Parliamentary debates

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Grupul parlamentar PRM. Domnule Ciocâlteu, aveţi microfonul.

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea sper să fie scurtă şi la obiect, despre privatizarea serviciilor medicale.

Sunt Alexandru Ciocâlteu, deputat independent din partea judeţului Olt.

Am scris în repetate rânduri că în 1999 au existat fonduri de 0,8 miliarde de dolari, iar în 2004 fonduri de 2,1 miliarde euro, că spitalele au diferenţe foarte mari de finanţare. Tot ceea ce a fost rău a fost continuat parcă şi mai rău după 2004, sistemul sanitar fiind prada unor frământări, care nu vor creşte nici calitatea actelor medicale, nici starea de sănătate a poporului român.

Am înaintat secretariatului trei subiecte, trei declaraţii politice care privesc privatizarea serviciilor medicale, grupurile de interese din lumea medicală şi direcţia spre care merg asigurările de sănătate. Aceasta este prima dintre ele. Iar aceste declaraţii nu sunt simple dovezi de activitate parlamentară - pentru a fi numărate de ziarişti aflaţi în criză de subiecte, ci sunt cauzate de starea în care se află sistemul sanitar, de unele amendamente propuse de grupurile parlamentare la Legea spitalelor, de declaraţiile actualului ministru al sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu. Toate acestea trebuie puse în balanţă, gândindu-ne la impactul pe care îl vor avea asupra stării de sănătate a poporului român, a dorinţei de a fi membri ai U.E. şi de a respecta normele sanitare din Comunitatea Europeană.

Spre ştiinţa celor care ar putea (şi pot!) amenda Legea spitalelor, bazându-se pe un vot politic, pentru ca deputaţii să nu mai aibă dreptul de a-şi continua activitatea medicală sau de directori de spital, i-aş ruga pe aceşti "cercetaşi" să observe specialităţile pe care le au membrii Comisiei de sănătate a Parlamentului. Cine hotărăşte soarta bolnavilor şi a celor care îi îngrijesc? Cine dă legile necesare? Ce pregătire au membrii Comisiei de sănătate?

Reacţia "democratică" a celor care nu ştiu este firească: să-i înjure pe cei care ştiu. Astfel este înţeleasă astăzi democraţia la vârf în sistemul sanitar.

Cu cine se stă de vorbă când apar probleme în sistemul sanitar? Cu medicii de familie, cu medicii specialişti, cu profesorii universitari, cu directorii de spitale? Nu! Se stă de vorbă cu cei care au bani: cu distribuitorii de medicamente şi cu proprietarii lanţurilor de farmacii.

Personalul medical nu contează. El este sclav al hotărârii pe care a luat-o, de a se dedica zile şi nopţi, întreaga viaţă, îngrijirii semenilor noştri bolnavi. Nu cred că în aceste condiţii se mai miră cineva că locurile de la facultăţile de medicină ajung să nu mai fie ocupate şi că toţi oamenii de acţiune din domeniul sanitar ajung să plece din ţară.

Care este calitatea actului medical, când medicul de familie are doar stetoscop şi tensiometru? Asta înseamnă privatizare?

Medicina "secundară", cea de ambulatoriu, este şi ea în mare parte privatizată, dar contractele cu casele de asigurări nu sunt corelate cu necesităţile de servicii medicale ale unei comunităţi. O ecografie costă casele de asigurări 30 de lei la un cabinet, 90 de lei la alt cabinet.

Când este vorba despre centre de diagnostic, problemele sunt încă şi mai nebuloase: unora li se fac contracte pentru gesturi medicale minime la preţuri exorbitante, iar alţii nu sunt plătiţi pentru servicii medicale care implică servicii de vârf. Are cineva curajul să se atingă de aceste centre de diagnostic, care consumă astăzi majoritatea banilor din sistemul sanitar? Ţara s-a umplut de farmacii şi de lanţuri de farmacii, dar asta nu neapărat pentru că a crescut numărul bolnavilor... Mai există astfel de lanţuri de farmacii în vreo ţară a Comunităţii Europene?

În perioada 2000-2004, au fost folosiţi tot felul de trompetişti, care controlau la sânge lumea sanitară, pentru a justifica aceste contracte oneroase, care însemnau pentru guvernanţii acelor vremi privatizarea din domeniul sanitar. Astăzi, sunt anunţate alte măsuri, de alţi oameni, care nu-şi prea găsesc locul, măsuri şi indicaţii preţioase, care, probabil, vor duce sistemul medical la faliment.

Sunt un om cu gândire liberală şi doresc să existe competiţie şi eficienţă, traduse în parametrii economico-sanitari, prin care oferta de servicii să fie similară celei din Comunitatea Europeană. În spitalul pe care îl conduc, fiind ales după revoluţie, am făcut chiar din 1990, cu ajutorul domnului Bogdan Marinescu, al domnului profesor, prima concesionare a unui spaţiu pentru Fundaţia britanică "Marie Stopes". Suntem unul din primele 8 centre de dializă privatizate.

Am solicitat în repetate rânduri Ministerului Sănătăţii, inclusiv domnului prim-ministru Tăriceanu, găsirea unor soluţii de aducere a mai multor bani în sistem, prin privatizarea unor departamente din actualele structuri ale spitalelor publice. Până astăzi, nu am obţinut nimic, dar nu se poate spune că sunt un om care se opune privatizării spitalului. Totuşi, nu înţeleg cum se poate face privatizarea-vânzarea spitalelor publice actuale? Cine le va cumpăra? Ce condiţii de internare şi ce fonduri suplimentare vor solicita aceste spitale private proprietarilor, pe lângă cele cerute de la CNAS? Rezultatul este previzibil pentru corpul medical: bolnavii vor fugi de spital! (Nu pentru a se vindeca în altă parte, ci pentru a muri acasă, că e mai ieftin.)

În toţi aceşti 15 ani, nu s-a rezolvat problema cazurilor mai mult sociale decât medicale şi Ministerul Muncii nu s-a implicat în nici un fel în această zonă. Oamenii sărmani nu-şi fracturează mâinile şi picioarele pentru a se interna iarna în spital, pentru că sunt îndeajuns de săraci pentru a sta în spitale lungi perioade, care nu pot fi considerate îngrijiri medicale, ci sociale. Cine poate rezolva această problemă? Nu medicii, ci guvernanţii.

În numele medicilor români, doresc doar să atrag atenţia că domeniul sanitar nu este un laborator pentru experienţele neaveniţilor!

Mulţumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Şi eu vă mulţumesc.