Parliamentary debates

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

"Trecutul îngropat la Botoşani"

Deşi judeţul nostru este numit, generic, "ţara paielor", oricine studiază cu adevărat trecutul Botoşaniului descoperă o istorie fascinantă, care se întrevede şi astăzi pe străzile Centrului Vechi sau în clădirile de patrimoniu ce veghează oraşul de peste o sută de ani.

La începutul secolului XX, Botoşaniul era un târg provincial cochet, locuit de boieri de viţă veche, de negustori, dar şi de simpli orăşeni. Târgul beneficia de iluminat electric, avea cele mai moderne hale de lactate şi carne din România, proiectate de Anghel Saligny. Aveam teatru de sine stătător, 12 tipografii, ateliere meşteşugăreşti, librării, societăţi muzicale.

După 30 de ani de promisiuni electorale, din Botoşani n-a mai rămas nimic. Astăzi, vilele de lux ale specialilor primează în faţa conacelor vechi boiereşti, istorice, lăsate în paragină. Toate aceste clădiri de patrimoniu nu reprezintă nimic pentru nucleul politic de la Botoşani. Nu votează, aşadar, nu reprezintă o investiţie reală. Sunt aşteptate să se prăbuşească, pentru ca pe terenul lor să apară, peste noapte, blocuri de carton.

În această lună, Primăria oraşului Botoşani a organizat un concurs de pictură cu tema arhitecturii locale. Pe pereţii primăriei au fost expuse tablouri executate cu măiestrie de elevii din oraş, tablouri care surprind tocmai dezolarea, nepăsarea şi incompetenţa în ceea ce priveşte bijuteriile arhitectonice ale oraşului. Este un act grotesc să premiezi tablouri ale clădirilor pe care, cu bună ştiinţă, le laşi să se prăbuşească! Nu le este, oare, ruşine? Nu ştiu, oare, că nu există niciun viitor fără a ne cunoaşte şi a ne respecta trecutul?

Primăria a dărâmat şi foişoarele amplasate în Parcul "Mihai Eminescu", foişoare cu un istoric lung în oraşul nostru. Motivul este dorinţa de a le reface. Adică, vine anul electoral, iar ei trebuie să îşi asigure sprijinul şi cooperarea afaceriştilor bogaţi din industria botoşăneană. O mână o spală pe alta şi, amândouă, obrazul!

Identitatea botoşănenilor este pe cale de a se pierde. Casa Silion, Casa Ankele, Casa Missir, Casa Urşianu, Casa Enacovici, Dughele Ciolac - şi încă mult mai multe - însumează un trist pomelnic al clădirilor istorice lăsate să moară la Botoşani. Pentru că nu sunt bani? Pentru că nu este voinţă? Sunt şi bani şi voinţă, doar atunci când vine vorba de buzunarele proprii, de salariile şi de pensiile funcţionarilor publici!