Parliamentary debates

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule preşedinte al României,

Domnule prim-ministru,

Preafericirea Voastră Teoctist,

Înaltpreasfinţia Voastră Mitropolit Robu,

Domnule preşedinte al Academiei,

Domnilor preşedinţi ai importantelor autorităţi ale statului,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi parlamentari,

Onoraţi invitaţi,

Deşi Camera Deputaţilor este al doilea element al bicameralismului românesc, pentru a da Cezarului ceea ce e al Cezarului, respectiv Senatului, îmi voi dimensiona astfel discursul, pentru a nu rezulta că noi, Camera Deputaţilor, am fi avut un rol mai important decât al Senatului.

Participăm astăzi, distinşi colegi, la o semnificativă adunare solemnă, consacrată marcării a 14 decenii de la constituirea Senatului României şi de la instituirea sistemului parlamentar bicameral în ţara noastră.

Celebrăm, în fapt, înscrierea şi evoluţia ţării pe calea democraţiei şi, totodată, analizăm prezentul şi prefigurăm perspectiva pe care o dorim, în consonanţă deplină cu înfăptuirile şi imperativele lumii moderne, a cărei esenţă trebuie să fie definită de măsura în care sunt garantate democraţia şi principiile statului de drept.

Vă rog să-mi permiteţi ca de la această tribună să exprim şi eu sincera gratitudine faţă de toţi cei care au pus bazele instituţiei parlamentare din ţara noastră, faţă de cei care de-a lungul vremii şi-au pus sufletul şi mintea în slujba edificării şi consolidării fundamentului democraţiei şi al legislaţiei româneşti, a instituţiei Parlamentului.

Şi fiindcă distinsul meu coleg a amintit figuri celebre de senatori, permiteţi-mi şi mie să-l evoc pe Titulescu, Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, Constantin Brăiloiu, Ştefan Cico Pop, Nicolae Iorga, Alexandru Vaida Voevod, mulţi dintre ei preşedinţi ai Camerei Deputaţilor.

Este, cred, momentul să aducem omagiul nostru înaintaşilor, care au găsit inspiraţia, ştiinţa şi realismul de a asigura elaborarea unor reglementări ce s-au dovedit viabile, unele dintre ele dăinuind, dacă nu în forma iniţială, cel puţin în esenţă şi spirit, peste timp, supravieţuind trecerii acestuia şi vitregiilor vremurilor.

Este, totodată, ocazia nimerită să adresez cuvinte de mulţumire tuturor membrilor celor două Camere ale Parlamentului României, care în perioada postrevoluţionară au contribuit şi contribuie la buna lucrare a forului legislativ al ţării, adăugând valenţe convingerii, verificate în timp, că Parlamentul constituie mecanismul esenţial al democraţiei.

Doamnelor şi domnilor,

Istoria parlamentară în teritoriile româneşti începe în anul 1831, când în Ţara Românească a fost adoptat Regulamentul Organic, act cu vădit caracter constituţional, aplicat în următorul an şi în Moldova. S-a trecut prin mai multe etape, între care cea a Divanurilor ad-hoc, dubla alegere a lui Cuza ca domnitor a pus, cum este cunoscut, temeiul unirii Principatelor.

Într-o perioadă a domniei acestuia au fiinţat la Bucureşti şi Iaşi câte o Adunare Electivă. În ianuarie 1862 a existat o singură adunare a Principatelor.

La 24 ianuarie/5 februarie 1862 domnitorul Cuza a inaugurat primul Parlament al Principatelor Unite, Adunarea Legislativă a României, care a constituit, deci, primul Parlament unicameral al ţării.

Voi adresa, de la această tribună, urmaşilor mei din 2012 provocarea de a sărbători atunci 150 de ani de la acest măreţ eveniment.

Peste doi ani, când a fost creată instituţia Senatului şi se năştea astfel sistemul bicameral în România, o dată cu adoptarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, considerat prima Constituţiune a României, structura parlamentară a fost consacrată expres în textele fundamentale ale Constituţiilor din 1866 şi 1923.

