Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.4 | Lazăr Lădariu - evocarea unui "moment al redeşteptării naţionale " - manifestările de la Târgu Mureş din 20 septembrie; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Lazăr Lădariu. Se pregăteşte domnul deputat Florian Udrea. |
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Duminică, la Târgu-Mureş, la adunarea populară care a urmat parastasului pentru pomenirea eroilor care s-au aruncat în viforele timpului pentru ca România să fie azi rotundă, din zecile de mii de piepturi ale românilor ardeleni mureşeni, aflaţi în faţa Catedralei Sfintei Învieri, până departe, spre tâmpla căruntă a Carpaţilor, a răsunat la unison cuvântul "unitate". Duminică, la Târgu-Mureş, sub cuvintele atenţionare, "Limba oficială este limba română" şi "Dreptate pentru români în România", sub dăinuirea tutelară a celor trei cuvinte "mamă, tată şi Ardeal", s-a rostit unul dintre marile adevăruri ale timpului: frontul românesc este azi în Ardeal. Duminică, la Târgu-Mureş, pentru prima oară, după martie '90, adunaţi în gândul înălţător al înaintemergătorilor ardeleni, decişi că nu vom ceda nici o palmă de pământ, chiar de vom intra în mormânt, mureşenii, vinovaţi doar de iubirea de neam, le-au spus acelor udemerişti, mereu cu obsesia priorităţilor neostoite, că în Ardeal niciodată n-or fi aduse căştile albastre, pentru că nu va fi temei de sânge pentru "iugoslavizarea" României. Duminică, la Târgu-Mureş, cei nedispuşi să fie, cum doresc unii, slugi şi cerşetori la noi acasă, nici să vorbim limba noastră în altă limbă, au decis să pună piciorul în prag, pentru a nu se mai întreba odată cu poetul: totuşi, unde au fost românii, când tăiară pe Viteazul? Duminică, la Târgu-Mureş, s-a strigat "Libertate pentru Ilaşcu". Un strigăt ca o durere, însoţit de un adevăr dominant: libertatea fără unitate nu poate fi concepută. Păcat că Guvernul antinaţional nu a învăţat încă doina înaltului domn al limbii române, Mihai Eminescu. Păcat că domnilor Ciorbea şi Constantinescu ne le pasă că întorc România la vremea tălmacilor de limbi străine. Păcat că unei conduceri cu nostalgii fanariote, care aplaudă înstrăinarea pentru totdeauna a sfintelor teritorii româneşti, le este atât de departe suferinţa celor de la Nistru până la Tisa. Păcat că Guvernul care face abstracţie de cei mai nefericiţi şi mai trişti ca noi, permite şi acceptă uitarea în temniţa de la Tiraspol a lui Ilie Ilaşcu, lăsat singur să-şi urce crucea pe golgota suferinţei, printre baionetele Armatei a 14-a, coloană de sprijin a falsei Republici Transnistrene. Toate acestea au fost spuse la Târgu-Mureş tocmai în ziua echinocţiului de toamnă, nu întâmplător în faţa viitoarei Catedrale cu hramul Sfintei Învieri. La ceasul redeşteptării conştiinţei naţionale, voinţa românilor mureşeni, adunaţi la sânul eternei Vetre Româneşti, s-o luăm ca un jurământ şi, în acelaşi timp, ca un avertisment. Vă mulţumesc. |



