Parliamentary debates

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Politicile româneşti de asistenţă socială - statul dispreţuitor!"

Anual, de la bugetul general consolidat al statului român se cheltuiesc zeci de miliarde de lei pentru programe de asistenţă socială, pentru politici şi măsuri cu caracter de redistribuire, în vederea sprijinirii celor care nu pot să fie ca noi. Dacă ne uităm la dimensiunea produsului intern brut al României, încă destul de mică, şi la nivelul veniturilor bugetare modeste, am putea să afirmăm fără niciun risc că România este ţara din Uniunea Europeană care are cea mai mare grijă de cei aflaţi în risc social, faţă de cei care suferă şi trebuie ajutaţi.

Dar oare chiar aş stau lucrurile în realitate!? Pentru cei care se fac că nu văd sau chiar nu vor să vadă, lucrurile stau chiar pe invers! Mai precis, persoanele cu handicap, cele care ar trebui să beneficieze de resursele financiare din domeniul asistenţei sociale, sunt şi cele care profită cel mai puţin de grija statului. Anual, se scurg din buget miliarde de lei către politici şi programe care nu au nicio legătură cu ideea de asistenţă socială şi protecţie a celor neputincioşi.

Zilele trecute o parte dintre părinţii copiilor născuţi diferit de noi protestau şi îşi strigau disperaţi durerea în stradă, deoarece copiii lor nu pot merge la şcoală. Ştie oare Guvernul că jumătate dintre copiii cu handicap sunt analfabeţi, deoarece şcoala nu-i primeşte, iar infrastructura şcolară este o capcană chiar şi pentru copiii născuţi normal, dar apoi pentru cei născuţi cu handicap?

Mai mult, vorbim despre proteste mai degrabă ale părinţilor, adică ale acelor copii care au părinţi care şi-au sacrificat întreaga viaţă pentru ei. Dar despre cei care nu au părinţi şi se află în "grija" instituţiilor statului ce să mai vorbim? Ei sunt trataţi de statul român ca o povară greu de purtat. De aceea, micuţii sunt încartiruiţi în centrele de protecţie ca în adevărate lagăre de concentrare. Nu vă speriaţi şi nici nu vă deranjaţi prea tare de duritatea cuvintelor mele. Multe centre pentru copiii cu handicap chiar asta sunt. Cifrele vorbesc de la sine!

În ultimii ani, sute de copii cu handicap din centrele de plasament au murit de foame şi din absenţa medicamentelor necesare tratării bolilor de care suferă. Este oare suficient acest lucru pentru a înţelege dispreţul pe care statul român îl are pentru persoanele cu handicap? Cum puteţi dumneavoastră numi un stat în care copiii mor şi nu accidental, ci de foame, deşi se cheltuiesc miliarde în numele lor, dar nu pentru ei?

Apoi, ştiţi foarte bine că sprijinul financiar faţă de persoanele cu handicap este derizoriu, deşi toată lumea ştie că nevoile lor medicale, nevoile lor de subzistenţă, de supravieţuire sunt mult mai costisitoare decât ale noastre, ale celor normali! Chiar dacă toţi oamenii politici plâng cu ipocrizie de suferinţa persoanelor cu handicap, ori de câte ori a existat o propunere financiară pentru o mai bună îngrijire a acestora, imediat a venit scuza crudă că nu sunt resurse bugetare şi că s-ar afecta echilibrele macroeconomice!

Am observat că în urmă cu doar câteva săptămâni ministrul muncii se lăuda şi se bătea cu cărămida în piept că va ţinti politicile de asistenţă socială. Nu am mai auzit de atunci nici măcar un zgomot pe această temă, pentru că Domnia Sa ştie că banii pentru asistenţa socială se scurg, în principal, către obiective politice, către scopuri electorale şi, dacă mai rămâne ceva, se mai redistribuie şi către persoanele aflate în suferinţă.

Observând dispreţul deosebit al statului român faţă de persoanele cu handicap, am decis să mă ocup, personal, cu instrumentele pe care le am la îndemână, ca parlamentar, şi să reformez din temelii ceea ce înseamnă asistenţa socială a persoanelor cu handicap. Am toată convingerea că cei mai mulţi veţi fi alături de mine şi mă veţi susţine ca banii plătiţi de contribuabilii români, în scopul protecţiei persoanelor bolnave, a celor aflate în suferinţă, să ajungă la ei şi nu în pixul oamenilor politici care tratează electoral orice politică a statului.

Până nu rezolvăm problema îngrijirii adecvate a persoanelor cu handicap, consider că nu ar trebui să fim aşa de mândri că suntem membri ai Uniunii Europene, pentru că nu suntem demni de un asemenea statut!