, cheltuieli care revin aceloraşi comunităţi locale.

În plus, bugetele comunităţilor locale se află, din nou, în mare suferinţă, generând consecinţe negative privind buna funcţionare şi perspectivele lor de dezvoltare, şi atunci când vine vorba despre funcţionarea normală a serviciilor publice de primă necesitate, inclusiv a celor de asistenţă medicală, învăţământ şi asistenţă socială.

Aş dori să reliefez pe această cale exigenţa stabilirii unor criterii clare, obiective, privind alocările de la bugetul de stat în ceea ce priveşte resursele financiare necesare unei funcţionări corespunzătoare a administraţiilor publice locale.

Atrag totodată atenţia asupra necesităţii stabilirii unor cote cât mai corecte de returnare către bugetele comunităţilor locale a veniturilor provenind de la plătitorii de impozite, a căror activitate se desfăşoară pe teritoriul respectivelor entităţi locale, conform solicitărilor, perfect legitime de altfel, ale Asociaţiei Oraşelor din România (AOR).

Menţionez, în context, şi situaţia dramatică, semnalată de AOR, a celor peste 200 de oraşe mici şi mijlocii din ţara noastră, pentru care serviciile de administraţie publică sunt, literalmente, "sufocate" prin repartizarea discreţionară, de la nivel central, dar fără susţinere financiară în cuantum suficient, a unor atribuţii şi competenţe - a se citi obligaţii - care includ şi gestionarea unor servicii publice suplimentare, pentru localităţi şi comune învecinate.

Concluzionez, exprimându-mi speranţa că Parlamentul României, indiferent de culoarea politică a membrilor săi, va reuşi să corijeze şi să aducă la o formă corespunzătoare Proiectul de Lege a Bugetului de stat pe anul 2021, în concordanţă cu interesele fundamentale ale naţiunii şi societăţii româneşti.