Parliamentary debates

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

"Capcana reîntoarcerii la un model economic iresponsabil şi pierzător"

În spatele dezbaterii din spaţiul public despre cotele de impozitare se află o capcană extrem de periculoasă pentru economia românească: reîntoarcerea la un model de (sub)dezvoltare, bazat pe consum, venituri crescute din pix şi deficite record, pe care abia am reuşit să îl schimbăm, dar care încă ne aşteaptă după colţ, cu braţele-i socialiste larg deschise şi mânie proletară la pachet. Momentul e cum nu se poate mai prost.

Avem o incompatibilitate fundamentală între două paradigme economice. Pe de-o parte, un model dovedit pierzător şi iresponsabil, bazat pe măsuri prociclice, care ţin economia captivă în consum şi cresc din pix veniturile. Pe de altă parte, un model de dezvoltare bazat pe investiţii, competitivitate, transformare tehnologică şi digitalizare, model pe care guvernarea liberală l-a început în cel mai greu an din ultimele trei decenii şi care are premisele să fie continuat cu succes în contextul PNRR.

În primele opt luni ale anului 2020, inclusiv în lunile de lockdown, România a investit în proiecte de infrastructură 22 de miliarde de lei, un record absolut pentru ultimii 10 ani. Pe tot anul 2020, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 53,2 mld. lei, cea mai mare sumă investită în economia românească în ultimii 10 ani, în creştere cu 9,5 mld. lei faţă de anul precedent.

Iar la execuţia bugetară la opt luni, a anului în curs, aceleaşi cheltuieli cu investiţiile au fost în valoare de 30,19 mld. lei, în creştere cu 25,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, acestea reprezentând peste 50% din totalul cheltuielilor pentru investiţii.

Criza generată de pandemie ne-a arătat cât de vulnerabili eram după guvernările anterioare anului 2020, care au ţinut economia în paradigma nesustenabilă a creşterilor masive de cheltuieli pentru consum, un stat tot mai mare şi mai ineficient, taxe peste taxe pentru mediul privat, descurajarea iniţiativei private. E bine să nu uităm că România a intrat în pandemie cu procedură de deficit excesiv activată - singurii din UE - şi, în contextul presiunii inflaţioniste globale (inflaţia în SUA este la maximul ultimilor 31 de ani), suprapuse peste criza energiei şi peste pandemie, întoarcerea la politica de stimulare a consumului este o reţetă sigură pentru dezastru.

Acum câteva zile, Banca Naţională a României a revizuit în sus prognoza de inflaţie, de la 5,6%, la 7,5% pentru decembrie 2021, şi de la 3,4%, la 5,5% pentru anul viitor, cu un vârf de "magnitudine substanţială" de 8,6% în T2 2022, când vor fi ridicate măsurile de compensare a facturilor la energie. În cel mai recent raport asupra inflaţiei, BNR ne spune, în stilul caracteristic: "grijă mare la steagul roşu, apele sunt tulburi!".

Să nu uităm că avem un spaţiu bugetar infim pentru creşterea cheltuielilor. În 2020, circa 42% din ceea ce am încasat din taxe şi impozite am plătit pentru salariile în sectorul public şi alte circa 53% pentru protecţia socială (pensii, alocaţii etc.). Este fără precedent, la nivel european, ca 95% din încasările la buget să fie consumate de factura socială. În acest context, orice măsuri populiste vor dinamita nu numai îndeplinirea ţintelor din PNRR, ci întreaga credibilitate a României în faţa partenerilor externi şi a agenţiilor de rating care deja ne plasează la un fir de păr de categoria junk. România a mai fost faţă în faţă cu Troika FMI-CE-BM, iar ajustările au fost dureroase şi au început întotdeauna cu tăieri de la investiţii.

Inflaţia înseamnă sărăcie şi loveşte în cei mai vulnerabili, iar soluţia de combatere a sărăciei nu a fost şi nu va fi vreodată redistribuirea acesteia. Îmi amintesc un celebru clip electoral american, în care protagonistul descria strălucit efectele socialismului: în socialism bogaţii devin mai săraci, dar săracii devin şi mai săraci.

De la Robert Solow şi Paul Romer încoace, ştim cu certitudine că nu există scurtături pentru statele care îşi propun să genereze prosperitate pentru cetăţenii lor. Din pix nu se rezolvă nimic, doar pe hârtie. Creşterea economică reală este rezultatul creşterii productivităţii individuale, prin conectarea oamenilor la oportunităţi. Pentru asta, România ştie ce are de făcut: infrastructură, investiţii în inovare, restartarea educaţiei, (re)industrializarea 4.0 (cu accent pe domeniile strategice, unde avem avantaj competitiv) şi reforma statului. Aceste măsuri vor scoate România din sărăcie, mult mai repede şi mai eficient.

Dacă vrem cu adevărat să dezvoltăm România, nu doar să marcăm puncte electorale şi să strângem voturi pentru următoarele alegeri, aceasta este calea. Singura!