Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.68/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 3, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.36 | Dumitru Rujan - declaraţie politică intitulată "Reorganizarea administrativă a ţării trebuie făcută pentru a aduce dezvoltare, nu pentru a face economii!" | ![]() |
||
|
"Reorganizarea administrativă a ţării trebuie făcută pentru a aduce dezvoltare, nu pentru a face economii!" Salut iniţiativa mediului de afaceri din România, care a deschis discuţia asupra unei reforme administrative structurale, care să implice şi o reorganizare administrativ teritorială a ţării. Modelul administrativ conceput în perioada comunistă nu mai răspunde în niciun fel cu nevoile de dezvoltare ale ţării noastre şi împiedică realizarea unui act administrativ de calitate, de care să beneficieze cetăţenii, plătitori de impozite şi taxe. Din păcate, această discuţie se poartă doar atunci când bugetul are probleme de finanţare, iar eventuala reorganizare este privită exclusiv în cheia economiilor financiare care s-ar înregistra la buget. Reforma administrativă nu trebuie să pornească de la obiectivul desfiinţării de consilii judeţene şi primării, de la transformarea unor oraşe în comune şi a unor comune în sate. România este puternic ruralizată şi nu cred că prin reorganizare ne dorim o ruralizare şi mai puternică. Reforma administrativă şi reorganizarea administrativ teritorială trebuie să demareze de la obiective bine definite de dezvoltare şi de eliminare a decalajelor dintre judeţele ţării. O unificare administrativă a unităţilor teritorial-administrative trebuie să conducă la o nouă structură administrativă mai puternică, mai modernă, mai dezvoltată şi cu o infrastructură interconectată. O reorganizare administrativă trebuie să facă din două comune sărace una bogată, nu una mai mare şi mai săracă. Pentru realizarea unei asemenea reforme majore, este necesar un consens politic larg, al celor mai mari partide politice din România, precum şi voinţa cetăţenilor. Personal, pentru locuitorii judeţului Caraş-Severin îmi doresc ca o reformă administrativă reală să aducă şi o mai bună finanţare a administraţiilor publice locale, astfel încât, comunităţile locale să se poată bucura de investiţii publice relevante pentru cetăţeni: şcoli modernizate şi locuri de joacă pentru copii, unităţi sanitare moderne şi dotate, salubritatea localităţilor şi management responsabil al deşeurilor. Aşadar, pentru mine, reforma administrativă trebuie să însemne o creştere a calităţii actului administrativ şi o creştere a calităţii vieţii pentru români. Dacă vom face reforme doar de dragul de a le face, atunci efectele pozitive vor întârzia să apară. |


