Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Invit la cuvânt pe domnul Mardari.

Se pregăteşte Domnul László Borbély.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Psihoza retrocedărilor care a cuprins ţara, m-a determinat să abordez acest subiect prin prezenta declaraţie politică.

Deşi P.N.Ţ.C.D. a murit din punct de vedere parlamentar, principiul de bază al programului său politic, şi anume restitutio in integrum, a fost însuşit de către P.D.S.R. care în mai puţin de două luni de la preluarea puterii a reuşit să scoată Legea imobilelor naţionalizate, având ca obiect reconstituirea României anilor 1940, când aproximativ 5% din populaţia ţării deţinea 92% din avuţia naţională. Singurul partid care s-a opus acestei legi a fost Partidul România Mare. Punerea în aplicare a legii menţionate a determinat pe tot mai mulţi cetăţeni să fie de acord cu poziţia pe care noi am adoptat-o.

Principiul restitutio in integrum n-a fost acceptat în nici una dintre ţările foste comuniste. Putem analiza câteva exemple de ţări aflate în vecinătatea noastră în legătură cu modul în care au abordat problema caselor naţionalizate.

În Cehia, există trei reglementări: Legea 403/1990, Legea 87/1991 şi Legea 229/1991. Restituirile se fac în natură, iar dacă bunurile mobile sau imobile nu mai există se acordă despăgubiri sub formă de hârtii de valoare. Dacă statul a devenit proprietar pe baza unor hotărâri judecătoreşti anulate în prezent, pentru bunurile mobile se acordă o despăgubire de maximum 60.000 de coroane, iar pentru bunurile imobile se acordă o sumă în numerar de până la 30.000 de coroane, restul fiind acoperit cu hârtii de valoare. Persoanele care beneficiază de restituire trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă cetăţenie cehă, şi să domicilieze în Cehia.

În Polonia nu există nici-o reglementare cu caracter general privind restituirea de bunuri mobile şi imobile. Se poate vorbi doar de un proiect de lege din anul 1993 a cărui dezbatere nu am cunoştinţă să fi avut loc. În acest proiect se prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, se acordă despăgubiri sub forma bonurilor de privatizare care se pot folosi pentru a obţine acţiuni la întreprinderile în curs de privatizare. Dreptul de a cere restituirea îl au persoanele care erau cetăţeni polonezi, precum şi moştenitorii care locuiesc permanent în Polonia.

În Ungaria există două legi privind compensarea parţială a pagubelor cauzate cetăţenilor: Legea 25/1991 şi Legea 24/1992. Nu se fac restituiri. Se dau doar compensaţii parţiale sub forma unor cupoane care nu depăşesc valoarea maximă de 5 milioane de forinţi. Cu aceste cupoane se pot cumpăra acţiuni, terenuri, apartamente etc., care se vând în timpul procesului de privatizare. Cel care solicită compensaţia poate opta şi pentru fosta proprietate dacă urmează a fi vândută. Pot primi compensaţii parţiale doar persoanele care aveau cetăţenie ungară în momentul producerii pagubei, cât şi cele cae aveau domiciliul pe teritoriul ungar la 31.XII.1990.

De menţionat că toate aceste trei ţări exemplificate, cu toate că nu au realizat reparaţii totale pentru cei care au fost păgubiţi, se află în prezent în NATO.

Lăsând de o parte ţările fost comuniste şi raportându-ne la alte ţări din Europa, se poate constata că tot ce s-a confiscat de-a lungul timpului n-a mai fost restituit. În Franţa, mănăstirile cu bunurile lor mobile sau imobile confiscate în timpul reformei lui Napoleon n-au mai fost retrocedate, fiind preluate de statul francez. În Anglia, tot ce a confiscat Henric al VIII-lea în secolul al XVI-lea nu a mai fost restituit nici până în prezent.

Cu toate acestea, deşi România are un nivel de trai mult mai scăzut decât ţările la care m-am referit, P.D.S.R. a vrut să fie mai catolic decât Papa şi a prevăzut în Legea 10/2001 restituirea în întregime fără nici un fel de condiţionări. Oricine, indiferent de cetăţenie, poate să-şi solicite toate proprietăţile pe care le-a avut urmând a fi despăgubit dacă restituirea în natură nu este posibilă. Este suficient să prezinte dovada proprietăţii. Legea nu prevede efectuarea unor verificări privind dobândirea proprietăţilor, dacă acestea s-au realizat la vremea respectivă în mod corect şi legal, sau dacă până la data confiscării erau achitate imobilele în cauză. Nu suntem împotriva proprietăţii, dar din dorinţa de a primi felicitări din partea Occidentului, nu înseamnă că trebuie să fie aruncate în stradă mii de persoane din cauza unor proprietari, foşti deţinători a mai multor imobile fiecare, nu înseamnă că trebuie să îndatorăm ţara pe o perioadă de foarte mulţi ani de acum înainte.

Nu este exclus ca valoarea despăgubirilor pe care urmează să le plătească statul român să ajungă la câteva zeci de miliarde de dolari. De unde se vor lua aceşti bani? Se vor face împrumuturi? Se cunosc deja băncile care ne vor credita? Unde vor ajunge comisioanele care vor fi acordate? Cum se va completa golul în bugetul de stat pe care-l va produce scutirea de plată timp de trei ani prevăzut în lege pentru foştii proprietari după intrarea lor în posesie?

Iată câteva întrebări la care cu toţii vom primi răspuns în perioada următoare, bineînţeles dacă Legea 10/2001 îşi va face efectul în forma existentă în prezent.

Spun aceasta, deoarece domnul prim-ministru a început să bată în retragere, afirmând că se vor da despăgubiri în limita posibilităţilor. Se poate înţelege din această afirmaţie ori că nu se va respecta legea, ori că se vor face modificări în conţinutul ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă fiecare dintre cei 22 de milioane de cetăţeni ai României ar fi cerut partea ce li s-ar fi cuvenit din avuţia naţională existente la sfârşitul anului 1989, cerere justificată prin statutul lor de producător, proprietari şi beneficiari prevăzut în Constituţia din 1965. Trist este că toate consecinţele acestei legi strâmbe vor fi suportate de către majoritatea populaţiei, afectându-i şi mai mult nivelul de trai.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.