Marin Almăjanu
Marin Almăjanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.10/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 21, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Marin Almăjanu - declaraţie politică: "Despre morţi numai de bine, domnule deputat PD, Toader!";

 

Domnul Marin Almăjanu:

"Despre morţi numai de bine, domnule deputat PD Toader!"

Incompetenţa nu se suplineşte cu jigniri şi invective, domnilor pd-işti! Competenţa instituţiilor statului se dovedeşte prin utilizarea tuturor pârghiilor existente, pentru a-i fi cât mai utile cetăţeanului român şi pentru a-i respecta acestuia, pe deplin, drepturile conferite de Constituţie! Dreptul la viaţă este un drept garantat de Legea fundamentală, iar acest lucru presupune că statul trebuie să-şi facă datoria, când viaţa cetăţenilor săi este pusă în pericol de calamităţi!

După ce numărul victimelor zăpezilor mari şi al gerului a crescut alarmant, de la o zi la alta, înregistrându-se oficial, peste 80 de morţi, în România ultimelor două săptămâni, iar reacţiile guvernamentale de salvare a celor calamitaţi s-au dovedit a fi extrem de întârziate, controversate şi pline de dispute politice, toate acestea ducând la efecte dezastruoase, iar vina a fost - evident - aruncată tot la popor!

De la domnul Băsescu, care a preferat să se dea cu sania pe la munte, decât să-şi pună noul guvern la treabă, ca un preşedinte jucător ce se autoproclamă, până la noul său pupil, domnul Ungureanu, care a stat liniştit o săptămână, participând la tot felul de evenimente de negociere, validare, învestire şi predare-preluare de ministere şi, care, într-un târziu, a catadicsit şi dumnealui să-şi ia în primire prerogativele de premier şi să se preocupe şi de situaţia disperată a românilor rămaşi blocaţi sub nămeţi, de peste 10 zile, nepăsarea uluitoare, faţă de românii aflaţi în dificultate a lăsat un gust amar, oricăruia dintre noi! Dar cred că aceasta trebuie să fie ultima palmă pe care puterea portocalie i-a mai dat-o, vreodată, poporului român!

În loc să facă tot posibilul ca România să sufere cât mai puţin, în astfel de momente critice, pusă oricum pe butucii sărăciei, de politicile lor falimentare, preşedintele şi premierul i-au lăsat pe români să moară cu zile şi, împreună cu pd-iştii din dotare, au organizat, din nou, un grotesc concurs de invective macabre şi de aruncat mingea vinovăţiei, în ograda altora!

Astfel, domnul Ungureanu s-a deplasat săptămâna trecută în cele mai afectate judeţe, cu elicopterul, coborând doar ca să le spună vrâncenilor şi buzoienilor, că zac de zile întregi, sub tone de zăpadă, pentru că sunt leneşi şi lipsiţi de orice respect pentru autorităţi, iar doamna Boagiu, fostul ministru al transporturilor, a pasat vina incompetenţei guvernamentale în grădina ANM, în loc să justifice alocarea sacilor de bani publici destinaţi deszăpezirii, dar evaporaţi în neant!

Dar cel mai grav lucru este faptul că pd-işii au lăsat deoparte şi ultima brumă de bun simţ şi îşi permit lucruri inimaginabile, ajungând să-i denigreze şi pe morţi! În acest sens, este elocvent exemplul domnului Mircea Toader, deputat PD, care, dând dovadă de mult cinism, a făcut o declaraţie şocantă despre victimelor gerului, susţinând că un singur om a murit de frig în maşină, iar pentru ceilalţi băutura a fost fatală: "Din 80 de oameni sau 64, câţi au murit, unul singur a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo"...

Dacă aţi fi fost un adevărat român, domnule deputat al PD, Mircea Toader, ar fi trebuit să cunoaşteţi celebra expresie "despre morţi numai de bine!"