Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Urmează domnul deputat Ştefan Baban, Grupul parlamentar al PPRM. Se pregăteşte domnul Garda Dezideriu, Grupul parlamentar al UDMR.

Domnul Ştefan Baban:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Agricultura românească faţă în faţă cu cerinţele U.E.

Agricultura românească se caracterizează printr-o fragmentare excesivă a proprietăţii agricole, printr-o populaţie agricolă mult prea numeroasă şi îmbătrânită, printr-o eficienţă scăzută a exploatării terenurilor şi printr-un sistem slab de control al calităţii produselor. Capacul la toate aceste probleme esenţiale, cu care se confruntă acest sector al economiei româneşti, îl reprezintă politica naţională ezitantă şi deseori deficitară, care a fost promovată de mai toate guvernele la putere din 90 până în prezent. Toate aceste deficienţe nu sunt deloc atuuri în competiţia cu ţările membre ale UE sau chiar şi cu cele noi primite în această familie europeană.

Agricultura cu care România doreşte să intre în Europa este divizată în mii de parcele, nu poate exista o raportare pertinentă faţă de ţările Uniunii Europene, nu se poate cunoaşte fenomenul pauperizării agrare, nu se pot stabili măsurile care să ajute la dezvoltarea acesteia, pe o perioadă de unu sau mai mulţi ani.

Datele statistice, aşa cum există ele, demonstrează că din 1993 şi până în 2000, fermele agricole în loc să se fortifice, să crească ca număr şi suprafaţă, au cunoscut fenomenul invers, numărul lor a scăzut, s-au divizat suprafeţele agricole, în timp ce numărul agricultorilor şi fermierilor a înregistrat o creştere semnificativă. Să nu mai vorbim de agricultura rudimentară prestată în aceste ferme, puţine dintre ele fiind în stare să practice o agricultură cât de cât modernă şi eficientă cu maşini, tehnică şi instrumente care să corespundă cât de cât cerinţelor Uniunii Europene. Lucrul acesta este uşor de explicat: cei care au riscat şi au împrumutat din bănci sau au apelat la fonduri PHARE şi SAPARD, au achiziţionat maşini agricole moderne, seminţe, îngrăşăminte, linii tehnologice moderne de prelucrare a materiilor prime şi care în acelaşi timp au apelat la forţă de muncă calificată, existentă şi cu experienţă vastă, au reuşit într-un timp nu prea scurt şi cu destule sacrificii să realizeze ferme moderne, ale căror rezultate economice şi financiare acoperă atât investiţiile făcute cât şi condiţiile de calitate cerute de partenerii interni şi externi. În schimb, cei care au crezut că agricultura eficientă şi modernă se face cu un tractor, combină, semănătoare etc., îmbătrânite demult de utilizarea lor în fostele CAP-uri şi IAS-uri şi cu "specialişti" apăruţi peste noapte, au ajuns în cel mult 2-3 ani la faliment, unii dintre ei plătind şi acum datoriile contractate pe vremea când au încercat să devină agricultori.

La toate aceste probleme se adaugă şi faptul că faţă de anii 90, ponderea populaţiei agricole în totalul populaţiei ocupate a crescut cu peste 45%. Creşterea nu este datorată vreunei explozii demografice, ci unei mişcări inverse faţă de cea din anii 70-80, de întoarcere în mediul rural a muncitorilor disponibilizaţi, care lucrează miile de parcele generate din restituirea terenurilor agricole. O mare parte din aceşti agricultori sunt trecuţi de vârsta de 60 de ani, au doar pensiile mici de foşti cooperatori şi, ca urmare, nu au nici posibilitatea fizică nici pe cea materială de a face agricultură de performanţă, la standardele şi regulile impuse de Uniunea Europeană. Despre motivaţie, nici nu poate fi vorba, cele câteva milioane câştigate pe cap de animal sau pe tona de grâu, porumb etc., nu acoperă nici pe departe truda acestor pământeni.

Singura şansă de redresare a acestui sector economic ar putea fi reprezentată de aderarea României la Uniunea Europeană. Exemplul Spaniei, Greciei şi Portugaliei a căror agricultură a cunoscut un impuls puternic după ce au devenit membre ale Comunităţii Europene, este edificator dar şi mobilizator în acelaşi timp. Dar pentru a obţine toate aceste beneficii, trebuie să respectăm regulile Uniunii Europene referitoare la agricultură: stimularea agricultorilor de a reduce suprafeţele cultivate, pentru a se evita o criză a supraproducţiei, creşterea numărului exploataţilor agricole cu o suprafaţă de peste 50 ha, rentabilizarea fermelor de subzistenţă, stimularea şi creşterea nivelului educaţional al populaţiei agricole din România etc.

Pentru respectarea acestor reguli este nevoie în primul rând de cunoaşterea lor, cunoaştere care nu poate fi realizată decât prin intermediul specialiştilor din aparatul Ministerului Agriculturii şi printr-o publicitate explicită. Punerea lor în aplicare şi reuşita respectării lor va aduce României un bonus atât la capitolul de imagine, cât şi la capitolul agricultură care se negociază cu Uniunea Europeană.

Aceste plusuri pot face, pe lângă o viaţă mai uşoară pentru poporul român, şi un serviciu, arătând întregii Europe că România este o ţară dispusă să înveţe şi să aplice ceea ce este modern şi eficient, în toate domeniile economico-sociale. În caz contrar, vom avea marea surpriză să simţim pe propria piele că, deşi suntem consideraţi o ţară agrar-industrială, am devenit mari importatori de produse alimentare, cereale, fructe, animale etc. În aceste condiţii, să fim cu toţii siguri că nu vom putea face parte din marea familie europeană!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.