Parliamentary debates

Domnul Mircea Duşa:

Domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi am intitulat-o "Ce a fost şi ce a ajuns mineritul în nord-vestul României".

De mult mă pregăteam să prezint în faţa dumneavoastră câteva date despre ce a însemnat mineritul din partea de nord-vest a României şi ce a ajuns acest sector din cauza unei politici care n-a ştiut să beneficieze de ceea ce ne-a dăruit natura. Mă bucur că ministrul economiei se gândeşte, în sfârşit, şi la minerit. Chiar dacă el a fost abandonat, ar putea fi regândit, astfel ca România să devină o piaţă extraordinară de resurse minerale, având în vedere deficitul înregistrat pe acest segment la nivelul Uniunii Europene.

Iată câteva argumente despre ce a fost mineritul în partea de nord-vest a României. În subsolul teritoriului din nord-vestul ţării, îndeosebi al judeţului Maramureş, se găsesc zăcăminte de minereuri de metale neferoase, preţioase, de fier-mangan, roci utile etc. Importanţa şi varietatea acestora au determinat ca mineritul să constituie o îndeletnicire tradiţională şi un mijloc de subzistenţă a locuitorilor acestor zone.

Din punct de vedere organizatoric şi al eficienţei economice, s-a dovedit viabil holdingul miniero-metalurgic denumit Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, în perioada 1969-1984, cu activitate rentabilă pe ansamblu. În 1974, acest holding avea 39543 salariaţi şi cuprindea minele şi uzinele de preparare din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Suceava, uzinele metalurgice din Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, atelierele şi uzinele de reparaţii şi întreţinere utilaje miniere, unităţile de cercetare şi proiectare.

Extracţia şi prelucrarea resurselor minerale solide au făcut ca mineritul să aibă un rol determinant în viaţa economico-socială a Maramureşului şi au condus în decursul anilor la dezvoltarea industriei chimico-metalurgice, construcţiei de maşini şi utilaj minier, construcţii civile şi industriale, învăţământ profesional şi universitar de profil. În perioada 1986-2000, în producţia minieră a ţării REMIN Baia Mare avea o pondere de 83% la producţia de plumb, 86% la zinc, 27% la cupru, 53% la aur şi argint. În 1995, Maramureşul avea 228.600 salariaţi, din care 17.500 în minerit.

Pentru susţinerea mineritului, după 1990, în condiţiile liberalizării preţurilor materiilor prime şi combustibililor, statul a fost nevoit să acorde un volum important de subvenţii. Urmare a OUG nr.190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor preţioase în România, cu modificările ulterioare şi a Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase şi metale preţioase subvenţionate şi, în consecinţă, începând cu anul 1999, 62% din producţie a fost destinată exportului, iar din 2001, BNR a sistat cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor miniere.

Dată fiind situaţia economico-financiară a operatorilor minieri din subordinea Ministerului Economiei şi urmare a analizei făcute în cadrul proiectului "Închiderea minelor şi atenuarea impactului social", finanţat de Banca Mondială, a fost elaborată de către minister şi aprobată prin HG nr. 615/2004 "Strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010".

În fapt, în mineritul maramureşean procesul de restructurare a început din anul 1991, cu consecinţe nefavorabile, care se resimt mult în condiţiile crizei economice mondiale.

Prin hotărâri ale guvernelor s-a aprobat închiderea tuturor minelor din Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, aflate în patrimoniul Companiei Naţionale Remin, dar şi a societăţilor comerciale Cuarţ (fost IPEG Maramureş) şi Mineral Radioactiv Măgurele-Bucureşti.

Activitatea de extracţie şi prelucrare a minereurilor a încetat în anul 2007, întregul personal beneficiind de plăţi compensatorii (12-24 salarii); din anul 2008 activitatea Remin înseamnă 200 de persoane reangajate din rândul celor disponibilizate, care efectuează lucrări de conservare a minelor şi de protecţie a patrimoniului, în limita unor fonduri reduse.

Rezervele geologice neexploatate - circa 20 milioane tone - au rămas în gestiunea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale; în administrarea agenţilor economici minieri se mai află peste 300 halde de mină, cu peste 47 milioane mc de steril, precum şi 16 iazuri de decantare a sterilelor de flotaţie în Maramureş în care sunt depozitate peste 100 milioane tone steril. La Rodna, Bistriţa-Năsăud sunt aproape 8 milioane tone.

Au rămas în stoc, neprocesate şi nevalorificate, peste 400.000 tone pirită auriferă arsenioasă de la mina Şuior, cu conţinut de 8 gr/t aur.

Construcţiile care au rămas în urma procesului de închidere şi ecologizare, foarte multe fiind dezafectate, pe altele fiind pus sechestru, precum şi terenurile aferente perimetrului ecologizat aparţin ANRM.

Închiderea minelor a condus la diminuarea veniturilor populaţiei din zonele miniere, a veniturilor din taxe şi impozite la bugetele locale ale primăriilor şi la scăderea veniturilor la bugetul consolidat al statului din contribuţii pentru asigurări sociale, sănătate, ajutor de şomaj, taxe, redevenţe miniere şi, pe orizontală, ale unor agenţi economici.

Urmare a sistării activităţii minelor, s-a diminuat activitatea uzinelor metalurgice şi de construcţii de maşini.

Unităţile desprinse din structura minieră şi care nu erau subvenţionate au fost aduse în stare de insolvenţă de către noii proprietari.

La nivelul judeţului Maramureş, prin Ordin al prefectului a fost constituit un consorţiu comunitar minier din reprezentanţi ai primăriilor, prefecturii, serviciilor deconcentrate, sindicatelor, patronatelor şi ai unor ONG-uri, care ar trebui să aibă un rol determinant în politica economică a zonelor miniere afectate de restructurare, asigurarea unui consens local şi comunitar, care să transforme procesul de închidere a minelor şi refacere a mediului într-o acţiune de reutilizare a activelor şi terenurilor.

Strategia de restructurare, privatizare şi atragerea de investitori, aprobată prin HG nr.590/2006 pentru relansarea activităţii minelor Cavnic, Baia Sprie, Răzoare din Maramureş şi Turţ, Satu Mare, considerate viabile la timpul respectiv, nu s-a mai materializat.

Toate societăţile comerciale din Maramureş şi-au diminuat activitatea, iar unele au fost dezafectate integral. La Registrul Comerţului sunt înregistraţi 16641 angajatori, din care 7541 sunt inactivi. La 31 decembrie 2009 erau 106000 salariaţi şi 114576 pensionari, precum şi un număr mare de şomeri, în creştere prin viitoarele disponibilizări.

Întrucât Maramureşul a devenit din punct de vedere economic un judeţ subdezvoltat, iar Strategia industriei miniere are prevederi numai pentru perioada 2004-2010, se impune elaborarea de către ministerele de resort a unei Strategii de dezvoltare socio-economică pentru bazinele miniere Baia Mare, Borşa-Vişeu, judeţul Maramureş, Rodna -Bistriţa-Năsăud, Turţ -Tarna Mare, judeţul Satu Mare, afectate de restructurare.

Să nu uităm că mineritul este pentru Uniunea Europeană un sector strategic şi în ultimul timp se accentueaza faptul că dezvoltarea Europei va depinde masiv de extracţia resurselor minerale din interiorul Uniunii.

Vă mulţumesc.