Nicolae Giugea
Nicolae Giugea

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.81/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.38 Nicolae Giugea - declaraţie politică: "Administraţiile publice locale competente realizează proiecte majore!";

Domnul Nicolae Giugea:

"Administraţiile publice locale competente realizează proiecte majore!"

Administraţiile publice locale competente realizează proiecte majore de infrastructură, modernizează drumuri, găsesc soluţii pentru locuri noi de parcare, reabilitează şi dotează unităţi şcolare şi sanitare, elimină birocraţia în relaţia cu cetăţeanul, furnizează servicii de salubrizare de calitate şi asigură siguranţa locuitorilor.

Da, acest lucru este caracteristic administraţiilor conduse de primari competenţi, care sunt în serviciul oamenilor. Din păcate, avem încă numeroase exemple de incompetenţă în administraţia publică locală, mascată prin organizarea de târguri şi de bâlciuri de prost gust, mostre de kitsch, extrem de costisitoare, plătite din buzunarele oamenilor.

Nu ştiu dacă ştiţi, dar, la Craiova, administraţia publică locală, condusă de doamna Vasilescu, a început deja pregătirile pentru Târgul de Crăciun, deşi suntem abia în luna mai. Asta chiar este hărnicie dusă la extrem!

Trecând peste ironia amară, este greu de acceptat ca, în anul 2023, unii aleşi locali să continue să îşi bată joc de banii publici şi de şansa unor comunităţi de a se dezvolta. Anotimpul cald care se apropie ar fi fost cel mai bun prilej pentru o administraţie publică locală responsabilă pentru a pune în practică proiecte de investiţii utile pentru oameni, cum ar fi: reabilitarea reţelelor de apă caldă şi încălzire, pentru a elimina pierderile energetice din sistem şi a reduce facturile iarna viitoare, pentru reabilitarea străzilor, ca să nu se mai toarne asfaltul pe zăpadă, pentru amenajarea unor noi spaţii destinate parcărilor, pentru reabilitarea unor clădiri monument istoric şi pentru investiţii serioase în clădirile cu risc seismic.

M-am întâlnit cu tot mai mulţi cetăţeni care m-au întrebat curioşi cum de a reuşit Emil Boc la Cluj-Napoca, Ilie Bolojan la Oradea sau Gheorghe Flutur la Suceava să facă din oraşele şi judeţele lor localităţi la standarde europene. Nu am putut să le ascund că sunt oameni care au avut succes pentru că s-au dedicat adevăratelor probleme ale oamenilor, în timp ce unii primari cheltuiesc banii comunităţii pe bâlciuri, concerte şi paranghelii, pe lalele la Craiova sau palmieri la Bucureşti.

I-am sfătuit pe oamenii care s-au săturat ca banii lor să fie risipiţi ca în anul 2024, atunci când îşi vor alege reprezentanţii locali sau la Bucureşti, să-i aleagă după proiectele pe care le prezintă şi după responsabilitatea şi pregătirea profesională a persoanelor care vor candida. Doar aşa se va produce schimbarea şi la noi, în Oltenia.