Parliamentary debates

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Creşterea accesului şi participarea la educaţie a copiilor cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale"

Având în vedere că au trecut 13 ani din momentul în care s-a început implementarea măsurii de includere a copiilor cu dizabilităţi şi cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă, consider că este momentul oportun să analizăm aspectele problematice care trebuie soluţionate pentru realizarea şi susţinerea acestei politici educaţionale.

Monitorizarea accesului la educaţie a persoanelor cu dizabilităţi şi CES reprezintă încă un punct vulnerabil la nivelul practicilor din România. Analiza studiilor în domeniu evidenţiază faptul că nu există un sistem coerent şi unitar de monitorizare a acestui aspect.

La nivel naţional, nu există o singură instituţie care să colecteze şi să pună la dispoziţia interesului public informaţii statistice referitoare la aceşti copii, în particular informaţii referitoare la accesul acestora la servicii de educaţie.

În contextul redefinirii politicilor educaţionale bazate pe evidenţe, se impune ca necesitate implementarea unor instrumente de colectare unitară a datelor privind accesul la educaţie a copiilor cu dizabilităţi şi CES atât în învăţământul special, cât mai ales în cel de masă.

Măsurile de susţinere a abordărilor integrate şi incluzive în sistemul educaţional românesc au determinat o creştere a numărului unităţilor de învăţământ de masă care şcolarizează elevi cu dizabilităţi şi CES, concomitent cu scăderea treptată a reţelei de învăţământ special.

Studii în domeniul educaţiei apreciază că participarea acestei categorii este foarte scăzută, nefiind considerată prioritate nici către politicile educaţionale în domeniu, nici de instituţiile de învăţământ superior din România.

Rata abandonului şcolar în învăţământul special este un alt indicator care oferă date despre eficienţa acestei rute de formare. În comparaţie cu rata abandonului şcolar la nivelul întregului sistem de învăţământ, se evidenţiază niveluri mai mari ale abandonului şcolar în învăţământul liceal special şi niveluri mai reduse în învăţământul profesional special.

În urma prezentării acestor aspecte, apreciez că se impun o serie de modificări în acest domeniu.

Astfel, este nevoie de revizuirea metodologiei de normare a activităţii profesorului de sprijin şi a consilierului şcolar, precum şi a responsabilităţilor şi atribuţiilor acestora, în acord cu nevoile reale de sprijin ale copiilor cu dizabilităţi şi CES din şcolile de masă.

În acelaşi timp, se impune o corelare a criteriilor de definire şi colectare a informaţiilor între instituţiile care culeg date privind copiii cu dizabilităţi şi CES, prin dezvoltarea unui sistem coerent, unitar, standardizat, informatizat, de monitorizare a acestei categorii, în special pentru identificarea situaţiilor de încălcare a dreptului copiilor cu dizabilităţi şi CES de acces în învăţământul de masă şi prevenirea abandonului prin introducerea unui sistem de supraveghere şi avertizare timpurie asupra acestui risc.

Totodată, ar fi nevoie de introducerea, în formarea iniţială a tuturor cadrelor didactice, a unor discipline, domenii de pregătire teoretică şi practică obligatorie, cu relevanţă pentru educaţia incluzivă. Dezvoltarea unor programe de formare continuă la nivel naţional, care să promoveze principiile educaţiei incluzive şi modele de bune practici în activitatea didactică cu copiii cu dizabilităţi şi CES, ar fi un alt aspect important care trebuie avut în vedere.

În opinia mea, se impune redefinirea rolului şcolilor speciale, ca şi centre de resurse pentru şcolarizarea copiilor cu dizabilităţi şi CES în şcolile de masă, prin dezvoltarea serviciilor de orientare si consiliere personalizate pentru stimularea continuării studiilor post-obligatorii pentru aceşti copii.

Consider că este nevoie şi de elaborarea şi promovarea de auxiliare didactice - ghiduri, fişe de lucru, materiale didactice etc. - destinate activităţii cu diferite categorii de copii cu dizabilităţi şi CES. Promovarea unor modalităţi şi practici flexibile de evaluare a rezultatelor şcolare ale copiilor cu dizabilităţi şi CES din şcolile de masă ar conduce la raportarea progresului individual şi a evitării situaţiilor de repetenţie. Simplificarea metodologiilor care reglementează participarea copiilor cu dizabilităţi şi CES la evaluările şi examenele naţionale va facilita şi va creşte ponderea de înscriere şi participare, în condiţii favorabile.

Cred că se impun în acelaşi timp şi instituirea unor proceduri de responsabilizare a părinţilor în a iniţia procedurile de certificare a dizabilităţii propriilor copii, în situaţia în care cadrele didactice şi alţi actori şcolari consideră necesar acest lucru. În acest sens, consider că este nevoie de elaborarea unei platforme electronice, sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, care să faciliteze realizarea unor comunităţi de practici pentru susţinerea integrării în învăţământul de masă a copiilor cu dizabilităţi şi CES, odată cu dezvoltarea de materiale de informare şi programe de formare destinate părinţilor, în vederea pregătirii acestora pentru cunoaşterea specificului dezvoltării propriului copil şi pentru oferirea de sprijin adecvat.