Din păcate, vitregiile vremurilor au viciat, chiar au anulat mersul spre democraţie în România.

În 1938 Parlamentului i s-au răpit principalele atribuţii.

În 1940 activitatea acestuia a fost suspendată, iar în 1948, în noi şi vitrege condiţii politice, determinate de instaurarea dictaturii comuniste, s-a desfiinţat, practic, atât Parlamentul, cât şi spiritul democraţiei, conceptul de democraţie.

Aşadar, se împlinesc 14 decenii de când românii s-au pronunţat asupra unui statut, în virtutea căruia domnitorul Alexandru Ioan Cuza punea temelia sistemului parlamentar bicameral, moment în care Camerei cea de Obşte i s-a adăugat Corpul Ponderator, Senatul. Se năştea o tradiţie de esenţă democratică ce avea să fie consolidată prin Constituţiile puse în lucru în anii ce au urmat, efectele constând în modernizarea statului, democratizarea societăţii româneşti, menţinerea României în aria valorică a Europeni.

În timp, Senatul şi-a demonstrat viabilitatea, contribuind, împreună cu Adunarea Deputaţilor, la cristalizarea unui sistem legislativ integrat spiritului european, la asigurarea stabilităţii şi continuităţii în România, într-un cadru ce s-a dovedit flexibil, viabil, favorabil înnoirilor.

În fapt, prin acel act din 1864, Alexandru Ioan Cuza devine ctitor al unui nou sistem politic în România.

Este deosebit de relevant că într-un asemenea moment el reamintea domnilor senatori şi domnilor deputaţi deosebita misiune de a întări bazele şi trăinicia instituţiilor constituţionale, mai trebuitoare în România decât oriunde, pentru că ele, aici, sunt sorgintea tuturor puterilor statului.

Aceste baze au fost în anii trecuţi prea mult zdruncinate, prin intrigile şi luptele partidelor, ele nu se pot reîntări decât printr-o strânsă armonie între toate puterile statului.

Să recunoaştem că astăzi, după 140 de ani, îndemnurile marelui domnitor Cuza, ctitorul Unirii, sunt actuale şi ne pun pe umeri şi, în conştiinţă, o mare răspundere, aceea de a trece de la îndemn, de la posibilitate, la certitudine.

Doamnelor şi domnilor participanţi la această măreaţă adunare,

Revoluţia din decembrie 1989 a permis revenirea României la un regim democratic autentic, în aria căruia un loc important îl deţine Parlamentul. Constituţia adoptată prin referendum, în 1991, a consacrat din nou regimul parlamentar bicameral.

Se cunoaşte că au fost discuţii animate, în urma cărora s-a ajuns la o asemenea soluţie, în privinţa structurii forului nostru legislativ. A prevalat punctul de vedere potrivit căruia, într-un stat unitar cum este România, sistemul bicameral este justificat de necesitatea evitării concentrării puterii politice în Parlament şi de asigurarea, în cadrul procedurii legislative parlamentare, a dezbaterii şi adoptării legii de către fiecare Cameră a Parlamentului, în cadrul unui echilibru care presupune atât un filtru suplimentar, care împiedică greşeala şi creşte calitatea, cât şi a unei cenzuri reciproce.

Totodată, structura bicamerală a Parlamentului evită practica mai multor lecturi, specifică Parlamentului unicameral, la intervale minime, care să le asigure eficacitatea.

Se poate ajunge, în cadrul sistemului parlamentar unicameral, la întârzierea în adoptarea legii, ceea ce nu se întâmplă în sistemul actual.

Prin Legea de revizuire din 2003, concepţia asupra relaţiilor dintre cele două Camere ale Parlamentului a evoluat, instituindu-se bicameralismul funcţional. Camerele au atribuţii diferenţiate, cu specializare legislativă, şi joacă în mod alternativ rolul de Cameră decizională.

