Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2023
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Elena Hărătău - declaraţie politică intitulată "Lecţia excepţională de solidaritate a românilor în cazul crizei din Ucraina, o demonstraţie a unităţii poporului român"; | ![]() |
||
|
"Lecţia excepţională de solidaritate a românilor în cazul crizei din Ucraina, o demonstraţie a unităţii poporului român" Unul dintre aspectele prin care România s-a remarcat în mod excepţional, anul trecut, a fost solidaritatea extraordinară manifestată faţă de drama cutremurătoare prin care a trecut poporul ucrainean. Atât statul român, cât şi cetăţenii obişnuiţi s-au mobilizat exemplar pentru a face faţă efectelor nefaste ale invaziei armate a Rusiei în Ucraina, pe toate palierele. De altfel, decidenţii instituţiilor europene au apreciat la superlativ contribuţia României în ceea ce a însemnat gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina, mai ales în primele luni ale războiului, atunci când teama, panica şi haosul au dominat o mare parte a vieţii oamenilor din ţara vecină. Reacţia instituţiilor statului român în administrarea şi combaterea situaţiilor delicate apărute în urma acestui război fără sens a fost completată în mod excepţional de intervenţia românilor, care, în grupuri sau individual, s-au organizat într-o manieră ireproşabilă pentru a ajuta ucrainenii ajunşi în ţara noastră. Este remarcabil că ţara noastră a demonstrat, prin fapte concrete, angajamentul total în acordarea asistenţei şi sprijinului umanitar necesare populaţiei refugiate. De altfel, România a fost, încă din primele zile ale conflictului, purtătoarea mesajelor de condamnare a agresiunii militare premeditate a Rusiei împotriva Ucrainei. Deplângem pierderea de vieţi omeneşti nevinovate şi ne exprimăm compasiunea şi tristeţea pentru suferinţa poporului ucrainean. Din nefericire, însă, gravitatea crizei umanitare a fost una considerabilă, context în care Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă a adoptat cu celeritate modificările necesare, precum şi noi măsuri legislative, administrative şi financiare, în scopul de a asigura tuturor copiilor ucraineni accesul în unităţile de învăţământ din România, în aceleaşi condiţii cu elevii noştri. De asemenea, s-a luat decizia ca universităţile româneşti să îşi modifice regulamentele de înmatriculare a solicitanţilor, astfel încât studenţii ucraineni să poată fi înscrişi în regim de urgenţă în anul universitar în curs, şi, totodată, să beneficieze de burse de sprijin din partea statului. Reacţia fermă şi fără echivoc, precum şi răspunsul remarcabil de solidaritate oferit de români în contextul crizei din Ucraina au menirea de a ne oferi tuturor răspunsul la una dintre dilemele acestor ani postdecembrişti, cea referitoare la unitatea poporului român. Lecţia de solidaritate oferită de români anul trecut, în contextul războiului din Ucraina, a fost cea mai elocventă demonstraţie de coeziune şi unitate de după 1989. Din această perspectivă, avem speranţa şi încrederea că vom reuşi să ne îndeplinim aspiraţiile şi proiectele aflate în derulare, atât ca naţiune, cât şi individual. |


