Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Adrian Moisoiu. Va urma domnul Codrin Ştefănescu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Locul tricolorului românesc este şi pe primăria din Sfântu Gheorghe.

"Cred într-un Dumnezeu,

Cred într-o patrie,

Cred într-o dreptate divină eternă,

Cred într-o reînviere a Ungariei! Amin."

Este crezul unguresc cu care începeau şi se terminau orele de clasă şi la aproape 20 de ani de la Trianon, şi prin care se imprima în conştiinţa şcolarilor, ca un "adevăr etern al lui Dumnezeu", ideea reînvierii vechii Ungarii.

Aici îşi are explicaţia gestul primarului Almos Albert al municipiului Sfântu Gheorghe şi preşedinte al UDMR Covasna care, înainte de Ziua Eroilor, când un grup de militari de la unitatea de vânători de munte din Sfântu Gheorghe a dat jos drapelul decolorat de intemperii de pe turnul primăriei Sfântu Gheorghe, a interzis arborarea noului tricolor. Acest drapel avea o semnificaţie deosebită: eliberarea în ziua de 8 septembrie 1944 a primului oraş din Transilvania de sub ocupaţia horthistă.

Gestul său, care constituie o sfidare deliberată şi incalificabilă a însemnelor naţionale ale României, a bulversat pentru moment societatea civilă românească în ajunul Zilei Eroilor, dar şi aşa-zisei comemorări a 82 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Iar Trianonul este considerat de toţi ungurii, chiar şi în ziua de astăzi, drept cea mai mare tragedie a istoriei lor.

În acea zi fatală pentru ei, de 4 iunie 1920, când Agoston Bernad, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lázár, însărcinat extraordinar şi ministru plenipotenţiar, au semnat Tratatul, în întreaga Ungarie au bătut clopotele, pe clădiri au fost arborate steaguri de doliu, circulaţia s-a oprit, ziarele au apărut cu un chenar negru, iar în biserici s-au ţinut slujbe de prohodire.

Trianonul a însemnat amputarea naţiunii ungare şi sfârşitul Ungariei istorice. A fost un şoc din care ungurii nu şi-au revenit nici astăzi, exprimat plastic prin sintagma "Nu, nu, niciodată!" Ei nu pot să uite că Ungaria a cedat României un teritoriu mai mare decât cel cu care au rămas: 36,2%, faţă de 32,7%.

"Bajcsi zsilinszky" în limba engleză şi tradus în limba maghiară de chiar fostul preşedinte al Ungariei, Árpád Göncz, în cartea "Transilvania - trecut şi viitor" spunea: "În ceea ce priveşte Transilvania, există o singură alternativă: naţiunea ungară, înainte şi după Tratatul de la Trianon, ţine în modul cel mai ferm la drepturile ei de proprietate asupra întregii Transilvanii. Nu va exista niciodată o generaţie de unguri dispusă să renunţe la acest sfânt drept istoric. Naţiunea ungară este gata ca, în orice clipă, să ia arma în mână pentru a-şi exercita acest drept, sacrificându-şi chiar viaţa în luptă, fiindcă fără Transilvania nu poate să existe un stat ungar, nici o misiune ungară, şi nici o viaţă ungurească". Într-o singură problemă "nu putem face concesii, Transilvania, în întregimea ei, ca unitate intangibilă, trebuie repusă sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare".

Şi ce facem noi în aceste condiţii? Încheiem un protocol de colaborare la guvernare între PSD, partidul care a fost votat de majoritatea românilor, eu spun credibili, fiindcă au crezut în retorica naţionalistă a lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, şi o minoritate care niciodată nu va înceta să uneltească pentru a repune Transilvania, sub o formă sau alta, sub stăpânirea Sfintei Coroane Ungare.

Este soluţia pe care au găsit-o şi negociat-o Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc la nivel central sau prefectul Ovidiu Natea şi întreg staful PSD din judeţul Mureş la nivel local şi care, apoi, s-a materializat prin darea afară din Liceul Bolyai din Târgu Mureş a elevilor de la secţia română.

Oare ungurii, în locul nostru, ar fi procedat la fel?

Este amnezia de care au suferit toţii ionii, şi adrienii, şi viorelii, şi ovidii, şi acoliţii lor, şi care nu vor să-şi amintească de jertfa de sânge a eroilor noştri căzuţi în două războaie mondiale, de cei asasinaţi în lagărele de exterminare ungureşti, de prigoana la care a fost supusă Biserica Română, atât cea ortodoxă, cât şi cea greco-catolică din Transilvania, de cei trimişi drept carne de tun şi ucişi pe câmpul de luptă în cadrul regimentelor ungureşti din Ucraina şi până în Germania, în anii Dictatului de la Viena.

Oare atât de uşor se poate trece peste declaraţia din 6 ianuarie 1990 a organizaţiei ungurilor americani, din care citez: "Statele Unite să ceară guvernelor româneşti dreptul de autodeterminare pentru ungurii din Transilvania. Să se deschidă acolo universitatea Bolyai, să rămână limba ungară egală cu cea română. Toate monumentele, bisericile ungureşti să fie reparate. Pe clădirile oficiale, denumirile să fie scrise în ungureşte şi româneşte, la fel străzile. Ungurii care au suferit să fie despăgubiţi. Ungurii să fie admişi în oficii şi alte locuri de muncă şi să aibă reprezentanţi politici. Pretindem libertate politică, religioasă şi culturală. Românii din Transilvania să înveţe ungureşte, să se înţeleagă cu populaţia maghiară. Toate aceste libertăţi să fie garantate de către Statele Unite, până când se vor trasa frontierele definitive. Numai aşa putem rămâne fiii lui Kossuth. Acum este ora păcii, să aducem înapoi milioanele de unguri." Semnat Demeter Tibor.

De aceea, revenind la primarul din Sfântu Gheroghe, al cărui nume nu mai vreau să îl rostesc, nu mă mir că, la solicitarea Ministerului Administraţiei Publice de a repune tricolorul la locul său, de a înceta acţiunile provocatoare şi de a respecta Constituţia şi simbolurile statului român naţional şi unitar, a declarat ritos: "Acest steag nu va mai fi niciodată acolo." Şi acest steag, aseară, 17 iunie, încă nu era repus!

Este dovada clară că Guvernul României şi+a pierdut autoritatea asupra judeţelor Covasna şi Harghita.

Domnilor guvernanţi,

Doresc să închei alocuţiunea mea cu două citate, la care vă invit în mod deosebit să meditaţi, rostite de Nicolae Iorga la 8 septembrie 1915 la Vălenii de Munte, în prefaţa la "Istoria românilor din Ardeal şi Transilvania": "În această carte este numai sânge şi lacrimi. Ne-am plătit cu ele pentru cel puţin 1000 de ani. Aibă deci măcar urmaşii noştri zile mai bune!", şi, respectiv, de Nicolae Titulescu la 1 noiembrie 1915 la Iaşi: "România este patria noastră şi a tuturor românilor de pretutindeni. Este o singură fiinţă etnică. Este România celor de demult şi a celor de mai apoi. Este patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie."

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.