Ioan Stan
Ioan Stan

Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.165/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 22, 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.4 Ioan Stan - declaraţie politică legată de nedumeririle produse de ultimele evenimentele;

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Are cuvântul în continuare domnul deputat Ioan Stan şi o rog pe doamna Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar social democrat, să se pregătească.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Stan:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Acolo de unde vin eu se spune că mai limpede este apa râului după o vâltoare şi mai senin cerul după furtună.

Şi cum de zbucium am tot avut parte de ceva vreme, aş dori să mă învrednicesc a prinde în viaţă ziua înseninărilor şi a limpezirii.

Dorinţa mea e însă aprig primejduită de frământarea la care mă supun întrebările ce mă bântuie mai înverşunate ca cea mai cumplită dintre furtuni.

Şi pentru că nu reuşesc de unul singur să-mi dau răspunsurile ce mi-ar putea aduce pacea sufletului m-am hotărât să-mi împărtăşesc nedumeririle, ştiut fiind că mai multe capete ar trebui să judece mai bine decât unul singur, indiferent al cui o fi acel cap.

Aşa încât iată ce mă preocupă:

Cine se face vinovat de transformarea votului în marfă?

Cine se face vinovat că preţul conştiinţei civice a ajuns la derizoriul nivel exprimat de o găleată şi 30 de lei ?

Cine se face vinovat că înregistrările de sute de mii de coduri numerice personale făcute în secţiile speciale de votare din ţară sau în secţiile de votare de peste hotare nu pot fi verificate şi înregistrarea lor a rămas doar un demers menit să nască suspiciuni?

Cine se face vinovat că din toate regulile ce guvernează actul electiv al cetăţeanului român, pentru cel aflat în afara graniţelor ţării, în afara garantării dreptului la vot, niciuna nu este aplicabilă?

Cine se face vinovat că legitimitatea instituţiei prezidenţiale este grav afectată de pseudocâştigarea unor alegeri împotriva votului celor care trăiesc între graniţele ţării, diminuând astfel autoritatea reală a Preşedinţiei, aici, pe teritoriul României?

Cine va suporta consecinţele diminuării trăsăturilor democratice ale României, în avantajul celor autocratice sau chiar dictatoriale?

Cine sunt cei care, de la clasa politică şi instituţiile statului la omul de rând, nu doresc disciplină, transparenţă şi legi care să incomodeze sfidarea corectitudinii votului?

Şi, mai ales, cine va plăti factura cuprinzând costurile transpunerii practice, în viaţa poporului român, a răspunsului la aceste întrebări şi poate, a multor altora?

Lăsând la o parte aşteptările mele întru limpezirea de care vorbeam la început şi conştient că nu am exclusivitate pe atare preocupări, ci doar convingerea că acestea toate frământă pe mulţi dintre noi, constat că am totuşi un răspuns.

Factura o vom plăti noi toţi, de fapt, fiecare dintre noi, indiferent de statut social, stare materială, convingeri şi credinţe ori ce, doamne, iartă-mă, ne mai aseamănă ori diferenţiază!

Culmea este că nici emitentul facturii nu va încasa altceva decât grave consecinţe în plan economic, politic şi social, presupunând că i-ar păsa de asta!

Oricum, să cred că asta a fost voia poporului român conştient în toate ale sale, încă n-am reuşit!

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult.