Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 28, 1997
| 1. | Intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.4 | Marton Arpad Francisc - câteva date statistice ce pot clarifica "aşa zisa situaţie" din judeţele Covasna şi Harghita; | ![]() |
||
|
Domnul deputat Marton Arpad şi se pregăteşte domnul deputat Ionescu Nicolae. |
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Din când în când, anumite forţe politice sau persoane publice scot din mânecă aşa zisa problemă maghiară, încercând să speculeze deruta astfel creată în rândurile alegătorilor, prin propunerea măsurilor punitive împotriva acestei comunităţi sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale. Atuul forte al unor asemenea campanii este aşa zisa situaţie din judeţele Covasna şi Harghita. Pentru a da greutate afirmaţiilor lor, aceşti politicieni înfiinţează comisii de anchetă ori, dacă pentru aceasta nu au forţa sau timpul necesar, organizează vizite, găsind, cică, exact ceea ce căutau sau o situaţie şi mai tragică. Realitatea din aceste judeţe nu interesează, datele statistice nu impresionează, doar acele legende sau cazuri izolate, prin generalizarea cărora îşi pot argumenta ideile, conform cărora românii din secuime sunt marginalizaţi, alungaţi sau maghiarizaţi, că foarte mulţi maghiari, chiar şi tineri, dacă le ceri o pâine, îţi răspund nemtudom, că forţele de ordine sunt insuficiente şi timorate. Adevărul însă este cu totul altul. Conform recensământului din 1992, faţă de recensământul precedent, atât numărul românilor, cât şi cel al maghiarilor, a crescut iar proporţia s-a modificat uşor în favoarea românilor, ponderea acestei populaţii ajungând la 23,4%, cu câteva procente mai mult decât în recensământul precedent. (Vociferări în sală.) În perioada 1992-1997, în Municipiul Sfântu Gheorghe au fost repartizate 754 de locuinţe, din care 198, adică 26,2%, pentru familii româneşti. Conducătorii instituţiilor, având caracter militar şi SRI sunt, fără excepţie, de naţionalitate română. Din cele 30 de servicii publice descentralizate ale ministerelor în fruntea a 15, adică 50%, sunt persoane de naţionalitate română. În calitate de manageri generali la 52 de societăţi comerciale mai importante, cu capital de stat sau în această perioadă privatizate, 18 persoane, adică 34,6%, sunt de naţionalitate română. La Direcţia judeţeană Covasna a Curţii de Conturi nici o persoană maghiară nu deţine funcţie de conducere. Dintre cei 12 judecători ai instanţelor, 9, adică 75%, sunt de naţionalitate română. În sănătate, numărul total al cadrelor medicale este de 221, din care 62, adică 28%, sunt de naţionalitate română. Numărul cadrelor didactice româneşti a crescut de la 553 în anul şcolar 1990-1991, ajungând la 848 în acest an. Numărul şcolilor în care s-au înfiinţat, în această perioadă, clase cu limba de predare română, este de 14. (Vociferări din partea Grupul parlamentar al PUNR.) |
|
Am o rugăminte, păstraţi liniştea în sală. |
|
Puneţi, vă rog, în lumina acestor date, afirmaţiile politicienilor sus menţionaţi. |