Noul sistem presupune un dialog al Camerelor, o coordonare între ele, dar decizia finală este întotdeauna a uneia dintre cele două Camere a Parlamentului, şi anume, Camera decizională.

Fără a nega egalitatea camerelor, se asigură, în acelaşi timp, cum am spus, specializarea lor funcţională, îndeosebi în domeniile în care fiecare Cameră îndeplineşte rolul de Cameră decizională.

Stimaţi participanţi,

Cred cu sinceritate că o retrospectivă a activităţii desfăşurate de Parlament, în ansamblu, începând cu 1992, pune în lumină aprecieri încurajatoare şi rezultate substanţiale.

Nu voi face un bilanţ, dar consider că s-a ajuns aici printr-o conlucrare politică profesională, prin eforturi ale tuturor parlamentarilor sau ale marii majorităţi a lor, în spiritul responsabilităţii faţă de activitatea şi calitatea actului legislativ.

S-a avut în vedere, în cea mai mare parte a activităţii depuse, necesitatea contribuţiei la consolidarea statului de drept, la accelerarea reformelor economice şi sociale, la împlinirea obiectivului declarat al ţării noastre, de integrare în structurile europene şi euroatlantice.

Totodată, am urmărit şi cred că într-o măsură apreciabilă am reuşit să demonstrăm propriilor noştri cetăţeni, dar şi lumii, că România este un stat cu un sistem democratic stabil, cu o evoluţie predictibilă şi ireversibilă. Din acest unghi, se impune privită şi activitatea complexă consacrată revizuirii Constituţiei, context în care s-a evidenţiat că, dincolo de poziţiile diferite în unele probleme, a prevalat preocuparea forţelor politice parlamentare de a se consacra în Legea fundamentală acele prevederi care, pornind de la prezent, să fie orientate spre viitor, să pregătească fundamentul normativ, conform cerinţelor pe care le implică răspunsul concret la doleanţele societăţii româneşti, ca şi dobândirea statutului de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, deziderat pe care îl dorim materializat în 2007.

Doamnelor şi domnilor,

Mulţumindu-vă pentru atenţie, daţi-mi voie, în încheiere, să reînnoiesc urările de bine adresate tuturor celor implicaţi în procesul legislativ din ţara noastră, încredinţat fiind că sunt conştienţi de majora responsabilitate ce le revine în aria realităţilor din România şi că în acest spirit vor conlucra pentru a spori şansele de amplificare a încrederii poporului român în instituţiile sistemului nostru parlamentar, pe care îl doresc, cu justificată îndreptăţire, fundament şi garant al dreptăţii, model de echitate, corectitudine, onoare şi demnitate.

Să avem permanent în minte cuvintele "crez" ale marelui om de stat, membru marcant al forumul legislativ al României, într-o perioadă tulbure a istoriei României şi a Europei, Nicolae Titulescu: "Prefer să fiu vinovat de legi, decât de fărădelegi".

Cu aceeaşi pietate să dăm ascultare şi titanului Nicolae Iorga, care spunea: "Fiecare are de făcut un singur lucru: datoria lui, datoria lui întreagă, orice s-ar alege după dânsul, după ce şi-a făcut datoria, pentru că nu interesează acel ce-şi face datoria, ci interesează datoria care s-a făcut".

Iar, dincolo de timp, răzbate îndemnul adresat cu 140 de ani în urmă de domnitorul Cuza, îndemn pe care l-a citit şi distinsul meu coleg, dar cred că nu vă supăraţi dacă vi-l repet: "Apucaţi-vă serios de lucru - spunea marele nostru domnitor. În cercetarea legilor ce vi se vor prezenta puneţi acea realitate care decurge din tăria convingerilor, care dă putere consiliilor şi care dovedeşte cu atât mai multă credinţă şi patriotismul cetăţeanului".

Să lăsăm, aşadar, stimaţi colegi, deoparte disputele sterile, gâlcevile, orgoliile şi vanităţile şi să ne punem exclusiv în slujba Măriei Sale, Poporul Român!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)