Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Napoleon Pop.

Domnul Napoleon Pop:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mă refer puţin la politica industrială a României.

În perspectiva integrării europene a României, ţara noastră trebuie să îşi definească clar care sunt ramurile prioritare pentru economia românească, astfel încât să nu stânjenească funcţionarea unor structuri industriale comunitare printr-o concurenţă neloială pe piaţă. Dezvoltarea sectorului industrial a fost tratată de către Guvernul României în "Documentul de politică industrială şi planul de acţiuni pentru implementarea politicii industriale a ţării noastre", publicată în luna iulie a.c. în Monitorul Oficial.

Reacţii avute în partea unor patronate şi asociaţii profesionale demonstrează că documentele apărute chiar în plină vară nu au fost trecute cu vederea de cei interesaţi şi că astfel de documente pot contribui la construirea acelui mesaj important pentru comunitatea oamenilor de afaceri, naţională şi externă, de viziune şi coerenţă în politicile sectoriale.

Bogăţia de informaţii cuprinse în cele două documente suferă însă de repetiţie, exces, amestec de ceea ce este important şi mai puţin relevant, o tratare neierarhică între factori, măsuri, politici, instrumente şi, mai ales, responsabilităţi. Din acest punct de vedere, documentele par confuze şi lipsite de specificitate, melanjul de măsuri, acţiuni şi politici fiind perfect valabile pentru orice abordare sectorială a României de astăzi, în virtutea corelaţiilor şi interdependenţelor.

Aceste deficienţe de tratare diminuează, însă, în mod conştient tocmai aşteptările celor interesaţi, care trebuie să discearnă între efortul propriu şi implicarea statului. De ce? Tocmai prin utilizarea stilului impersonal, care ne duce cu gândul fie la preluarea de către stat a tuturor frâielor în dezvoltarea industrială, deci un intervenţionism statal major, fără a menţiona resursele, fie la un responsabil colectiv, în care Guvernul, patronatele şi sindicatele se vor regăsi într-un algoritm tot atât de neeficient ca şi până acum, când ne referim la întârzierea restructurării economice de ansamblu.

Fără îndoială că menţionarea necesităţii ca politica industrială să ducă la performanţe, competitivitate, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor naturale, exporturi majorate etc. sună foarte frumos, dar tocmai omniprezenţa Guvernului în toate fie demobilizează iniţiativele private, fie îi face captivi şi dependenţi pe agenţii economici din diferite industrii, în sensul că aceştia încă sunt tentaţi ca Guvernul să le rezolve toate problemele.

Fără a subestima efortul depus de cele două ministere, al Industriei şi Resurselor şi cel al Dezvoltării şi Prognozei, în creionarea politicii industriale în această etapă, cred că orientarea documentelor trebuia să treacă de la tratarea guvernamentală integrată, făcută deja în documente similare anterioare, la modul în care politica industrială a României trebuie să răspundă provocărilor integrării europene, respectiv de la pârghiile administrative naţionale la cele ale pieţei unice, unde politicile comunitare se întâlnesc în mod real cu mecanismele de piaţă.

Obiectivul major al politicii industriale româneşti nu este cel de a afecta structurile industriale existente în statele Uniunii Europene, ci de a pregăti rezistenţa industriei româneşti la concurenţa Uniunii Europene, evident cu mijloacele unei competiţii loiale care ne pun în valoare potenţialul, resursele şi capacitatea de adaptare.

Din această perspectivă şi în sensul aşteptărilor consumatorilor de politică industrială, Guvernul ar fi trebuit să dezvolte mai puţine aspecte, însă de reală implicare în elaborarea de politici şi măsuri de implementare, cum sunt: dezvoltarea pieţei interne pentru produsele industriale naţionale; creşterea atractivităţii industriei naţionale pentru investitori; promovarea investiţiilor intangibile, ca precursori pentru performanţă, capacitate concurenţială şi, mai ales, valoarea adăugată cât mai mare pentru produsele industriale româneşti; facilităţi în promovarea investiţiilor în mediu, pentru o politică industrială nepoluantă şi durabilă.

Clarificările în aceste domenii ar aduce exact informaţiile necesare, ca managerii din toate ramurile industriale să distingă între ceea ce poate fi politică şi ajutor de stat necontestat pe piaţa unică a Uniunii Europene şi propria responsabilitate faţă de producţie şi comercializare, prin asumarea riscului de piaţă şi valorificarea oportunităţilor de integrare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.